„China pe steroizi”: Calea către un Orient Mijlociu pașnic și modern ar putea trece prin Arabia Saudită

Prăbușirea bruscă a regimului Assad în Siria deschide calea către un nou Orient Mijlociu. Această cale va trebui să treacă prin Arabia Saudită, scrie Politico.

Multe lucruri trebuie să meargă bine pentru a realiza visul veșnic zădărnicit al unei regiuni pașnice și prospere. Inclusiv în țara care a fost una dintre cele mai conservatoare, represive și, în ciuda bogăției sale, ineficient gestionate locuri din regiune. Dar există un motiv simplu pentru care Arabia Saudită ar putea fi parte a soluției: Regatul este angajat în cea mai radicală transformare din istoria sa. Vrea să își modernizeze economia și societatea. Nu urmărește să devină o superputere arabă. Cea mai evidentă amenințare la adresa acestor planuri nu vine din interior – disidența nu este permisă. Aceasta provine din numeroasele surse de instabilitate din regiune, cum ar fi Gaza, Siria și, mai presus de toate, Iranul.

Arabia Saudită pe care o întâlniți astăzi dorește ca aceste incendii să fie stinse cât mai curând posibil. Între timp, se comportă ca și cum acestea nu ar exista. În timp ce știrile din Siria și Gaza au dominat titlurile globale, conversația de aici s-a concentrat pe alte subiecte. Un metrou ultramodern fără șofer, cel mai lung sistem de metrou din lume, a fost inaugurat săptămâna trecută. Jennifer Lopez, într-un costum de corp cu paiete, a fost capul de afiș al unei prezentări de modă/concert „o odă adusă siluetei feminine” organizată la Riad de designerul libanez Elie Saab. La sfârșitul acestei săptămâni, lumea strălucitoare de la Hollywood va fi prezentă la Festivalul de film de la Marea Roșie. Miercuri, Arabia Saudită a câștigat dreptul de a găzdui Cupa Mondială de fotbal din 2034.

Aceasta este, în câteva cuvinte, Arabia Saudită de astăzi, transformată cu o mână fermă de prințul moștenitor Mohammed bin Salman.

„Ca o Chină pe steroizi”, glumește un diplomat.

„Există acest sentiment că nu vor ca nimic să strice lucrurile bune care se întâmplă în propria lor țară”, adaugă altul.

Riadul este dezorientant. Conversațiile pe care le ai, interacțiunile publice, imaginile care vin la tine sunt atât de… normale. Ca și cum ai fi în Singapore, Seul sau Stockholm. Până când îți amintești unde te afli: un festival de film într-un loc în care, în urmă cu un deceniu, cinematografele erau închise, iar execuțiile publice din „Piața Chop Chop” din Riad treceau drept divertisment de masă. Uitați de J.Lo. Femeile saudite, îmbrăcate la modă, cu părul acoperit, ușor expus sau liber, te salută la recepția unui hotel sau stau lângă tine la o cafenea sau conduc – asta nu era posibil în versiunea fundamentalistă a Arabiei Saudite.

„Ar putea fi văzut ca o provocare”, spune Elie Saab Jr. fiul designerului și CEO al companiei de modă, referindu-se la prezentarea de modă de luna trecută. „Dar Arabia Saudită are o misiune. Ei vor să se schimbe, iar noi suntem fericiți să contribuim la această viziune”.

„Ce s-a schimbat în această țară? Totul”, spune Mohammed Alyahya, consilierul principal al ministrului saudit de externe, care a studiat în SUA, reluând ceea ce spune fiecare ambasador și om de afaceri de aici. „Cu toții am crezut că ar putea dura două sau trei generații. A fost brusc și a funcționat. Avem un lider în această țară care se bazează pe energia „bulgărelui de zăpadă pe care îl reprezintă  tinerii” pentru a o reface.”

Acest „val de tineri” – 70% dintre saudiți au sub 35 de ani – este electoratul modernizării. Având în vedere că bogățiile petroliere continuă să vină, Arabia Saudită își poate permite să îi angajeze și să mențină creșterea economică. Urmând calea Emiratelor Arabe Unite, saudiții promovează tehnologia și inteligența artificială, aducând rapid femeile în rândul forței de muncă și încercând să se diversifice în afara combustibililor fosili.

Pentru moment, câteva lucruri sunt incontestabile. Se pare că există un optimism autentic cu privire la viitor și la liderul lor – nu că saudiții ar avea dreptul să spună altceva, desigur, dar chiar și tinerii își exprimă voluntar entuziasmul pentru schimbările lui MBS. („Văd bucuria”, spune un ambasador european.) Nu pare să existe o reacție sub forma islamului politic, cunoscut din perioadele trecute și care nu s-a stins niciodată în această regiune, sau un nou jihad împotriva reformelor sau în sprijinul cauzei palestiniene. Oamenii de afaceri spun că există mai puțină corupție, așa cum a cerut MBS.

Schimbările interne din Arabia Saudită au consecințe geopolitice. MBS nu a început prin a se gândi în principal la investiții în AI și infrastructură. În 2017, tatăl său, regele Salman, aflat în suferință, l-a numit prezumtivul său succesor, iar el și-a concentrat energiile în afara Arabiei Saudite. Aceasta este cunoscută drept „perioada sa nechibzuită”. El i-a împins pe saudiți în războiul civil din Yemen și a provocat Iranul direct pe un alt front, în Liban. A atacat cu o blocadă un stat rival din Golf, Qatar. Gorilele sale au decapitat un disident saudit proeminent, jurnalistul Jamal Khashoggi, la Istanbul. Nimic nu a funcționat, iar MBS s-a retras din aventurile de peste mări, a încheiat un acord de pace cu Iranul, s-a împăcat cu Qatarul și și-a concentrat atenția asupra planului său de modernizare Vision 2030, care este invocat ca biblie în Regat.

Atunci când regimurile din regiune se preocupă cel mai mult de economie și modernizare, ele văd securitatea și relația cu Israelul altfel decât predecesorii lor. Înainte de atacul Hamas de anul trecut, Riadul și Israelul se îndreptau spre normalizarea relațiilor. Modelul a fost reprezentat de acordurile bilaterale încheiate în 2020 între Israel și Maroc, Emiratele Arabe Unite și Bahrain. Hamas și-a propus în parte să oprească acest proces și a reușit în ultimul an. Aceste discuții sunt în așteptare, dar recentele victorii ale Israelului în regiunea sa, mai ales poziția mai slabă a Iranului în urma căderii lui Bashar Assad din Siria, ar putea redeschide ușa discuțiilor.

Urmările atacurilor din 7 octombrie reprezintă un argument și mai convingător pentru ca Arabia Saudită să încheie un acord. Elementul-cheie – cel la care Riadul ține cel mai mult – este promisiunea unei garanții americane de securitate pentru Arabia Saudită, de preferință sub forma unui tratat ratificat de Senat, după modelul NATO. Violențele dezlănțuite la 7 octombrie, care au dus la confruntări directe între Israel și Iran, le-au amintit saudiților de propria lor securitate precară – amenințarea extremiștilor și a rivalului Iran, care are ambiții nucleare.

„De ce nu primim suficiente investiții străine directe? Percepția geopolitică a regiunii nu este bună”, spune Abdulaziz Al-Sager, care conduce Gulf Research Center.

Persoane apropiate guvernului de la Riad se opun sugestiilor potrivit cărora coroanei nu-i mai pasă de cauza palestiniană. „Nu suntem EAU, nu suntem Maroc, nu suntem Bahrain”, a declarat unul dintre aceștia. „Nu vom încheia pur și simplu o înțelegere”. Unii speculează că regele Salman, în cea mai mare parte nevăzut, după ce i-a lăsat lui MBS mână liberă, a intervenit pentru a exclude normalizarea fără o soluție bună pentru palestinieni. (Nici el, nici MBS nu au fost disponibili pentru comentarii.) Mass-media saudită acordă mult timp de antenă crizei din Gaza, dar instrucțiunile guvernului pentru imami le spun să se roage pentru Gaza și să nu critice Israelul. Circumspecția Riadului reflectă dorința sa de a păstra ușa deschisă. În realitate, problema palestiniană nu pare a mai fi la fel de importantă ca înainte.

„Am trecut de la geopolitică la geoeconomie”, spune Anwar Gargash, diplomatul Emiratelor Arabe Unite care a contribuit la negocierea Acordurilor Abraham din 2020 în numele țării sale, care au normalizat relațiile cu Israelul și care, în prezent, îl consiliază pe președintele Emiratelor.

Viitoarea administrație Trump stârnește sentimente contradictorii în regiune. Sprijinul ferm al președintelui ales Donald Trump pentru Benjamin Netanyahu îi face sceptici că SUA s-ar putea baza pe liderul israelian pentru a ajunge la un acord privind Palestina. Retorica sa „drill baby drill” sugerează că SUA, deja cel mai mare producător de petrol din lume, va încerca să scadă prețul petrolului – un subiect extrem de sensibil într-o regiune care depinde atât de mult de aceste venituri. Pe de altă parte, palmaresul său în ceea ce privește normalizarea relațiilor cu Israelul și fermitatea față de Iran sunt binevenite. Familia Trump are legături strânse cu saudiții, care subscriu fondul de investiții al ginerelui lui Jared Kushner.

Nu există alt joc în oraș în afara Washingtonului. China a ajutat la intermedierea acordului saudit de normalizare cu Iranul și caută să își extindă influența. Dar nu se poate apropia de puterea hard și soft exercitată de SUA în Orientul Mijlociu.

Celelalte țări din Golf sunt de fapt orașe-stat bine administrate. Arabia Saudită are o încărcătură reală – și se confruntă cu provocări reale. MBS trebuie să se descurce cu familia sa și cu politica tribală și să-și facă griji cu privire la rezistența la planurile sale de modernizare. Demografia saudită este un avantaj și un pericol. Bogățiile petroliere, vulnerabile la fluctuația prețurilor – în prezent în scădere – trebuie să ofere oportunități tuturor acestor tineri. Geografia contează, desigur, de asemenea. Iranul, Yemenul și Levantul sunt toate în apropiere. Egiptul, care a avut o scurtă aventură cu libertatea în 2011, este mare, sărac, reprimat și pregătit pentru o nouă explozie. Cine știe cum va evolua Siria? Cine știe cum va acționa Arabia Saudită, în cazul în care nu va primi o umbrelă americană și va fi tentată să își construiască propriul arsenal nuclear, pentru a-și garanta securitatea pe viitor?

Astăzi, o mare parte a răspunsului la ceea ce poate deveni această regiune ar putea fi găsite la Riad. Surpriza este că răspunsul nu este unul negativ.