Home » Sportz » Charles Leclerc, entuziasmat de monopostul Ferrari: „Este o mașină tare interesantă”

Charles Leclerc, entuziasmat de monopostul Ferrari: „Este o mașină tare interesantă”

578
Charles Leclerc / Sursa foto: Hepta/Mediafax Foto / © Mps Agency/PsnewZ via ZUMA Press
Ascultă articolul

Charles Leclerc a avut ocazia să vadă la lucru pentru prima dată monopostul Ferrari pentru sezonul 2026 din Formula 1 în cadrul testelor de la Barcelona. Pilotul Scuderiei se declară entuziasmat de mașina realizată de inginerii de la Maranello.

Leclerc, încântat de primul test cu noul monopost Ferrari pentru 2026

Noul SF-26 a putut fi spionat pe circuitul de la Barcelona, Leclerc și Hamilton testând modelul Scuderiei pe asfaltul catalan.

- articolul continuă mai jos -

Monegascul spune că se simte din ce în ce mai în largul său alături de mașina Ferrari despre care spune că este „super interesantă”.

Marți, Leclerc a rulat în condiții de ploaie, dar joi după-amiază a bifat 89 de ture alături de SF-26.

Cu toate că a admis că procesul de învățare este unul dificil, Leclerc transmite că este încântat de mașina Ferrari pentru 2026.

„Este foarte interesant”, a spus el. „Este prima zi pentru mine în mașină în condiții normale, așa că am multe de învățat, multe de descoperit și este o mașină foarte diferită de cele pe care le-am condus de când am ajuns în Formula 1.

Consider asta o provocare și, de fapt, îmi place destul de mult că totul este nou și că ar putea exista o oportunitate pentru noi, piloții, de a gândi în afara tiparelor”, transmite Charles Leclerc.

„Cu siguranță mă simt din ce în ce mai confortabil. Într-un fel, rămâne totuși o mașină de F1, nu e ca și cum m-aș fi simțit complet pierdut când m-am urcat din nou în mașină și m-am acomodat destul de repede.

Cu aceste sisteme noi și, evident, cu 50% din putere provenind de la motorul electric, este mult mai dificil să gestionezi mașina, așa că procesul de învățare este destul de abrupt. Dar este foarte interesant” – Charles Leclerc.

„În ceea ce privește performanța, nu am nicio idee unde ne aflăm și este doar un mare semn de întrebare. Nu există nimic care să-mi spună: «Bine, suntem mai mult sau mai puțin aici sau acolo».

Dar în ceea ce privește lista de verificare a lucrurilor pe care voiam să le parcurgem, suntem cam în grafic cu programul nostru, așa că este bine”, a încheiat Leclerc, citat de motorsport.com.

Testul de la Barcelona, program

Datele de lansare a mașinilor pentru sezonul 2026 din F1

  • 15 ianuarie – Red Bull și Racing Bulls / A avut loc la Detroit
  • 23 ianuarie – Haas / prezentat – detalii aici 
  • 20 ianuarie – Unitatea de propulsie Honda (Tokyo, Japonia) / detalii aici
  • 20 ianuarie – Audi / prezentat – detalii aici
  • 22 ianuarie – Mercedes / prezentat – detalii aici
  • 23 ianuarie – Alpine (Barcelona, Spania) / prezentat – detalii aici
  • 23 ianuarie – Ferrari (Maranello, Italia) / prezentat – detalii aici
  • 3 februarie – Williams
  • 8 februarie – Cadillac (Super Bowl, California)
  • 9 februarie – Aston Martin
  • 9 februarie – McLaren (Bahrain).

Lista completă pentru sezonul 2026 din Formula 1 și numărul de start de pe monopost

  • Lando Norris / McLaren / 1
  • Oscar Piastri / McLaren /81
  • George Russell /Mercedes /63
  • Andrea Kimi Antonelli / Mercedes / 12
  • Max Verstappen / Red Bull Racing / 3
  • Isack Hadjar / Red Bull Racing / 6
  • Charles Leclerc / Ferrari / 16
  • Lewis Hamilton / Ferrari / 44
  • Carlos Sainz / Williams / 55
  • Alexander Albon / Williams / 23
  • Liam Lawson / Racing Bulls / 30
  • Arvid Lindblad / Racing Bulls / 41
  • Fernando Alonso / Aston Martin / 14
  • Lance Stroll / Aston Martin / 18
  • Esteban Ocon / Haas / 31
  • Oliver Bearman / Haas / 87
  • Nico Hulkenberg / Audi / 27
  • Gabriel Bortoleto / Audi / 5
  • Pierre Gasly / Alpine / 10
  • Franco Colapinto / Alpine / 43
  • Valtteri Bottas / Cadillac / 77
  • Sergio Perez Cadillac / 11

 

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole