Cele trei mari provocări politice din 2025

Fragilitatea guvernului Ciolacu, stabilirea unui candidat comun la prezidențiale și gestionarea pericolului Georgescu reprezintă pe termen mediu cele trei mari provocări politice ale anului 2025. Lor li se adaugă o a patra mare provocare: economia. Să le analizăm pe rând.

• 1. Risc de criză politică și socială. Guvernul Ciolacu 2 a trecut la sfârșitul lunii decembrie de votul Parlamentului la limită, cu doar șapte voturi peste necesar. Asta indică un guvern fragil susținut de o majoritate pe muchie, din nou la mâna UDMR. Kelemen Hunor se află  probabil în cea mai puternică poziție politică din ultimii ani, cu o capacitate mare de negociere. Cei 32 de senatori și deputați maghiari pot trimite oricând guvernul Ciolacu în opoziție.  Sigur că PSD și PNL au dat în secunda doi startul racolărilor, dar nici un guvern nu se poate baza sută la sută pe votul traseiștilor. La o adică, trădarea funcționează în ambele sensuri.
• Sunt mai mulți factori care amenință Guvernul Ciolacu 2. În primul rând, există riscul să cadă sub presiune socială, în urma unor proteste de stradă generate de nemulțumiri politice sau economice. Lunile ianuarie și februarie sunt critice. Vraja sărbătorilor și vacanțelor se destramă, oamenii se întorc la problemele lor: costul vieții, facturile pe timp de iarnă,  inflație. Guvernul a împovărat mediul de afaceri cu taxe și reguli noi, în timp ce în aparatul de stat reformele adevărate întârzie. Adăugați la toatea acestea frustrarera crescândă a unei părți din societate din cauza anulării alegerilor prezidențiale. Nu se știe nici acum când va fi organizat noul scrutin.
• Există apoi riscul ruperii coaliției PSD-PNL în cazul în care cele două partide nu vor ajunge la varianta unei candidaturi comune la prezidențiale. Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă ne-au arătat deja cât de dificil este să intre în campania pentru prezidențiale din poziția de adversari care împart în același timp guvernarea. Dacă PNL și PSD vor avea fiecare candidat propriu, atunci stabilitatea guvernului și așa precară este din nou sub semnul întrebării.
• 2. Candidatul comun la prezidențiale. Desemnat de liderii PSD, PNL și UDMR pe data 23 decembrie, Crin Antonescu a anunțat după nici două săptămâni că se suspendă din această calitate, neclar de ce. Cel mai probabil a fost măsurat între timp în sondaje. Dacă liderii coaliției s-au convins că nu reprezintă o soluție, atunci competiția pentru Cotroceni se deschide din nou. La cât de agresiv arată campania pe Tik Tok a liderului PSD, n-ar fi exclus ca Marcel Ciolacu să-și mai încerce o dată norocul la Cotroceni, chiar dacă la primul tur organizat în 24 noiembrie s-a plasat abia pe locul trei. Greu de crezut că-i va ceda partidul lui Victor Ponta pentru a-l unge candidat, deși fostul premier pare că pregătește ceva.
• Coaliția a evitat să anunțe data viitorului scrutin. Liberalii și UDMR vor în martie, la fel opoziția. Doar PSD nu se grăbește cu avansarea unui calendar clar. Acesta ar putea reprezenta încă un indiciu că Marcel Ciolacu trage de timp cât mai mult din calcule foarte personale. În primul rând își lungește mandatul la Guvern. În al doilea rând câștigă timp pentru a-și reface strategia electorală. Este însă un joc periculos, de care ar putea profita în final tot partidele extremiste și candidații lor. Cu cât se lungește mai mult organizarea de noi alegeri, Călin Georgescu și George Simion (AUR) vor capitaliza primii frustrările, nemulțumirile și tensiunile sociale.
• 3. Pericolul Georgescu. În ultimul sondaj prezentat de Nicușor Dan, care și-a anunțat și el intenția de a candida la prezidențiale, așa-zisul candidat independent Călin Georgescu bate tot. În ciuda tuturor controverselor, Georgescu se bucură de ce mai mare încredere în rândul electoratului. Dificil de luptat cu așa ceva în doar câteva luni, mai ales că marile partide au răspuns greșit după sancțiunea drastică primită în decembrie. Președintele Klaus Iohannis și-a prelungit mandatul la Cotroceni, Marcel Ciolacu s-a întors premier la Palatul Victoria. În afară de Nicolae Ciucă, nimeni n-a plătit cu funcția pentru dezastrul din alegeri.
• Acțiunea lui Călin Georgescu la Curtea Europeeană a Drepturilor Omului (CEDO) ar trebui privită de statul român cu toată seriozitatea. În absența unor probe solide care să indice fără dubii amestecul Rusiei în alegerile din România sau fraude masive în timpul votului, anularea alegerilor reprezintă un act extrem din partea unui stat, care atacă fundamentele democrației.
• Ascensiunea extremei drepte în România trebuie pusă într-un context mai larg. Este de urmărit în ce măsură noua administrație Trump face din încurajarea extremismului din Europa politică oficială, parte a războiului comercial pentru slăbirea continentului. Sprijinul pe față anunțat de Elon Musk pentru extrema dreapta din Germania reprezintă un semnal îngrijorător în această direcție. Călin Georgescu a reușit în primă fază printr-un lobby activ pe lângă adiministrația Trump să obțină câteva semnale de sprijin. Este de văzut dacă ele vor continua sau se vor opri. În orice caz, lucrurile se complică pentru România, prinsă la mijloc între propaganda rusească și interesul american de a diviza Europa din interior pe cât posibil din rațiuni comerciale.
• Anul 2025 va fi despre economie. Acesta ar trebui să fie anul reformelor veșnic amânate, altfel România riscă să piardă miliarde de euro din PNRR, altfel spus șansa la dezvoltare cu bani ieftini. România se împrumută astăzi scump de pe piețele externe pentru a finanța un deficit ajuns la aproape 9% din PIB (diferența dintre veniturile și cheltuielile statului). Orice nouă amânare a reformelor se face pe seama companiilor private, obligate să plătească taxe mari pentru a finanța un stat supra-dimensionat, funcții bine plătite, sinecuri de partid și companii de stat ineficiente.
• Totuși, reforme adevărate nu se pot face în mod realist în următoarele luni de campanie prezidențială. Măsurile nepopulare – cum ar fi reducerea  masivă a cheltuielilor publice –  nu pot fi luate de un guvern și sub un președinte lipsiți de legitimitate politică. Va fi nevoie de un nou președinte și de un nou guvern pentru a frâna procesul de grecizare accelerată a economiei și de a reduce cheltuieli pe care statul român pur și simplu nu și le mai permite. În caz contrar, România, la fel ca Grecia acum un deceniu, nu va mai putea evita drumul spre faliment.
• La toate aceste mari provocări – de ordin politic sau economic – se adaugă imprevizibilitatea politicii românești. România este – așa cum s-a văzut de-a lungul timpului – țara lebedelor negre. Într-un stat cu infrastructură critică precară, orice accident major poate arunca în aer în orice moment fragila stabilitate guvernamentală.