Home » Orașul meu » Alba Iulia » Primăria Alba Iulia, executată silit pentru facturi ce privesc transportul local de persoane / Circulația autobuzelor este oprită în oraș de peste o săptămână

Primăria Alba Iulia, executată silit pentru facturi ce privesc transportul local de persoane / Circulația autobuzelor este oprită în oraș de peste o săptămână

Primăria Alba Iulia, executată silit pentru facturi ce privesc transportul local de persoane / Circulația autobuzelor este oprită în oraș de peste o săptămână
Sursa foto: Alba24
Ascultă articolul

Primăria Alba Iulia are, de joi, poprire pe conturi, după ce Judecătoria Alba Iulia a admis cererea de încuviinţare a executării silite formulată la solicitarea Societăţii de Transport Public (STP) Alba Iulia, pentru mai multe facturi pentru serviciul public de transport local de persoane, transmite Agerpres.

Transportul public local este sistat de mai mult de o săptămână în Alba Iulia, după ce angajaţii firmei care prestează acest serviciu au oprit lucrul, în 17 iunie, nemulţumiţi că nu şi-au mai primit de peste două luni salariile şi tichetele de masă.

- articolul continuă mai jos -

După ce Judecătoria Alba Iulia a admis, miercuri, cererea de încuviinţare a executării silite formulate de Biroul Executorului Judecătoresc Morar Liliana Adriana, înregistrată în 17 iunie la cererea creditorului STP Alba Iulia, joi s-a dispus poprire pe conturile Primăriei.

Executarea silită a Municipiului Alba Iulia s-a încuviinţat în temeiul titlului executoriu reprezentat de mai multe facturi din 2025-2026, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu, respectiv pentru suma de 13.213.535,13 lei.

Hotărârea Judecătoriei Alba Iulia este fără cale de atac.

„Am aflat azi-dimineaţă că a fost instituită această poprire. Cu siguranţă o vom contesta, fiind vorba despre nişte facturi care sunt litigii în instanţă”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia, Flaviu Buta.

Potrivit STP Alba Iulia, Primăria Alba Iulia ar avea o datorie totală de peste 14 milioane de lei, din care aproape 9 milioane de lei prestaţii aferente anului 2025, neachitate şi aflate în două procese pe rolul Tribunalului Alba, şi peste 5 milioane de lei prestaţii aferente anului 2026. STP susţinea, într-un comunicat dat publicităţii săptămâna trecută, că toate sumele restante reprezintă compensaţia cuvenită pentru servicii efectiv prestate şi recepţionate şi că neîncasarea acestor sume pe parcursul a doi ani consecutivi a condus la blocajul financiar actual al operatorului, fiind în imposibilitatea de a plăti la termen salariile.

Pe de altă parte, Primăria Municipiului Alba Iulia susţine că „este la zi cu plata facturilor care se încadrează în cuantumurile aprobate prin bugetul local pentru serviciul de transport public”.

Miercuri, Municipiul Alba Iulia, prin primarul Gabriel Pleşa, a depus la Tribunalul Alba o cerere de ordonanţă preşedinţială, pentru obligarea operatorului privat în asigurarea unei treimi dintre curse. Instanţa a stabilit drept termen pentru soluţionarea acesteia data de 29 iunie.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole