Home » Articole » Cel puţin 64 de oameni au murit în urma unor ciocniri între triburi din Papua Noua Guinee

Cel puţin 64 de oameni au murit în urma unor ciocniri între triburi din Papua Noua Guinee

Cel puţin 64 de oameni au murit în urma unor ciocniri între triburi din Papua Noua Guinee
sursa foto: Unsplash/ Bob Brewer
Ascultă articolul

Cel puţin 64 de persoane au murit în urma unor violenţe tribale în Papua Noua Guinee, a anunţat poliţia din această ţară din Pacific, duminică seară, transmite News.ro.

Bilanţul victimelor a ceea ce pare să fi fost o ambuscadă ar putea creşte, a declarat comisarul adjunct al poliţiei, Samson Kua. „Credem că mai există cadavre în tufişuri”, a adăugat el.

- articolul continuă mai jos -

Faptele au avut loc în apropiere de oraşul Wabag (nord), în zona muntoasă, la circa 600 km nord-vest de capitala Port Moresby, a precizat şeful poliţiei David Manning, potrivit AFP.

Poliţia a primit înregistrări video şi fotografii de la locul violenţelor. Acestea prezintă imagini cu cadavre însângerate, cu răni grave, aşezate unul lângă altul pe marginea drumului sau îngrămădite în spatele unui camion.

Confruntările tribale, adesea declanşate de dispute teritoriale şi acuzaţii de furt, afectează de secole această parte a insulei. Afluxul de arme automate a făcut ca luptele să fie mai sângeroase.

Se spune că luptele continuă într-o zonă rurală din apropierea locului unde au avut loc violenţele soldate cu zeci de morţi.

 Lipsă de resurse

Guvernul insulei a încercat represiunea, medierea, amnistia şi o serie de alte strategii pentru a controla violenţele, fără prea mult succes.

Armata a trimis aproximativ o sută de soldaţi în regiune, dar acest lucru a avut un impact limitat, iar serviciile de securitate rămân în continuare lipsite de personal şi insuficient înarmate.

Violenţele au loc adesea în comunităţi izolate, clanurile lansând raiduri sau ambuscade pentru a se răzbuna pentru atacuri anterioare.

Poliţia, care este foarte prost plătită, afirmă că nu dispune de resursele necesare pentru a-şi îndeplini sarcinile. Unele dintre armele lor ajung în mâinile membrilor triburilor.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole