Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Unul dintre cei mai puternici oligarhi ai Europei de Est, ucraineanul Rinat Ahmetov a ajuns în România, făcându-și apariția la Arena Națională flancat de bodyguarzi, pentru a-și lua rămas bun de la Mircea Lucescu.
Omul de de afaceri l-a numit pe Lucescu nu doar „un antrenor mare”, ci un „mentor și al doilea tată”, subliniind durerea pierderii unui prieten și partener de succes. Reamintim, relația celor doi s-a construit în perioada în care Lucescu a condus clubul de fotbal Șahtior Donețk (2004-1016), patronat de Ahmetov.
„Am venit să-mi iau rămas bun de la prietenul meu. E o tragedie. Am petrecut 12 ani împreună, am câștigat 22 de trofee, inclusiv Cupa UEFA. A fost prietenul meu și mă mândresc că mi-a fost prieten. Ar trebui să fiți mândri că l-ați avut pe Mircea Lucescu, un mare antrenor și un mare om”, a declarat Rinat Akhmetov, pentru Digi Sport.