Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Eurodeputatul Siegfried Mureșan, propunerea coaliției PNL–USR–UDMR pentru funcția de premier, susține că fostul ministru PSD al Muncii, Florin Manole, afirmă în mod eronat că l-ar fi invitat la consultările privind Legea salarizării și îl acuză că nu și-a îndeplinit atribuțiile mandatului de ministru cât timp a fost membru al Guvernului. Eurodeputatul a respins și ironiile făcute de Manole privind absența sa de la consultări.
„Fostul ministru PSD al Muncii, Florin Manole, pretinde că m-a invitat la discuții pe tema Legii salarizării și că încă mă așteaptă. Îi transmit fostului ministru că aș fi venit cu plăcere dacă m-ar fi invitat într-adevăr și că sunt mereu dispus la un dialog serios”, a scris Mureșan, sâmbătă, pe Facebook.
„Parlamentul European a lucrat și în această săptămână; nu este încă în vacanță parlamentară, așa cum sunt colegii din PSD ai domnului Manole. Așadar, ironiile despre vacanță nu au nicio bază”, a afirmat acesta.
Mureșan spune că Florin Manole a avut la dispoziție întregul mandat de ministru pentru a elabora proiectul Legii salarizării, însă nu l-a prezentat.
„Domnul Manole a avut un an întreg la dispoziție, în calitate de ministru al Muncii, pentru a veni cu un proiect privind Legea salarizării. A eșuat să prezinte un proiect legislativ în timpul mandatului, deși era ministrul responsabil de acest dosar și era obligația sa. Acum, asemenea unui elev corigent care nu a învățat tot anul, speră să rezolve în ultima clipă ceea ce nu a făcut tot anul”, a declarat eurodeputatul.
Acesta afirmă că, între timp, Guvernul condus de Ilie Bolojan a elaborat proiectul de lege și îi cere lui Florin Manole să își convingă colegii din PSD să îl voteze.
„Guvernul Bolojan i-a făcut tema și a prezentat un proiect de lege. Tot ce mai are de făcut este să își convingă colegii din PSD să se întoarcă din vacanță și să o aprobe”, a scris Mureșan.
Potrivit eurodeputatului, adoptarea Legii salarizării este importantă atât pentru accesarea fondurilor europene din PNRR, cât și pentru reforma sistemului public.
„Miza este mare: 770 de milioane de euro din PNRR și o lege mai echitabilă pentru oamenii onești din sectorul public”, a transmis acesta.
Replica lui Siegfried Mureșan vine după ce fostul ministru al Muncii, Florin Manole, a declarat sâmbătă că l-a invitat pe eurodeputat să participe la consultările organizate cu sindicatele pe tema viitoarei Legi a salarizării.
„Am avut întâlniri de la 9 astăzi de dimineață, o să avem până după-amiază și mâine, duminică, o să facem același lucru. După ce terminăm toate familiile ocupaționale, putem să avem poate luni o concluzie. Sper să ne ajute și domnul Siegfried Mureșan. L-am invitat. Sigur este foarte interesat de soarta PNRR, de buget, de banii țării, de fondurile europene. Sigur nu este pe plajă, sigur nu este în weekend și muncește undeva”, a declarat Manole.
Tot sâmbătă, fostul ministru a afirmat că PSD nu va susține viitoarea Lege a salarizării dacă aceasta va conduce la diminuarea veniturilor angajaților din sectorul public și a cerut un echilibru între îndeplinirea jaloanelor din PNRR și protejarea veniturilor salariaților.
Planul PSD era simplu : NU REFORMELOR ! Manole l-a aplicat intocmai.