G4Media.ro

Cehia preia președinția Consiliului Uniunii Europene de la Franța

Sursa foto: czech-presidency.consilium.europa.eu

Cehia preia președinția Consiliului Uniunii Europene de la Franța

Republica Cehă preia vineri preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, fiind pentru a doua oară în această poziţie de la aderarea la UE în 2004, relatează AFP, citată de Agerpres.

Pentru a marca momentul, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi premierul ceh Petr Fiala se vor întâlni vineri la Castelul Litomysl, monument UNESCO situat la circa 160 de kilometri est de Praga.

În cele şase luni de preşedinţie, Republica Cehă intenţionează să se concentreze pe războiul din Ucraina şi consecinţele sale. Acest lucru înseamnă gestionarea afluxului de refugiaţi şi îmbunătăţirea securităţii energetice.

Sloganul preşedinţiei, ‘Europa ca sarcină’, este inspirat dintr-un discurs al fostului preşedinte ceh Vaclav Havel.

Republica Cehă preia preşedinţia de la Franţa şi, până la finalul anului, va fi responsabilă, printre altele, de medierea unor compromisuri asupra unor proiecte UE controversate.

În timpul preşedinţiei sunt programate în Republica Cehă numeroase reuniuni ministeriale şi cel puţin un summit al celor 27 de şefi de stat şi de guvern.

Sursa foto: czech-presidency.consilium.europa.eu

Citește și...

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter