Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ouăle roșii sunt simbolul central al mesei de Paște și, de cele mai multe ori, ajung să fie consumate „pe lângă” celelalte preparate, drob, friptură, pască sau cozonac.
Tocmai aici apare problema: nu doar câte ouă mâncăm contează, ci contextul alimentar în care le consumăm, pentru că în stomac se regăsesc practic toate alegerile noastre alimentare de peste zi.
Ouăle sunt alimente dense nutrițional și echilibrate. Știm despre asta dinainte de Paște și le lăudăm cu toate ocaziile pentru cât de versatile sunt, cât de ușor se prepară și pentru faptul că pot fi consumate atât ca fel principal, cât și ca desert.