Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Lewis Hamilton traversează una dintre cele mai slabe perioade ale carierei, multiplul campion mondial din F1 nereușind vreo prezență pe podium alături de Ferrari. Coechipierul Charles Leclerc a fost peste nivelul britanicului până la jumătatea sezonului, iar Allan McNish, triplul câștigător de la Le Mans, are și o explicație pentru acest lucru: „Ferrari e casa lui.”
Aventura lui Hamilton la Scuderie nu a început așa cum s-ar fi așteptat fanii italieni și nici nu continuă la un nivel foarte ridicat.
Lewis este doar al șaselea în ierarhia piloților, iar Allan McNish, triplul câștigător de la Le Mans, explică de ce britanicul are rezultate sub coechipierul Leclerc.
„Intri în casa lui Charles (n.r. la Ferrari), într-o oarecare măsură, el știe unde este totul, cine face ce.
El a fost acolo. A crescut acolo. El a crescut acolo înainte de a fi în Formula 1. Dacă vă amintiți, el a făcut parte din programul lor de academie.
Așa că a fost întotdeauna, și nu contează despre cele șapte titluri mondiale ale lui Lewis, întotdeauna a fost nevoie de timp pentru a ajunge la viteză.
Și ați văzut, aș spune, sclipirile lui Lewis pe care le știm și ceea ce poate face, și este vorba despre încercarea de a obține mediul în jurul lui care este consistent”, transmite McNish în cadrul podcastului RacingNews365.
„Nu pare că dialogurile sunt întotdeauna la 100% între el și inginerul său. Nu sunt sigur dacă sunt doar extrase din comunicațiile radio pentru a crea povestea, dar se pare că uneori este așa.
Există o aliniere, dar și asta va veni cu timpul, pentru că inginerii trebuie să înțeleagă ce vrea pilotul, când vrea, cum vrea și, evident, auzim rezultatul final al acesteia, dar cred că Lewis va trebui să lupte destul de mult”, conchide Allan McNish.
Dacă la Mercedes lucrurile erau simple (totul era construit în jurul său), la Ferrari britanicul are de-a face cu un sistem deja format, iar în centrul său se află Leclerc.
„La Ferrari, lucrurile nu sunt făcute după stilul lui Lewis. Încă nu”, punctează McNish.
Până acum în 2025, Hamilton a reușit în trei rânduri să se claseze pe locul 4: Imola, Austria și Silverstone. De cealaltă parte, Leclerc a bifat deja patru podiumuri.