Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Carlo Ancelotti și-a prelungit contractul de selecționer al Braziliei până la Cupa Mondială din 2030, a anunțat Confederația Braziliană de Fotbal (CBF), relatează Mediafax.
Antrenorul italian a preluat naționala Braziliei în mai 2025, după plecarea de la Real Madrid, și a calificat echipa la Cupa Mondială din 2026, organizată în SUA, Canada și Mexic.
„Din primul minut am înțeles ce înseamnă fotbalul pentru această țară. În ultimul an am muncit pentru a readuce naționala Braziliei în vârful fotbalului mondial. Dar CBF și eu ne dorim mai mult. Mai multe victorii, mai mult timp, mai multă muncă. Suntem foarte fericiți să anunțăm că vom continua împreună încă patru ani”, a declarat Ancelotti, conform BBC.
Tehnicianul în vârstă de 66 de ani a condus Brazilia în 10 meciuri, înregistrând cinci victorii, două remize și trei înfrângeri.
Ancelotti urmează să anunțe lotul pentru Campionatul Mondial pe 18 mai. Brazilia va debuta la turneul final împotriva Marocului, pe 13 iunie, iar în Grupa C va mai întâlni Haiti și Scoția.
Președintele CBF, Samir Xaud, a descris noul acord drept „o zi istorică pentru fotbalul brazilian”.