Home » Sportz » Doliu în fotbalul românesc: Radu Mărginean a murit la 43 de ani / Mesajul CFR-ului

Doliu în fotbalul românesc: Radu Mărginean a murit la 43 de ani / Mesajul CFR-ului

1071
Doliu în fotbalul românesc: Radu Mărginean a murit la 43 de ani / Mesajul CFR-ului
Radu Mărginean / Sursa foto: CFR Cluj / Facebook
Ascultă articolul

CFR Cluj a anunțat pe contul de Facebook decesul la 43 de ani al lui Radu Mărginean, fost jucător al echipei din Gruia.

„Clubul CFR 1907 Cluj își exprimă regretul și profunda tristețe pentru pierderea fostului nostru jucător, Radu Mărginean, care s-a stins din viață prea devreme, la vârsta de doar 43 de ani.

Radu Mărginean a făcut parte din generația care a scris una dintre cele mai frumoase pagini din istoria clubului, contribuind la parcursul remarcabil al CFR-ului în Cupa UEFA Intertoto din 2005 și aducând numeroase bucurii suporterilor noștri.

- articolul continuă mai jos -

Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei îndurerate!”, transmite fosta campioană a României pe rețelele sociale.

Mesajul celor de la UTA Arad

„Radu Mărginean a făcut parte din una dintre cele mai talentate generaţii de fotbalişti arădeni de după 1989 şi a avut un rol important în echipa UTA-ei care a obţinut promovarea pe prima scenă, în 2002.

Internaţional de tineret al României, Radu a avut o carieră importantă în fotbalul românesc, bifând peste 200 de apariţii în Liga 1 pentru UTA, FC Bihor, CFR Cluj şi Gloria Bistriţa.

După încheierea carierei de jucător, a rămas aproape de clubul nostru, activând ca antrenor în cadrul Academiei UTA şi contribuind la formarea noilor generaţii de fotbalişti.

Gândurile noastre sunt alături de familia şi prietenii lui Radu Mărginean. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, este mesajul clubului UTA, o altă formație la care Mărginean a evoluat.

De-a lungul carierei, Radu Mărginean a jucat la UTA Arad, FC Bihor Oradea și Gloria Bistrița.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole