Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Parchetul European (EPPO) condus de Laura Codruța Kovesi a anunțat joi că face 31 de percheziții în mai multe locații, în cadrul unei anchete privind posibile fraude în legătură cu lucrările la șoseaua de centură a municipiului Zalău, finanțate cu 37 de milioane de euro din fonduri UE. CNAIR a transmis că oferă „tot sprijinul necesar organelor judiciare”.
Perchezițiile EPPO au loc în București, județul Cluj, județul Sălaj și județul Timișoara, la domiciliile și sediile firmelor anchetate, inclusiv la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA (CNAIR), responsabilă cu administrarea rețelei de autostrăzi, drumuri expres și drumuri de interes național din România.
Perchezițiile vizează proiectul de proiectare și execuție a Centurii Zalău, finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională și Coeziune, în valoare de 37 de milioane de euro. Beneficiarul fondurilor este CNAIR. Contractul de execuție a lucrărilor a fost atribuit filialei din România a unei companii chineze, care a angajat mai mulți subcontractanți.
Citește integral pe economedia.ro