Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un jurnalist de investigație croat a depus o plângere la procurorii din Milano împotriva președintelui sârb Aleksandar Vucic, acuzându-l de legături cu așa-numitul „Sarajevo safari”, un presupus fenomen din anii ’90 în care cetățeni străini ar fi plătit pentru a trage asupra civililor, anunță Mediafax.
Procurorii din Milano investighează posibila implicare a unor cetățeni italieni în uciderea civililor din Sarajevo în timpul asediului din anii 1992- 1996, după ce au fost depuse acuzații conform cărora „turiștii lunetiști” din Italia și alte țări ar fi plătit soldați ai armatei conduse de Radovan Karadzic pentru a fi duși pe poziții de tragere.
Anchetatorii tratează cazul ca pe o serie de omoruri voluntare, comise cu cruzime, scrie The Guardian.
În acest context, jurnalistul croat Domagoj Margetic a depus o plângere împotriva președintelui Serbiei, Aleksandar Vucic, acuzându-l că, în tinerețe, ar fi fost prezent la unul dintre punctele militare din jurul capitalei bosniace unde, potrivit martorilor, civilii erau țintiți de străini și de unități ultranaționaliste sârbe.
Vucic a negat în trecut că ar fi tras vreodată asupra orașului, numind asemenea acuzații manipulări politice, dar nu a comentat noile afirmații.
Articolul continuă mai jos
Investigația a pornit de la plângerea scriitorului italian Ezio Gavazzeni, care susține că a strâns dovezi referitoare la un flux de „turiști de război” veniți să ucidă civili pentru plăcere, un fenomen de care ar fi profitat soldați ai forțelor sârbo-bosniace.
Gavazzeni afirmă că „mulți italieni”, dar și germani, francezi sau britanici ar fi participat, deși nu oferă cifre exacte.
Fostul primar al Sarajevo, Benjamina Karic, ar fi transmis la rândul său un raport procurorilor.
Documentarul Sarajevo Safari (2022), al regizorului sloven Miran Zupanic, a readus în atenție aceste acuzații, determinând noi investigații.
Avocatul Nicola Brigida, implicat în pregătirea dosarului înaintat procurorilor italieni, susține că probele acumulate justifică o anchetă amplă pentru identificarea tuturor responsabililor.