Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Fostul baron PSD Neamț Ionel Arsene nu va fi extrădat din Bari, a decis Curtea Supremă din Italia. Decizia judecătorilor italieni este definitivă.
Apărarea fostului politician social-democrat a invocat presupusa stare psihică precară a acestuia, în raport cu condițiile improprii din penitenciarele românești.
Surse din Ministerul Justiției au declarat pentru G4Media că ministerul a încercat să demonstreze pe parcursul procesului că Arsene va beneficia de condiții la standarde europene în sistemul penitenciar românesc.
În iulie 2024, ministra Justiției de la acea vreme, Alina Gorghiu, declara pentru G4Media, despre extrădarea lui Ionel Arsene din Italia, că decizia de predare e definitivă, însă instanța din Bari întreabă dacă Arsene poate urma un tratament psihiatric în arest la domiciliu în România.
Problema fugarilor români în Italia, în special a politicienilor condamnați pentru corupție sau fapte asociate corupției, este un stringentă în sistemul judiciar românesc și a fost pariul mai multor miniștri ai Justiției, dar și a Parchetului General.
În martie 2024, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, anunța că a discutat cu omologul său italian despre ”practica unor cetăţeni condamnaţi definitiv, care fug de aplicarea legii române şi găsesc portiţe legale în legea italiană pentru a face acest lucru”:
Mai mult, în ianuarie 2025, Parchetul General condus de procurorul Alex Florența a încheiat un memorandum cu parchetul din Italia pentru a obține informații mai rapid în anchete și pentru a executa mandatele de arestare mai eficient.
Ana Birchall, consilierul prezidențial ales de președintele interimar Ilie Bolojan pe relații internaționale (și ministru al Justiției în aprilie-noiembrie 2019), evidenția problema fugarilor încă din 2023, atunci când a spus că ”un ministru al Justiției competent ar informa urgent Consiliul UE și Comisia Europeană despre state precum Italia care refuză predarea fugarilor de sentințele din România”.
știre în curs de actualizare
Context
Fostul președinte al Consiliului Județean Neamț a fost condamnat definitiv în acest an la o pedeapsă cu închisoarea de 6 ani și 8 luni, pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență. Imediat după condamnare, Ionel Arsene (poreclit ”Ciorăpel”) a fost exclus din PSD.
Arsene a fost unul dintre cei mai influenți baroni locali din PSD, reușind să își impună apropiați în puncte-cheie din administrația centrală și guvern.
G4Media a arătat în martie 2023 de ce Italia este locul preferat de oamenii de afaceri, șefi de instituții și politicienii inculpați sau condamnați definitiv la închisoare în România.
Dintre aceștia, cei mai cunoscuți sunt:
Ii merge mintea
La fel ca la tot pesedeu peneleu, tâlharii care jefuiesc averea publică.
Cum se îmbolnăvesc brusc și subit când apare celula la orizont.
Talharul nu suporta detentia…cine a mai vazut? dupa aceasta decizie, ar trebui sa intrerupem orice legatura juridica cu Italia..nici pe infractorii lor prinsi in Romania, nu ar mai trebui expulzati..
+1
Trebuie sesizate urgent Consiliul UE și Comisia Europeană despre state precum Italia care refuză predarea fugarilor de sentințele din România. Ambasadorul Italiei convocat și suspendate toate relațiile cu Italia. Așa procedează un stat cu tupeu.
Nu așa procedează un stat cu tupeu, ci refuzând extrădarea mafioților italieni care-și fac veacul prin România, atunci când sunt ceruți de Italia.
@Baliza. Sigur ca varianta „ba pe-a ma-tii!!!” e tentanta si cum sa zic… te racoreste, dar de fapt e contraproductiva. Ei lasa mafiotii nostri in libertate, noi ii lasam pe-ai lor, iar cand tragem linie rezultatul e ca toti mafiotii, indiferent de nationalitate, sunt in libertate.
Se vede că MAFIA este de origine italiană!
Au in sange nedreptatea italienii, sper că sunt mândri de asta!
Este dat in urmarire generala si plasat pe lista rosie la INTERPOL? Puneti si o recompensa pe capul lui si o sa se predea singur! Asta, daca vreti sa-l „aduceti” acasa! Viu sau nevatamat!
Suferă de claustrofobie? Nu-i place la penitenciar?
Intre timp, la Bucuresti, mizeriile PSD-iste, adica amicii lui, pun conditii, santajeaza, stramba din nas la propunerile de formare a guvernului si la masurile ce trebuie luate. Asa ne trebuie.
PSD nu o sa se oprească din furat decat atunci cand ultimul bănuț va fi furat din tara asta