Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
2069 de cazuri noi de COVID-19 au fost depistate în ultimele 24 de ore, din 10051 de teste prelucrate, rata de pozitivare fiind de 20,58%. Încă 56 de decese au fost raportate, iar 628 de pacienți sunt internați la Terapie Intensivă.
Cu alte 413 cazuri confirmate, Bucureștiul a ajuns la o rată de incidență de 2,66, potrivit autorităților.
14 județe au rate de incidență mai mari de 1,5.
Unul dintre pacienții care au murit avea mai puțin de 30 de ani.
Numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.365.
Buletinul de presă:
Până astăzi, 12 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 157.352 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
118.912 pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.069 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
| Nr. crt. | Județ | Număr de cazuri confirmate(total) | Număr de cazuri nou confirmate |
| 1. | Alba | 2630 | 52 |
| 2. | Arad | 3256 | 48 |
| 3. | Argeș | 5806 | 17 |
| 4. | Bacău | 5811 | 99 |
| 5. | Bihor | 4088 | 41 |
| 6. | Bistrița-Năsăud | 1734 | – |
| 7. | Botoșani | 1979 | 32 |
| 8. | Brașov | 6970 | 37 |
| 9. | Brăila | 2735 | 62 |
| 10. | Buzău | 3063 | 16 |
| 11. | Caraș-Severin | 1709 | 4 |
| 12. | Călărași | 1042 | 32 |
| 13. | Cluj | 4495 | 69 |
| 14. | Constanța | 3752 | 41 |
| 15. | Covasna | 1466 | – |
| 16. | Dâmbovița | 4666 | 69 |
| 17. | Dolj | 3691 | 53 |
| 18. | Galați | 4983 | 68 |
| 19. | Giurgiu | 1350 | 30 |
| 20. | Gorj | 2278 | 9 |
| 21. | Harghita | 1384 | 24 |
| 22. | Hunedoara | 2855 | 18 |
| 23. | Ialomița | 1527 | 30 |
| 24. | Iași | 6805 | 164 |
| 25. | Ilfov | 4017 | 28 |
| 26. | Maramureș | 2577 | 59 |
| 27. | Mehedinți | 1593 | 18 |
| 28. | Mureș | 2497 | 82 |
| 29. | Neamț | 4189 | 28 |
| 30. | Olt | 2231 | 1 |
| 31. | Prahova | 7016 | 110 |
| 32. | Satu Mare | 924 | 2 |
| 33. | Sălaj | 1113 | 3 |
| 34. | Sibiu | 2955 | 51 |
| 35. | Suceava | 7220 | 18 |
| 36. | Teleorman | 1872 | 20 |
| 37. | Timiș | 5032 | 52 |
| 38. | Tulcea | 1094 | 6 |
| 39. | Vaslui | 3763 | 74 |
| 40. | Vâlcea | 3134 | 68 |
| 41. | Vrancea | 2962 | 21 |
| 42. | Mun. București | 22950 | 413 |
| 43. | – | 138 | – |
| TOTAL | 157.352 | 2.069 | |
Județele în care coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este peste pragul de 1,5 sunt următoarele:
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 246 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
| Nr. Crt. | JUDEȚ | Probe pozitive la retestare |
| 1 | ALBA | 13 |
| 2 | ARAD | 10 |
| 3 | ARGEŞ | 1 |
| 4 | BACĂU | 6 |
| 5 | BIHOR | 6 |
| 6 | BISTRIŢA-NĂSĂUD | 0 |
| 7 | BOTOŞANI | 7 |
| 8 | BRĂILA | 0 |
| 9 | BRAŞOV | 4 |
| 10 | BUZĂU | 1 |
| 11 | CĂLĂRAŞI | 3 |
| 12 | CARAŞ-SEVERIN | 0 |
| 13 | CLUJ | 6 |
| 14 | CONSTANŢA | 7 |
| 15 | COVASNA | 0 |
| 16 | DÂMBOVIŢA | 3 |
| 17 | DOLJ | 0 |
| 18 | GALAŢI | 2 |
| 19 | GIURGIU | 2 |
| 20 | GORJ | 6 |
| 21 | HARGHITA | 1 |
| 22 | HUNEDOARA | 0 |
| 23 | IALOMIŢA | 1 |
| 24 | IAŞI | 3 |
| 25 | MARAMUREŞ | 5 |
| 26 | MEHEDINŢI | 3 |
| 27 | MUREŞ | 11 |
| 28 | NEAMŢ | 6 |
| 29 | OLT | 2 |
| 30 | PRAHOVA | 11 |
| 31 | SĂLAJ | 0 |
| 32 | SATU MARE | 0 |
| 33 | SIBIU | 24 |
| 34 | SUCEAVA | 2 |
| 35 | TELEORMAN | 16 |
| 36 | TIMIŞ | 4 |
| 37 | TULCEA | 1 |
| 38 | VÂLCEA | 3 |
| 39 | VASLUI | 0 |
| 40 | VRANCEA | 0 |
| 41 | MUNICIPIUL BUCUREŞTI | 68 |
| 42 | ILFOV | 8 |
| TOTAL | 246 |
Până astăzi, 5.467 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 11.10.2020 (10:00) – 12.10.2020 (10:00) au fost raportate 56 de decese (37 bărbați și 19 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Timiș, Vaslui și București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 8 decese la categoria 50-59 de ani, 18 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 21 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 decese la categoria de peste 80 de ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.365. Dintre acestea, 628 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.682.588 de teste. Dintre acestea, 10.051 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 6.605 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.446 la cerere.
Pe teritoriul României, 14.446 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.866 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 31.314 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 9 persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.197 de apeluri la numărul unic de urgență 112.
Ca urmare a încălcării prevederilor privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 6.281 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.253.655 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 5 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.812 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.999 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 122 în Austria, 21 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:
Până la data de 11 octombrie 2020, au fost raportate 4.051.387 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Spania, Franţa, Regatul Unit, Italia, și Germania.
| ŢARA
|
CAZURI CONFIRMATE | DECEDAȚI
|
VINDECAŢI*
|
| Spania | 861.112 – | 32.929 – | 150.376 – |
| Franţa | 718.873 (+26.896) | 32.684 (+54) | 103.232 – |
| Regatul Unit | 590.844 (+15.165) | 42.760 (+81) | 2.503 (+8) |
| Italia | 349.494 (+5.724) | 36.140 (+29) | 239.709 (+1.184) |
| Germania | 322.864 (+3.483) | 9.615 (+11) | 276.983 (+2.049) |
Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)
| SITUAȚIE GLOBALĂ LA 11 OCTOMBRIE 2020
|
||
| CAZURI CONFIRMATE | DECEDAȚI
|
VINDECAȚI*
|
| 37.287.908 (+346.236) | 1.073.675 (+4.731) | 26.080.856 (+203.773) |
* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 10 octombrie – 11 octombrie 2020
* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.
Grupul de Comunicare Strategică
Sursa foto: G4Media.ro
Corect: Testam putin, avem putine cazuri raportate, incidenta sub 3 la mie in ultimile 14 zile – nu deranjam sursele de venit. Nu interseaza cati se inbolnavesc, cati mor, cati copii raman fara parinti, etc. Banu’ sa curga, ….
mai danut, cine e responsabilul pentru aceasta regie, poti sa ne spui si noua?
Prea putine teste!!!
Ca în fiecare zi de luni. Personalul din laboratoare deja lucrează în 3 schimburi, nu se poate să nu aibă nicio zi liberă. Capacitatea tehnică, așa cum e ea, trebuie să aibă în spate și o capacitate umană, care e deficitară demult deja.
Se apropie sf anului si sper sa aflam de la INS,cat de letal este covidul! Cand o sa tragem linie si o sa comparam decesele din 2020 cu cele din 2019, putem spune credibil ,da domnule covidul este periculos , pana atunci nu putem decat specula! Totusi sper ca ins sa dea datele corecte, avand in vedere ca pe primele 6 luni sunt cu ~5000 de decese mai putin fata de 2019. Vom vedea!!!
Media anuala de decese de la gripa normala in Romania este 3100 persoane pe an. De la COVID au murit deja 5500, deci aproape dublu.
Prin SUA au murit de 5,4 ori mai multi decat media anuala a gripei. In Brazilia de 8,9 ori mai multi. In Mexic de 13,8 ori mai multi. Si anul inca nu s-a terminat.
In Anglia au murit in martie si aprilie cu 46% mai multe persoane fata de media anilor anteriori.
Asa cum zici, vom vedea. Dar deja e mai rau, si mai e loc de crescut. In orice caz, nu este „doar o gripa”.
Vlad, vis a vis de gripa si covid ai dreptate ,conform raportarilor. Dar eu vb de totalul deceselor pe un an de zile, este f interesant daca chiar la sf lui 2020 se va vedea o diferenta semnificativa in nr total al deceselor fata de 2019. Daca te uiti pe ultimi 3ani decesele au o oarecare constanta ,undeva la 260 mii conform ins pe an, cauza fiind de la dif boli cronice pana la tot felul de accidente si tot asa, important este sa vefem daca boala asta de care s a facut atata caz, chiar isi merita importanta!! Atata tot, sa se dovedeasca poate si pt cei neincrezatori ca s au inselat. Gravitatea unei pandemii o da nr de morti raportat la anii precedenti. Ca este gripa, cancer , sida, covid, accidente, decesele din pacate sunt nr. in statistici, iar daca raportarea de la un la altul nu se schimba semnificat ,se demonstreaza ca s a incadrat in predictie atata tot. Ramane de vazut ce se intampla la sf.
Ps. Inca ceva, se va vedea ,sper si diferenta intre deces de covid versus deces cu covid,ceea ce este foarte important!