Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Omul de afaceri Bobby Păunescu, implicat recent în derularea unui proiect imobiliar de mare amploare în Cluj-Napoca, a fost dat în judecată, luna trecută, pentru datorii, de către societatea care deține fostul Hotel Intercontinental. Potrivit surselor G4Media.ro, este vorba de restanțe la hotelul în care a locuit o vreme, dar nu a plătit. În plus, fostul fotbalist Ciprian Marica, un cetățean italian și o firmă de pază s-au aflat sau se află pe lista celor cărora Păunescu le datora bani.
Conform portalului instanțelor, pe data de 25 noiembrie 2022, la Judecătoria Sectorului 1, Bobby Păunescu a fost chemat la bară într-un proces în care societatea Grand Hotel Bucharest SA cere magistraților să îl oblige la plata unei datorii de 108.949,83 lei. Primul termen al procesului încă nu a fost stabilit. Grand Hotel Bucharest SA deține fostul Hotel Intercontinental din Capitală.

Sursa Foto: Portalul instanțelor de judecată
Este al doilea proces de acest gen în care Păunescu a fost implicat în ultimii ani. În 2020, un italian pe nume Marc Raffoul l-a dat și el în judecată, revendicând plata sumei de 98.000 euro, reprezentând debit neachitat cu titlu de împrumut în baza contractului încheiat între părți la data de 14.10.2015, 5.793,21 euro, reprezentând dobânda remuneratorie, stabilită potrivit art. 4.1 din contract, 14.385,86 euro, reprezentând dobândă penalizatoare începând cu data scadenței, 14.10.2017 și până la data formulării acțiunii, respectiv 25.03.2020, precum și obligarea în continuare a pârâtului la plata dobânzii penalizatoare de 6% până la data achitării integrale a debitului.
Conform sentinței nr. 2685/2021 a Tribunalului București, Raffoul a depus corespondența purtată cu Păunescu în perioada ianuarie – februarie 2020 din care ar fi rezultat faptul că acesta ”a cunoscut suma datorată și s-a angajat să o achite”, lucru care, însă, nu a mai avut loc și a dus la intentarea procesului, în aprilie 2020. Raffoul a pierdut, însă, procesul pe chestiuni de procedură, judecătorul stabilind că între părți existau raporturi juridice mai complexe, iar actele cerute reclamantului pentru a lămuri situația nu au mai fost depuse la completul de judecată.
În declarația de avere pe care a completat-o, în 2019, în calitate de candidat la Președinția României, Păunescu a menționat alte două datorii în calitate de persoană fizică: 181.599 lei către fostul fotbalist Ciprian Marica, asociat anterior cu familia sa într-o afacere în Mamaia și 130.888 lei către firma de protecție și pază Star Sistems Security SRL București. Contactat de G4Media.ro, Ionel Petre, directorul firmei, a declarat că suma reprezintă o parte dintr-un debit de circa 100.000 de euro reprezentând servicii de pază prestate de societatea sa la fosturile Studiouri Media Pro, achiziționate, în 2015, de un grup de investitori americani și chinezi reprezentați de Păunescu.
Acesta ar fi acceptat să avalizeze în nume propriu un bilet la ordin cu suma de mai sus pentru a asigura creditorul de plata unei părți din datorii, lucru care, însă, nu a mai fost posibil. ”Am depus plângere penală pentru că nu am găsit bani în cont, dar s-a dat clasare. Am angajat un executor judecătoresc ca să îi caute toate conturile lui Păunescu, dar nu a găsit decât 3.000 de lei în 2019 și 1.200 de lei în 2020”, a declarat Petre.
Verificările G4Media.ro au arătat că nici societățile menționate de Păunescu în declarația de interese din 2019 nu ies în evidență, dimpotrivă: fie nu au mai avut activitate în anii din urmă, fie se află în reorganizare judiciară sau faliment.
În ceea ce privește restul declarației de avere, în afara datoriilor, a unor bijuterii, obiecte de artă și metale prețioase evaluate la 80.000 de euro și a unui salariu de 98.280 lei la Bucharest Film Studios SA (fostele Studiouri Media Pro), documentul nu mai menționează alte bunuri în proprietate/conturi.
Citește și
Ce naște din pisecu…
Gasca lui Boc si Tise
Odata pui de sec.urist, mereu pui de sec.urist
Inca un Columbeanu. De aia l-au lasat si femeile ale frumoase pe care le-a pacalit ca are bani. Cum au vazut care-i situatia adevarata, i-au spus pa !!! Va dati seama cat de destept este omul, daca a avut o gramada de bani furati de familion si i-a facut praf si pulbere. La fel ca piticania Columbeanu, care acum e urmarita de administratorul de bloc, sa-si plateasca intretinerea la apartamentul de doua camere in care vietuieste.
A investit toți banii în marele alb simion….acum așteaptă sa își întoarcă investiția! Cred ca l a făcut simion!!!!
Se imprumuta din banii partidului haur. Il ajuta Simion.
Intrebare : De unde are Gabriel Oprea zeci de milioane de euro parte in proiect?? Da Miron Mitrea ??
Din munca cinstita saracule
Interesul Național poartă fesul…
Banii furati de banditii astia mari mafioti imobiliari, cum sunt Udrea, Miron Mitrea, familia sekurista Paunescu, Maricel Pacurariu etc, sunt depusi in paradisuri fiscale, nu in bancile romanesti.
Iar fiscul romanesc corupt sau Boc nu-i vor intreba niciodata de unde au banii pe care-i „investesc” la Cluj.
+1
+1
Boc e băiatul lor de mingi.
A început lupta mafiotă între G4 și RealitateaPlus
Fals!
Domnule Tăpălagă, deschide televizorul și dăi pe Realitatea
@Eugen,
Intervenția ta e legată tot de interesele Romprest in S1, ca de fiecare dată !?
Mulțumesc anticipat!
PS. Oare anul acesta o să aducă Moșu’ măcar o baterie de Busuioacă, cu ajutorul căreia să poți afla adevărul ref la alegerile din 2016 și din 2020 ?
@Eugen – Du-te bai postac deficient cu irealitatea ta dementa, a ajuns televiziunea aia mai jos decat mizeria aia de rtv… antena3, ehe, e virgina pe langa gretosenia aia care ruleaza in ziua de azi sub numele de realitata tv.
PS: Cat de dement sa fi sa spui ca n-a intrat Romania in Schengen din cauza unor jurnalisti? Fix jurnalistii sunt de vina ca Austria si Olanda a votat impotriva! Nu vezi cat de ridicol suna asta?
Cam panicati toti propagandistii de pe la toate tembeliziunile.
Badea nimica sau l-ati dresat?😁
Dacă a ajuns domnul Tăpălagă să-i ia apărarea domnului Grindeanu, cred că numai este nimic de spus
toata lumea stie ca bobby paunescu e un tepar notoriu. nu inteleg care e mirarea. pana si in lumea filmului unde a tras niste tepe de zile mari toti rad cand aud de el cu gura pana la urechi!
@ jean valjean – Ca e tepar, nu ma indoiesc… da’ bani ascunsi prin offshor-uri sigur are.
Am vrut sa postez cava dar l am văzut pe prostul siteului ca are deja trei și mi a trecut!
@Dani – vorbesti de eugen, nu? 😂😂
Un proiect imobiliar in care s a intalnit hotu cu prostu. Grabiti va cu avansurile pt apartamente investesc oameni seriosi acolo :))
Cică PSD la rotativă va trebui să renunţe la starea lor depresivă dacă nu vrea să îl bage pe Iohannis în depresie.😀
––––––––
Banc psihologic
Cică austriecii le face terapie pentru depresie la PSD-ei ca să îi pregătească pentru rotativa tătucului.😀
––––––––
Banc PSD-ist
Orice depresie se remediază cu rotativa de cadre pentru următoarea guvernare.😀
––––––––
Banc PNL-ist
Ei sunt depresivi de pe vremea când erau în guvernare cu USR.😁
––––––––
Banc UDMR-ist
Nici măcar poştaşul nu îi mai scoate din depresie.😀
––––––––
Banc politicianist
Nu spune nu până tătucul tuturor psihologilor nu vă remediază de depresie.😀
––––––––
Banc electoral
Depresiv la depresiv trag şi aşa se şi votează indiferent cât de indignaţi sunt.😀
––––––––
Banc bugetar
Orice promisiune USL se transformă într-un succes depresiv în buzunare.😀
––––––––
Banc Badea
Nici o depresie nu poate fi rezolvată mai bine ca după o bătăiţă dată de tătucul lui.😀
––––––––
Banc Ciolacu
Până la rotativă simţim că Iohannis îl va lecui de depresie.😀
––––––––
Banc Ciucă
Nu e bine să gândeşti şi să execuţi astfel dai în depresie ierarhică.😀
––––––––
Banc propagandist
Toate depresiile dispar când propaganda ajunge în acel moment de eroare de va trebui să îşi reseteze propaganda.😀
––––––––
Banc Vişan
Când nu o să îl mai vedem depresiv înseamnă că până la urmă a acceptat şi şi-a găsit un morcov.😀
––––––––
Banc Rareş
Îl scapă Iohannis de depresie în 30 de zile.😀
––––––––
Banc Zetea
După două săptămâni de bâlbâială depresivă va ajunge să se ia de mâna cu tătucul lui Iohannis şi Rareş ca şi cum nu s-a întâmplat nimica că aşa se întâmplă la Bahmaimuţeni.😀
––––––––
Banc austriac
De nu îi scăpăm pe ăştia de depresie dăm noi în depresie.😀
––––––––
Banc logic
Varianta optimistă: ce depresie nu vă doboară vă întăreşte pentru următoarea guvernare rotativă de după 2024 cu o prietenie mai strânsă ca niciodată cu austriecii.😀
Varianta depresivă: Iohannis va mai face ceva poze, austriecii vor deveni tot mai obraznici, iar românii se antrenează să vă facă pe toţi maratonişti.😁
––––––––
Banc 100%
PSD + AUR = un 2% depresiv😀
––––––––
Banc ultima speranţă
PNL speră să mai prindă măcar un loc de balama PSDepresiv la următoarele alegeri.😀
––––––––
Banc Dacic
Din RONANI şi DACI au rezultat UDMR.😀
Din sectorişti au rezultat AUR.😀
Din FSN a rezultat PSD şi PNL.😀
Din momentul când i-aţi stricat primul concediu la preşedenţie rezultatul e Iohannis de azi.🙂
––––––––
Banc Iohannis
Who’s Your Daddy psychologist?!😀😀😀😀😀😀😀😀
Infractorii nu au culoare politică.
Indiferent că sunt haurari, asa cum este Păunescu, sau pesediști, așa cum este Păcuraru, tot aceeași „famiglie” de borfași reprezintă.
Hahahahahaha! Eu nu pot sa cred ca marele patriot Bobby Paunescu, ghidonatorul din umbra al baiatului de mingi Georgica Simion, si promotorul Garzii Nationale (sic!) e capabil de asa ceva!
Bobby Paunescu, viitorul presedinte al Romaniei!!! Dupa tzeparul KWI , urmeaza un alt tzepar si mai mare! Doar e in logica lucrurilor care se intampla in Romanica, de 33 de ani incoace, nu?
Cu alte cuvinte nu ai bagabonti-laturile statului
A investit toți banii în marele alb simion….acum așteaptă sa își întoarcă investiția! Cred ca l a făcut simion!!!!
Pe Bobby Ewing cu epoleţi îl chema Bobby în certificatul de naştere pe vremea lui Ceauşescu sau s-a piedonit după ’90?
De fapt,Semeon este produsul unirii celor două cumetrii,a lui Iliescu si a lui Adrian Nastase,care mult timp au fost la cutite.Se pare ca „dirijorul” lor este Felix.