Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Singura soluție pentru criza politică din România este reluarea funcționării coaliției. „Dacă e moartă, trebuie reînviată”, susține fostul președinte al României, Traian Băsescu, transmite Mediafax
Traian Băsescu susține că originea actualei crize politice este „furtul alegerilor din 2024”.
„Atunci s-a făcut tot ce s-a putut pentru ca românii să nu înțeleagă ce votează. Doar vă dau un exemplu. Ce să înțeleagă românul când merge la vot, dacă el are de votat primarul, consilierul, lista de europarlamentari, și care e listă comună, PSD-PNL. Deci, cum credeți că s-a dus românul în fața urnei de vot cu buletinele astea? Confuzie totală. Vin și prezidențialele. Și fac turul 1 la prezidențiale, fac în săptămâna următoare alegerele legislative și vin cu turul 2 la prezidențiale. Ce a înțeles românul? Ce a votat el în astea 3 săptămâni? Parlament? Președinte? Și pe urmă pui capacul la toate și anulezi turul 1 de la prezidențiale. Ce avem acum este rezultatul organizării ticăloase a alegerilor”, a spus, la TVR Info, Traian Băsescu.
El susține că autoritățile n-au dat nicio șansă românilor să înțeleagă ce votează: „Au mers pe ideea vor vota cum îi prostim prin televiziuni, prin TikTok”.
Despre criza de acum, fostul șef al statului susține că există o singură soluție.
„Degeaba se joacă. Există o singură soluție. Reluarea funcționării coaliției. A acestei coaliții. Moartă, vie, dacă e moartă, trebuie reînviată. Sigur, sunt orgolii politice, dar dincolo de orgolii și de interese politice, avem o țară”, a spus Băsescu care a amintit că altfel România riscă să piardă bani europeni.
Despre președintele actual, Traian Băsescu spune că „trebuia să se bată să mențină guvernul” și că PSD și PNL „trebuie să înțeleagă că nu au soluție”.
Are dreptate.
orice colaborare viitoare a PNL cu PSD trebuie condiționată de demisia lui Grindeanu de la șefia PSD și a Olguței de la primărie