G4Media.ro

BAFTA l-a suspendat pe actorul britanic Noel Clarke după ce a fost…

Foto: Noel Clarke / Sursa: Facebook

BAFTA l-a suspendat pe actorul britanic Noel Clarke după ce a fost acuzat de hărţuire

Academia britanică de film şi televiziune (British Academy of Film and Television Arts) l-a suspendat pe actorul şi regizorul Noel Clarke după ce ziarul The Guardian a relatat că acesta a fost acuzat de hărţuire, intimidare şi atingeri nepotrivite de către 20 de femei, relatează Reuters.

Clarke, în vârstă de 45 de ani, a negat orice hărţuire sexuală sau comportament neadecvat şi a declarat că se va apăra împotriva „acuzaţiilor false”.

The Guardian a declarat că a vorbit cu 20 de femei care l-au acuzat pe Clarke de hărţuire sexuală, atingeri nepotrivite,
comportament şi comentarii sexuale inadecvate pe platoul de filmare, abateri profesionale, însuşire şi partajare de imagini sexuale explicite fără consimţământ, şi intimidare între 2004 şi 2019.

„Având în vedere acuzaţiile de comportament neadecvat la adresa lui Noel Clarke apărute în The Guardian, BAFTA a luat decizia de a-i suspenda imediat şi până la o nouă notificare calitatea de membru şi premiul pentru contribuţii extraordinare aduse industriei filmului britanic”, a anunţat BAFTA într-un comunicat.

„Într-o carieră de 20 de ani, nu am avut niciodată o plângere împotriva mea”, a spus Clarke într-un comunicat. „Dacă cineva care a lucrat cu mine s-a simţit vreodată inconfortabil sau nerespectat, îmi cer sincer scuze. Neg vehement orice hărţuire sexuală sau acţiune greşită şi intenţionez să mă apăr împotriva acestor acuzaţii false”, a mai spus el.

Noel Clarke este cunoscut pentru „Kidulthood” (2006), „Adulthood” (2008) şi „Brotherhood” (2016) care explorează teme precum intimidarea, consumul abuziv de droguri şi violenţa extremă în rândul unui grup de tineri din Londra.

Sursa: Agerpres

Foto: Noel Clarke / Sursa: Facebook

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Asa se aplica pe-acolo prezumtia de nevinovatie (vezi si Kevin Spacey): acuzatiile aduc consecinte mult înainte de a se dovedi ceva (eventual reclamantul renunta, dar cariera acuzatului e praf).

    • prezumtia de nevinovatie e cu totul altceva, spune ca nu poti fi pedepsit de un judecator in lipsa unui proces. asta nu implica ca terte parti nu pot lua masuri pana la proces si ca sunt obligate sa te lase in pace. daca tu ma furi pe mine si eu te vad, tu stai pana sunt condamnat ca sa iei masuri sau deja incepi sa te protejezi??? ca dupa tine asta inseamna, sa nu faci nimic. ca sunt nevinovat.

      plus ca doar l-au suspendat temporar. da, stiu ce zici, ca daca se dovedeste nevinovat el deja a suferit. asa e. dar de cele mai multe ori e exact pe dos. dar cu victimele unora ca asta ce facem? aia nu sufera?

  2. „însuşire şi partajare de imagini sexuale explicite fără consimţământ”
    O astfel de acuzatie trebuie sa poata fi confirmata daca e reala. Daca nu se poate confirma, tot restul, care e pe baza de declaratii, cade. SI in acest caz, „The Guardian” ar trebui sa scoata banii si sa-l plateasca pe actor pentru tot restul carierei pe care i-a distrus-o.
    Sunt prea multe chestii de-astea scoase la lumina dupa 30+ de ani si numai dupa ce acuzatul a ajuns o personalitate. Si iese una, dupa care apar alte cateva duzini: „si pe mine, si pe mine!” Pai dupa atatia ani ce naiba sa-ti mai amintesti ca sa te poti apara?

    • e un pic pe dos. „personalitatea” a abuzat de putere si si-a facut de cap. si si-a facut de cap inainte sa fie personalitate, dar o data cu cresterea puterii s-au marit si cazurile. uita-te la epsstein, la weinstein si altii ca ei in SUA. sunt scoase la lumina dupa 30 de ani, dar abuzurile nu s-au intamplat doar o data acum 30 de ani ci au fost facute repetat cat s-a putut.
      de regula se ajunge la proces. si nu se face proces doar pe marturii. in california nici nu incepe un proces daca singura proba e marturia me contra a ta, de exemplu. e mai complicat decat pare. dar cand se ajunge la proces e treaba judecatorului/juriului sa decida. si pana acum i-au cam condamnat, deci as zice ca nu erau nevinovati.

      de ce dureaza sa vina victimele sa depuna marturie? dupa cum spuneam, pt ca astia de au putere le pot distruge carierele. citeste cartea despre weinstein, e scrisa de fiul lui Woody Allen, care e ziarist. si cand o sa citesti de cazurile alea, o sa iti amintesti, daca te uiti la filme, ca acele actrite violate de weinstein au disparut ciudat din filme la un moment dat, desi erau in voga. ca asta facea ala, desi le hartuia si viola le si distrugea cariera in final. si nu se da sfoara in tara sa afli daca esti singura victima sau nu, initial.

  3. Gata! L-au anulat și le asta! Eu nu înțeleg ce legătură este între viața personală și cea profesională! Dacă Tom Cruz a comis o crimă în adolescență, ce ar trebui să fac eu?! Să nu mă mai uit la filmele lui? Ăștia au luat-o razna complet!

  4. Io v-am mai zis că atunci când colegii nu mai vor să lucreze cu un om, nu mai lucrează. Nici nu trebuie să fie acuzat de nimic, hărțuire sau altceva. Și la săpat de șanțuri, dacă unul o lălăie cât timp restul bagă la greu, sau dacă le bea pe ascuns berea la ceilalți, la fel se întâmplă.

    Nu scrie niciunde în codul muncii, și nici în contractele semnate de actori, că pot fi dați afară doar dacă au o condamnare. Asta ar însemna ca nimeni să nu mai dea afară aproape pe nimeni, pentru că foarte puțini oameni fac ceva atât de grav încât să fie condamnați penal.

    • exact. singura chestie ciudata e urmatoarea: unii isi pierd locul de munca fara sa fie condamnati de ceva inca, ba daca sunt, greu isi mai gasesc de lucru, dar un politician, chit ca e condamnat penal, dupa terminarea pedepsei poate fi ales ba chiar si este ales in unele cazuri. e un pic ciudat sa ai mai multa incredere intr-un policitian condamnat si sa il alegi iarasi, deci practic sa ii dai de munca, dar sa nu mai vrei sa ii dai unui actor, sau sa nu ii mai vezi filmele. ca in final deciziile politicianului iti afecteaza viata incomparabil mai mult decat rolurile actorului. ciudati oamenii.