Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Timp de generații, cea mai frecventă metodă prin care femeile își dădeau seama că ar putea fi însărcinate era întârzierea menstruației. În prezent însă, această regulă simplă nu mai este întotdeauna valabilă, susține medicii, relatează Ziarul de Iași.
Specialiștii atrag atenția că sarcina poate fi confundată ușor cu o menstruație aparent normală sau cu o amenoree, iar consecințele acestei confuzii pot fi uneori serioase.
Potrivit dr. Irina Cațighera, medic specialist în Planificare Familială, după fecundație și nidația (implantarea) oului în uter, pot apărea sângerări vaginale care coincid ca moment cu data estimată a menstruației.
„Această sângerare are, de obicei, o durată mai scurtă, este cantitativ mai redusă și are o culoare diferită, roz-maronie. Ea poate fi ușor confundată de pacientă cu o menstruație normală, deși nu este”, a explicat dr. Irina Cațighera.
Statistic, 20–25% dintre femeile însărcinate pot prezenta sângerări vaginale în prima sau a doua lună de sarcină. Acest lucru poate duce la situații în care femeia nu își dă seama că este însărcinată decât după 7–8 săptămâni sau chiar mai târziu.
Potrivit medicului, confuzia este și mai mare în cazul femeilor cu menstruații neregulate, la care ciclul menstrual poate apărea la intervale de 40–60 de zile, al pacientelor cu istoric de amenoree, pentru care absența menstruației nu reprezintă un semnal de alarmă imediat, dar și al femeilor aflate în perimenopauză, care pot interpreta lipsa menstruației ca un semn firesc al instalării menopauzei, când, în realitate, poate fi vorba despre o sarcină.
„Am avut o pacientă de 48 de ani, convinsă că a intrat la menopauză și că se îngrașă din această cauză. În realitate, era însărcinată și a aflat foarte târziu, ajungând să nască la doar câteva luni diferență față de fiica ei”, a precizat dr. Cațighera.
Cea mai sigură metodă rămâne dozarea hormonului beta-hCG din sânge.