Home » Articole » Autoritățile din Arad au descoperit că podul de la Săvârșin este degradat, după ce debitul Mureșului a scăzut / Restricții de tonaj în zonă

Autoritățile din Arad au descoperit că podul de la Săvârșin este degradat, după ce debitul Mureșului a scăzut / Restricții de tonaj în zonă

Autoritățile din Arad au descoperit că podul de la Săvârșin este degradat, după ce debitul Mureșului a scăzut / Restricții de tonaj în zonă
Sursa foto: Primăria comunei Săvârșin
Ascultă articolul

Autorităţile au descoperit degradări la podul peste râul Mureş de la Săvârşin, după ce nivelul apei a scăzut foarte mult în ultimele săptămâni, fiind impuse unele restricţii de tonaj pentru vehicule, relatează Agerpres.

„Podul de la Săvârşin prezintă degradări vizibile ca urmare a scăderii debitului Mureşului. Ca urmare a acestor degradări, Consiliul Judeţean Arad a avut iniţiativa verificării amănunţite a podului. Astăzi (joi – n.r.), o echipă tehnică de la Consiliul Judeţean, în care au fost cooptaţi şi specialişti ISU, respectiv scafandri de la Salvamont, a verificat starea unui pilon al podului şi a extins verificările la întreaga structură a podului”, a informat Consiliul Judeţean.

- articolul continuă mai jos -

Conform sursei citate, au fost informaţi primarul comunei Săvârşin, Comitetul Local şi Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în vederea stabilirii măsurilor necesare siguranţei traficului.

Direcţia Tehnică a Consiliului Judeţean a dispus restricţionarea circulaţiei pentru vehiculele mai grele de 7 tone şi expertizarea podului de către un expert independent autorizat.

Pe durata restricţiei, autorităţile recomandă traseu rutier alternativ DN 7 Săvârşin-Lipova – DJ 682 Lipova-Birchiş – DJ 707B Birchiş-Valea Mare – DJ 707 A Valea Mare-Căprioara.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole