G4Media.ro

Autoritatea britanică pentru concurenţă a început o investigaţie împotriva Apple

sursa foto: Pexels

Autoritatea britanică pentru concurenţă a început o investigaţie împotriva Apple

Autoritatea pentru concurenţă din Marea Britanie a anunţat joi că a început o investigaţie împotriva Apple, în urma unor plângeri făcute de dezvoltatorii de aplicaţii împotriva producătorului de iPhone-uri, potrivit cărora termenii şi condiţiile sale sunt incorecte şi anticoncurenţiale, transmite Reuters, citată de News.ro.

Instituţia va analiza dacă Apple deţine o poziţie dominantă în distribuirea aplicaţiilor pe dispozitivele sale în Marea Britanie, a anunţat Autoritatea pentru pieţe şi concurenţă (CMA).

Politicile de plăţi ale magazinului de aplicaţii App Store al Apple au atras de mult timp plângeri din partea dezvoltatorilor de aplicaţii, întrucât le impun să folosească sistemul său de plăţi, care practică comisioane cuprinse între 15% şi 30%.

Apple este în conflict şi cu compania Epic Games, creatoarea popularului joc Fortnite, care anul trecut a încercat să evite plata unui comision de 30% prin lansarea unui sistem de plăţi propriu în cadrul aplicaţiei, ceea ce a determinat Apple să excludă Fortnite din magazinul său.

Producătorul de iPhone-uri a anunţat joi că va colabora cu autoritatea de reglementare.

Anul trecut, Comisia Europeană a deschis la rândul său o investigaţie împotriva Apple, legată de comisionul impus de App Store.

De asemenea, Comisia Europeană ar putea deschide la rândul său o investigaţie antitrust împotriva Apple, în urma unei plângeri din partea Spotify, potrivit căreia Apple îşi favorizează propriul sistem de streaming muzical, au declarat, joi, două persoane apropiate situaţiei.

sursa: News.ro

sursa foto: Pexels

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...