Redacția

Meteo: Vreme deosebit de rece, brumă şi îngheţ la sol, până vineri dimineaţa

Meteo: Vreme deosebit de rece, brumă şi îngheţ la sol, până vineri dimineaţa

01 apr. 1
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de vreme deosebit de rece şi îngheţ la sol, care este valabilă de miercuri până vineri, în toată ţara, relatează Agerpres. Astfel, în intervalul 1 aprilie, ora 10:00 – 3 aprilie, ora 10:00, vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă din an, îndeosebi în […]
Studenții cer adoptarea urgentă a proiectului de lege care interzice majorarea taxelor universitare

Studenții cer adoptarea urgentă a proiectului de lege care interzice majorarea taxelor universitare

01 apr. 2
Alianța studenților susține un proiect de lege care prevede interzicerea majorării taxelor universitare pe perioada stării de urgență, în actualul și în viitorul an universitar și îndeamnă decidenții din educație să sprijine adoptarea proiectului, arată organizația într-un comunicat de presă. ANOSR susține că, pe de o parte, “este inacceptabil ca universitățile să recurgă la majorarea […]
Germania, țara din UE care realizează cele mai multe teste, raportează 5.453 de noi cazuri și 149 decese în ultimele 24 de ore

Germania, țara din UE care realizează cele mai multe teste, raportează 5.453 de noi cazuri și 149 decese în ultimele 24 de ore

01 apr. 9
Numărul de cazuri confirmate de COVID-19 în Germania a ajuns la 67.366, iar cel al deceselor la 732, a anunţat miercuri dimineaţă Institutul Robert Koch (RKI), după ce în ultimele 24 ore au fost testaţi pozitivi încă 5.453 pacienţi, transmite Reuters. De marţi dimineaţă până miercuri dimineaţă în Germania au mai decedat 149 de persoane […]
Statele din UE își sporesc “solidaritatea” ripostând astfel în fața criticilor. Bruxelles-ul dorește să arate cooperare între statele membre pentru a contracara afirmațiile potrivit cărora China ar ajuta mai mult

01 apr. 11
Încă un lider care minimaliza epidemia și-a schimbat radical poziția. Preşedintele brazilian Bolsonaro: Este una din cele mai mari provocări pentru generaţia noastră / Virusul este o realitate

Încă un lider care minimaliza epidemia și-a schimbat radical poziția. Preşedintele brazilian Bolsonaro: Este una din cele mai mari provocări pentru generaţia noastră / Virusul este o realitate

01 apr. 4
Societatea civilă din Suceava cere guvernului testarea locuitorilor din municipiu

Societatea civilă din Suceava cere guvernului testarea locuitorilor din municipiu

01 apr. 5
Sute de ONG-uri și firme din județul Suceava cere guvernului, printr-o scrisoare deschisă, adoptarea mai multor măsuri prin care să asigure aprovizionarea sistemului sanitar din județ cu echipamentele necesare în criza provocată de coronavirus, dar și o testare în masă a locuitorilor din orașele din județ. Integral: Scrisoarea a deschisă a societății civile din Suceava […]
Agenţia Europeană a Medicamentului: Va dura cel puţin un an înainte de a dispune de un vaccin în cantităţi suficiente împotriva COVID-19

Agenţia Europeană a Medicamentului: Va dura cel puţin un an înainte de a dispune de un vaccin în cantităţi suficiente împotriva COVID-19

01 apr.
Iohannis, o nouă ședință cu premierul și miniștrii Vela și Ciucă. Vor discuta despre măsurile de siguranță și ordine publică

Iohannis, o nouă ședință cu premierul și miniștrii Vela și Ciucă. Vor discuta despre măsurile de siguranță și ordine publică

01 apr. 9
Președintele Klaus Iohannis va avea miercuri o nouă ședință cu premierul Ludovic Orban și cu miniștrii Marcel Vela și Nicolae Ciucă, în care vor discuta despre măsurile de siguranță și ordine publică. Potrivit agendei oficiale, președintele va avea, de la ora 12.00, o ședință de evaluare și prezentare a măsurilor de siguranță și ordine publică […]
Scriitoarea Ioana Chicet-Macoveiciuc susține că socrul ei, internat în stare gravă la Suceava, nu primește tratamentul de care are nevoie

Scriitoarea Ioana Chicet-Macoveiciuc susține că socrul ei, internat în stare gravă la Suceava, nu primește tratamentul de care are nevoie

01 apr. 13
Ministrul Finanţelor: ”Nu aş vrea să intervin în controlul preţurilor pentru că am putea da în altă problemă - penuria”

Ministrul Finanţelor: ”Nu aş vrea să intervin în controlul preţurilor pentru că am putea da în altă problemă – penuria”

01 apr. 26
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunțat că a cerut o situaţie privind preţurile la anumite produse și a spus că nu ar vrea să intervină în controlul preţurilor pentru că ar putea apărea o altă problemă, respectiv penuria. „Da, au crescut preţurile şi am sesizat-o şi atunci când plătim facturi pentru Unifarm sau când plătim […]
Ambasada Chinei comuniste la Bucureşti critică presa românească pentru informaţiile difuzate, pe care le consideră false şi pro-americane

Ambasada Chinei comuniste la Bucureşti critică presa românească pentru informaţiile difuzate, pe care le consideră false şi pro-americane

01 apr. 39
Maternitatea Odobescu din Timișoara a fost închisă. Cinci asistente au fost depistate pozitiv la coronavirus

Maternitatea Odobescu din Timișoara a fost închisă. Cinci asistente au fost depistate pozitiv la coronavirus

31 mart. 2
Cinci asistente de la maternitatea Odobescu din Timișoara s-au îmbolnăvit cu COVID-19, motiv pentru care maternitatea a fost închisă. Atât persoanele internate, cât și personalul medical vor intra în carantină în  interiorul unității. „Am carantinat, închidem maternitatea, testăm tot personalul. Sunt în jur de 80 de persoane în acest moment în spital şi nu pleacă […]
Declarație controversată a ministrului german de interne. Horst Seehofer susține că în cel mai pesimist scenariu, în absența unor măsuri, ar putea fi ”milioane de decese” cauzate de coronavirus

Declarație controversată a ministrului german de interne. Horst Seehofer susține că în cel mai pesimist scenariu, în absența unor măsuri, ar putea fi ”milioane de decese” cauzate de coronavirus

31 mart. 13
Medici: Radeți-vă barba și mustața / Virusul rezistă câteva ore în părul facial

Medici: Radeți-vă barba și mustața / Virusul rezistă câteva ore în părul facial

31 mart. 17
Medicii recomandă ca, pe durata epidemiei de coronavirus, barba și mustața să fie tunse până când părul facial nu mai este vizibil. Acesta este mesajul transmis fără echivoc de Patrick Pelloux, președintele Asociației medicilor de urgență din Franța, transmite rtl.fr Întrebat de un telespectator la postul BFMTV care dorea să știe dacă virusul ar putea […]
Bilanţul deceselor a ajuns în Marea Britanie la 1651 / Creștere cu 29% față de ultima raportare

Bilanţul deceselor a ajuns în Marea Britanie la 1651 / Creștere cu 29% față de ultima raportare

31 mart.
Bilanţul deceselor provocate de epidemia de COVID-19 a crescut în Anglia cu 29% de la precedenta raportare, ajungând la 1.651, printre care şi cel al unei persoane de 19 ani fără afecţiuni preexistente, a informat marţi Serviciul Naţional de Sănătate (NHS) al Regatului Unit, transmite Reuters, citat de Agerpres. ”Pacienţii aveau vârste cuprinse între 19 […]
Harghita: Concurs de nuvele şi fotografii bazate pe experienţele trăite de oameni în perioada pandemiei de COVID-19 / Până acum, în Harghita nu a fost raportat niciun caz de infectare cu coronavirus

Harghita: Concurs de nuvele şi fotografii bazate pe experienţele trăite de oameni în perioada pandemiei de COVID-19 / Până acum, în Harghita nu a fost raportat niciun caz de infectare cu coronavirus

31 mart. 9
Persoane fizice și firme au făcut donaţii de 790.000 de lei pentru Spitalul Județean de Urgență din Slatina / O pensionară a donat 8 lei

Persoane fizice și firme au făcut donaţii de 790.000 de lei pentru Spitalul Județean de Urgență din Slatina / O pensionară a donat 8 lei

31 mart. 10
Anca Nedelcu, profesor în științele educației, despre continuitatea pedagogică și pandemia

Anca Nedelcu, profesor în științele educației, despre continuitatea pedagogică și pandemia

31 mart. 1
Analiza este semnată de Anca Nedelcu, profesor universitar și prodecan la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București. Analiza trimisă Edupedu.ro face parte din campania universitară Vocea experților UB – COVID 19: ”La continuité pédagogique” este formula pe care Ministerul Educației din guvernul francez a ales-o pentru a integra într-o formă conceptuală eforturile […]
Încă șase decese raportate de la Spitalul județean Suceava. Pacienții au murit începând din 25 martie

Încă șase decese raportate de la Spitalul județean Suceava. Pacienții au murit începând din 25 martie

31 mart. 7
Încă șase decese au fost raportate marți de la Spitalul județean Suceava. Pacienții au murit începând din 25 martie. Astfel, numărul total al victimelor făcute de coronavirus în România a ajuns la 78. 73. Bărbat, 62 ani, jud Suceava, recoltat în 25.03.2020, confirmat în 31.03.2020, decedat in 25.03.2020. 74. Femeie, 69 ani, jud. Suceava, recoltat în 25.03.2020, […]
Județul Harghita, în continuare fără niciun caz confirmat de infectare cu coronavirus

Județul Harghita, în continuare fără niciun caz confirmat de infectare cu coronavirus

31 mart. 2
În judeţul Harghita nu s-a confirmat, până în prezent, niciun caz de infecţie cu noul coronavirus, rezultatele tuturor testelor efectuate fiind negative, a precizat Instituţia Prefectului, citată de Agerpres. Potrivit sursei citate, în spitalele din judeţ se află internate mai multe persoane care prezintă simptome de răceală şi cărora li se fac şi teste pentru […]
Ungaria, avertismente din partea Comisiei Europene. Von der Leyen: Măsurile de urgență nu trebuie să țină pe termen nedefinit și trebuie să respecte libertatea de expresie

Ungaria, avertismente din partea Comisiei Europene. Von der Leyen: Măsurile de urgență nu trebuie să țină pe termen nedefinit și trebuie să respecte libertatea de expresie

31 mart. 27