Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă şi polei, valabile în zone din Transilvania, Muntenia şi Dobrogea, în orele următoare, informează Agerpres. Conform prognozei de specialitate, până la ora 9:00, în judeţele Ialomiţa, Argeş (zona joasă), Prahova (zona joasă), Călăraşi, Dâmboviţa (zona joasă) şi Teleorman ceaţa va persista, […]
Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac este pe locul 8 într-un top al celor mai frumoase 25 de ”escapade cu zăpadă” din lume, anunță Agenția de presă Rador. Clasamentul a fost publicat de ziarul britanic „The Times”. Din top mai fac parte destinații din țări ca Italia, Suedia, Austria, Franţa şi chiar Statele Unite […]
Arabia Saudită a raportat primul excedent bugetar din aproape 10 ani, datorită creşterii veniturilor sale ca urmare a preţurilor ridicate ale petrolului, transmite CNBC, citat de News.ro. Excedentul din 2022 a ajuns la 102 miliarde de riali (27 miliarde de dolari), reprezentând 2,6% din produsul intern brut saudit, potrivit Ministerului de Finanţe al regatului, care […]
Noile tramvaie achiziţionate de Primăria Capitalei vor fi puse sâmbătă în circulaţie, anunţă viceprimarul Stelian Bujduveanu, citat de Agerpes. Precizările au fost făcute în cadrul şedinţei de îndată a Consiliului General al Capitalei, unde a fost aprobat un proiect care prevede punerea noilor tramvaie la dispoziţia Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – […]
Cupa Mondială programează vineri primele meciuri din sferturile de finală ale competiţiei din Qatar: Croaţia – Brazilia, ora 17.00 Ţările de Jos – Argentina, ora 21.00 Meciurile sunt transmise de TVR. sursa: News.ro
Consiliul de Administrație al Spitalului de Boli Infecțioase Constanța a stabilit ca imunizarea să se facă doar contra sumei de 80 de lei, informează Agenția de presă Rador. Managerul Claudia Cambrea a explicat că administrarea serului nu este decontată pentru spital, iar după reluarea activității este dificil să susțină și astfel de servicii. Centrul de […]
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat joi seară că a decorat post-mortem patru poliţişti care au fost ucişi de explozia unor mine în regiunea Herson, de unde ruşii s-au retras, şi a spus că este încredinţat că „teroarea minelor” va fi unul dintre capetele de acuzare pentru care Rusia va fi judecată pentru agresiunea din […]
Camera Reprezentanţilor din SUA a adoptat joi un proiect de lege care prevede 10 miliarde de dolari ajutor militar şi vânzări de arme către Taiwan, relatează Agerpres. Acest pachet este inclus în bugetul de apărare al SUA pentru 2023 şi urmează să fie aprobat de Senat. „Va consolida considerabil parteneriatul de apărare al Statelor Unite […]
Agenţia europeană a grănicerilor (FRONTX) anunţă joi că urmează să examineze informaţii potrivit cărora poliţişti bulgari au închis migraţi în cuşti, după ce ONU şi-a exprimat ”îngrijorarea” faţă de acest lucru, relatează AFP, citată de News.ro. O anchetă de presă, realizată de către mai multe publicaţii europene, acuză că migranţi au fost închişi într-o cuşcă […]