Ioana Câmpean

Ioana Câmpean

Ioana Câmpean a început să lucreze ca reporter în anul 1998, la „Cronica Română”. Din anul 2000, a lucrat timp de 16 ani la agenția de presă MEDIAFAX, inițial ca reporter, apoi ca editor, șef al Departamentului Politic și ulterior redactor-șef adjunct. În anul 2016, a făcut parte din echipa de jurnaliști cu care a fost înființată agenția de presă News.ro. Din anul 2018, s-a alăturat echipei de jurnaliști G4Media. În prezent, Ioana Câmpean este redactor-șef la G4Media.

Toate persoanele care vin în România din districtul Gutersloh din Germania trebuie să intre în carantină sau izolare la domiciliu pentru 14 zile (document)

22 iun. 6
Toate persoanele care vin în România din districtul Gutersloh din Germania, unde se află abatorul la care peste 650 de angajați s-au infectat cu coronavirus, inclusiv numeroși români, trebuie să intre în carantină sau izolare la domiciliu pentru 14 zile, potrivit unui ordin semnat de Raed Arafat, comandatul acțiunii. Germania figurează în „zona verde” stabilită […]
Toate persoanele care vin în România din districtul Gutersloh din Germania trebuie să intre în carantină sau izolare la domiciliu pentru 14 zile (document)

DOCUMENT Ce activități sunt permise și ce interdicții se mențin în starea de alertă: sport în grup de maximum șase persoane, doar cu familia în mașină la spectacole drive in, mitingurile sunt interzise

17 iun. 2
Hotărârea de Guvern care prelungește cu 30 de zile starea de alertă în România, începând de astăzi, prevede condițiile pentru fiecare dintre activitățile care sunt permise în această perioadă, precum și interdicțiile care se mențin, astfel că mitingurile sunt în continuare interzise, activitățile sportive și drumețiile pot fi practicate în grupuri de maximum șase persoane […]
DOCUMENT Ce activități sunt permise și ce interdicții se mențin în starea de alertă: sport în grup de maximum șase persoane, doar cu familia în mașină la spectacole drive in, mitingurile sunt interzise

STUDIU Cum va evolua epidemia de coronavirus în România? Cinci scenarii statistice despre situația la jumătatea lunii august. În cea mai pesimistă proiecție, în două luni vor fi peste 40.000 de cazuri active

17 iun. 9
Un studiu realizat de statisticianul Valentin Pârvu și dr. Emilian Popovici, vicepreședinte al Societății Române de Epidemiologie, analizează evoluția epidemiei de coronavirus în România și proiecțiile pentru jumătatea lunii august, în funcție de indicele de reproducție. Cinci scenarii posibile sunt prezentate, cel mai bun fiind cel în care vor fi 20 de cazuri noi depistate […]
STUDIU Cum va evolua epidemia de coronavirus în România? Cinci scenarii statistice despre situația la jumătatea lunii august. În cea mai pesimistă proiecție, în două luni vor fi peste 40.000 de cazuri active

Iohannis a promulgat legea care prelungește mandatele actualilor aleși locali până la 1 noiembrie

17 iun. 1
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prelungește mandatele actualilor aleși locali până la 1 noiembrie. Mandatele actualilor aleși locali expirau în 21 iunie, însă din cauza pandemiei de coronavirus alegerile locale au fost amânate. Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat luni proiectul de lege privind prelungirea mandatelor aleşilor locali până […]
Iohannis a promulgat legea care prelungește mandatele actualilor aleși locali până la 1 noiembrie

Coronavirus România: Zece județe și Capitala au cel puțin zece noi cazuri în ultimele 24 de ore. Vrancea a înregistrat 64 de noi infectări în ultima zi, municipiul București 59, iar județul Brașov 34

17 iun. 4
Zece județe și Capitala au cel puțin zece noi cazuri de coronavirus depistate în ultimele 24 de ore. Cele mai multe sunt în Vrancea, unde au fost înregistrate 64 de noi infectări în ultima zi, în municipiul București – 59 și în Brașov – 34 cazuri. O creștere alarmantă a cazurilor de coronavirus în România […]
Coronavirus România: Zece județe și Capitala au cel puțin zece noi cazuri în ultimele 24 de ore. Vrancea a înregistrat 64 de noi infectări în ultima zi, municipiul București 59, iar județul Brașov 34

GRAFICE Analiză INSP: A treia săptămână fără niciun caz de coronavirus în județul Caraș Severin. Nici în Vaslui nu a mai apărut nicio infectare în 7 zile / Brașov și Vrancea au cele mai multe noi cazuri la 100.000 de locuitori

17 iun. 4
În județul Caraș Severin nu a mai fost înregistrat niciun caz de coronavirus în ultimele trei săptămâni. Nici în Vaslui nu a mai apărut nicio infectare în 7 zile, în timp ce Brașov și Vrancea au cele mai multe noi cazuri la 100.000 de locuitori, potrivit analizei săptămânale a Institutului Național de Sănătate Publică (INSP). […]
GRAFICE Analiză INSP: A treia săptămână fără niciun caz de coronavirus în județul Caraș Severin. Nici în Vaslui nu a mai apărut nicio infectare în 7 zile / Brașov și Vrancea au cele mai multe noi cazuri la 100.000 de locuitori

Guvernul propune instituirea stării de alertă pentru 30 de zile, pe tot teritoriul țării / Se permite oficierea slujbelor în biserici

16 iun. 7
Guvernul propune instituirea stării de alertă pentru 30 de zile, pe tot teritoriul țării, începând cu 17 iunie. Premierul Ludovic Orban a anunțat, la începutul ședinței de Guvern de marți, că a fost adoptată o hotărâre în acest sens a Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Premierul a amintit măsurile de relaxare a restricțiilor propuse […]
Guvernul propune instituirea stării de alertă pentru 30 de zile, pe tot teritoriul țării / Se permite oficierea slujbelor în biserici

Ludovic Orban acuză autoritățile ungare că îngrădesc libera circulație în UE a românilor, împiedicându-i să tranziteze Ungaria / „Trebuie sesizată Comisia Europeană”

16 iun. 7
Premierul Ludovic Orban a afirmat, marți, la începutul ședinței de Guvern, că autoritățile ungareîngrădesc libera circulație în Uniunea Europeană a românilor, împiedicându-i să tranziteze Ungaria și, prin urmare, „trebuie sesizată Comisia Europeană”. „Sunt oameni cărora nu li se permite tranzitul prin Ungaria, pentru că au instituit iar reguli pentru persoane care călătoresc nu în Ungaria, […]
Ludovic Orban acuză autoritățile ungare că îngrădesc libera circulație în UE a românilor, împiedicându-i să tranziteze Ungaria / „Trebuie sesizată Comisia Europeană”

BREAKING 320 de noi cazuri de coronavirus depistate în România în ultimele 24 de ore din doar 7.926 de teste / Alte 16 decese raportate / Autoritățile fac apel pentru respectarea cu strictețe a măsurilor de protecție sanitară 

14 iun. 48
320 de noi cazuri de coronavirus au fost depistate în România în ultimele 24 de ore din doar 7.926 de teste prelucrate. Au fost raportate și 16 decese. Autoritățile fac apel către populație pentru respectarea cu strictețe a măsurilor de protecție sanitară. Noile cazuri reprezintă 4,03% din numărul de teste prelucrate. Este cel mai mare […]
BREAKING 320 de noi cazuri de coronavirus depistate în România în ultimele 24 de ore din doar 7.926 de teste / Alte 16 decese raportate / Autoritățile fac apel pentru respectarea cu strictețe a măsurilor de protecție sanitară 

VIDEO Mesajul SUA la 140 de ani de relații diplomatice cu România: Legăturile dintre noi sunt mai strânse decât oricând. Facem eforturi susținute să sporim cooperarea inclusiv în securitate, investiții, energie, stat de drept

14 iun. 18
Philip Reeker, directorul Biroului pentru Europa şi Eurasia al Departamentului de Stat, a transmis un mesaj la împlinirea a 140 de ani de relații diplomatice SUA-România, în care afirmă că legăturile dintre noi sunt acum mai strânse decât oricând și că se fac eforturi susținute pentru a spori cooperarea pe mai multe paliere, inclusiv securitate, […]
VIDEO Mesajul SUA la 140 de ani de relații diplomatice cu România: Legăturile dintre noi sunt mai strânse decât oricând. Facem eforturi susținute să sporim cooperarea inclusiv în securitate, investiții, energie, stat de drept

DOCUMENT Lista țărilor pentru care din 15 iunie se redeschid cursele aeriene și pentru care la sosirea în România nu mai este necesară carantina/izolarea

13 iun. 20
Începând cu data de 15.06.2020 ora 00:00, se elimină măsurile de carantină/izolare la locuință pentru persoanele asimptomatice care vin în România din următoarele țări: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Confederația Elvețiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia și Ungaria. Pentru aceste țări se reiau și cursele aeriene, în condițiile stabilite de […]
DOCUMENT Lista țărilor pentru care din 15 iunie se redeschid cursele aeriene și pentru care la sosirea în România nu mai este necesară carantina/izolarea

PSD și PNL au depus un proiect de lege comun pentru prelungirea mandatelor actualilor aleși locali până la 1 noiembrie: data alegerilor locale se stabilește prin lege organică, iar listele de susținători pot fi semnate și depuse electronic

11 iun. 7
PSD și PNL au depus, joi, proiectul de lege pentru prelungirea mandatelor actualilor aleși locali până la 1 noiembrie. Proiectul mai prevede că data alegerilor locale se stabilește prin lege organică, iar listele de susținători pot fi semnate și depuse electronic. Numărul minim de semnături se reduce la jumătate. „Proiectul a fost depus azi de […]
PSD și PNL au depus un proiect de lege comun pentru prelungirea mandatelor actualilor aleși locali până la 1 noiembrie: data alegerilor locale se stabilește prin lege organică, iar listele de susținători pot fi semnate și depuse electronic

Barna: Din datele pe care le avem acum, nu se justifică prelungirea stării de alertă la nivel național, ci doar în anumite zone sau localități. Solicităm Guvernului să vină cu informații concrete, inclusiv în privința testării

09 iun. 24
Liderul USR, Dan Barna, a declarat, marți, că, din datele care se cunosc la acest moment, nu se justifică prelungirea stării de alertă la nivel național, ci doar în anumite zone sau localități și a solicitat Guvernului să vină în Parlament cu informații concrete, inclusiv în privința testării pentru coronavirus. Barna a spus că nici […]
Barna: Din datele pe care le avem acum, nu se justifică prelungirea stării de alertă la nivel național, ci doar în anumite zone sau localități. Solicităm Guvernului să vină cu informații concrete, inclusiv în privința testării

Grafice INSP: Caraș Severin, singurul județ fără niciun caz de coronavirus în ultimele două săptămâni / Suceava, în continuare în topul noilor infectări

09 iun. 1
Caraș Severin este singurul județ fără niciun caz de coronavirus raportat în ultimele două săptămâni, în timp ce Suceava se menține în continuare în topul noilor cazuri depistate, potrivit analizei săptămânale a Institutului Național de Sănătate Publică (INSP). Principalele concluzii ale INSP în legătură cu evoluția epidemiei de coronavirus în România în săptămâna 1-7 iunie […]
Grafice INSP: Caraș Severin, singurul județ fără niciun caz de coronavirus în ultimele două săptămâni / Suceava, în continuare în topul noilor infectări

Analiză INSP: Bolile cardiovasculare, principalul factor de risc de deces pentru pacienții cu Covid-19 / Sexul masculin, pe locul șapte între acești factori

09 iun. 2
Bolile cardiovasculare reprezintă principalul factor de risc de deces pentru pacienții cu Covid-19 din România, fiind urmate de bolile renale cronice și diabet. Sexul masculin este trecut pe locul șapte între cei opt factori de risc, într-o analiză realizată de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Cancerul se află pe locul patru, pe cinci sunt […]
Analiză INSP: Bolile cardiovasculare, principalul factor de risc de deces pentru pacienții cu Covid-19 / Sexul masculin, pe locul șapte între acești factori

Cei peste 11.000 de locuitori din orașul hunedorean Călan au rămas fără asistență medicală de urgență de la jumătatea lunii martie, din cauza pandemiei / Viceprimar: Suntem la mila altora, la nevoie așteptăm ambulanța de la Hațeg, Hunedoara sau Deva

05 iun. 6
Cei peste 11.000 de locuitori din orașul hunedorean Călan au rămas fără asistență medicală de urgență de la jumătatea lunii martie, din cauza pandemiei. Odată cu declararea stării de urgență, unitatea de primiri urgențe din oraș a fost închisă, pentru a suplimenta personalul de la Spitalul Județean Deva, însă nici acum situația nu a revenit […]
Cei peste 11.000 de locuitori din orașul hunedorean Călan au rămas fără asistență medicală de urgență de la jumătatea lunii martie, din cauza pandemiei / Viceprimar: Suntem la mila altora, la nevoie așteptăm ambulanța de la Hațeg, Hunedoara sau Deva

Primele rezultate ale studiului privind imunizarea populației României la coronavirus vor fi cunoscute în septembrie. Aproape 30.000 de persoane din toată țara vor fi testate / Care sunt criteriile

04 iun.
Primele rezultate ale studiului privind imunizarea populației României la coronavirus, inițiat de Ministerul Sănătății, vor fi cunoscute în luna septembrie. În cadrul acestuia, aproape 30.000 de persoane asimptomatice din toată țara vor fi testate pentru a se vedea dacă au anticorpi la coronavirus. Ordinul semnat de ministrul nelu Tătaru pentru efectuarea Studiului de seroprevalență a […]
Primele rezultate ale studiului privind imunizarea populației României la coronavirus vor fi cunoscute în septembrie. Aproape 30.000 de persoane din toată țara vor fi testate / Care sunt criteriile

Marcel Ciolacu: În acest moment, cel mai bun candidat la Președinția României este de departe Gabriela Firea

03 iun. 30
Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că, în acest moment, cel mai bun candidat la Președinția României, la alegerile din 2024, „este de departe doamna Gabriela Firea”. Ciolacu și-a exprimat convingerea că Firea va câștiga și alegerile din acest an pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Marcel Ciolacu a vorbit, într-o […]
Marcel Ciolacu: În acest moment, cel mai bun candidat la Președinția României este de departe Gabriela Firea

Ordonanța de urgență pentru liberalizarea programelor naționale de sănătate, promovată de Victor Costache, declarată neconstituțională. Guvernul a adoptat ordonanța înainte de a primi avizul Consiliului Legislativ

03 iun. 3
Curtea Constituțională a declarat neconstituțională ordonanța de urgență pentru liberalizarea programelor naționale de sănătate, promovată de fostul ministru al Sănătății Victor Costache. Ordonanța a fost atacată la CCR de Avocatul Poporului, Renate Weber. Guvernul a adoptat ordonanța de urgență care deschidea piața serviciilor medicale decontate de stat operatorilor privați, în ședința maraton din 4 februarie, […]
Ordonanța de urgență pentru liberalizarea programelor naționale de sănătate, promovată de Victor Costache, declarată neconstituțională. Guvernul a adoptat ordonanța înainte de a primi avizul Consiliului Legislativ

Povestea unei familii care a lăsat Bucureștiul pentru a cultiva căpșune și cireșe într-o comună din Giurgiu și pe care criza sanitară a adus-o mai aproape de cumpărători

30 mai 1
Raluca și Mircea Poenaru au lucrat mulți ani în turism, însă sensibilitatea industriei față de orice eveniment și poluarea din București, unde locuiau, i-au determinat să „se rupă” de Capitală și de vechea meserie. Au cumpărat o fermă în Mironești, județul Giurgiu, unde au moștenit o parte din cireși, iar în 2016 au început și […]
Povestea unei familii care a lăsat Bucureștiul pentru a cultiva căpșune și cireșe într-o comună din Giurgiu și pe care criza sanitară a adus-o mai aproape de cumpărători

Cum văd francezii „lumea de după” criza coronavirusului: reîntoarcerea la agricultura ecologică și relocarea în Europa a producțiilor strategice, considerate prioritare în urma unei dezbateri publice cu peste 165.000 de participanți

28 mai 2
Mai mult ca oricând, cetățenii sunt implicați în construirea „lumii viitoare”, a „lumii de după” criza actuală generată de pandemia de coronavirus. Consultarea „Cum putem inventa împreună lumea viitoare?”, lansată pe 10 aprilie de mai multe organizații din Franța, inclusiv WWF și Crucea Roșie, a adunat nu mai puțin de 165.000 de participanți, care au […]