Ioana Câmpean

Ioana Câmpean

Ioana Câmpean a început să lucreze ca reporter în anul 1998, la „Cronica Română”. Din anul 2000, a lucrat timp de 16 ani la agenția de presă MEDIAFAX, inițial ca reporter, apoi ca editor, șef al Departamentului Politic și ulterior redactor-șef adjunct. În anul 2016, a făcut parte din echipa de jurnaliști cu care a fost înființată agenția de presă News.ro. Din anul 2018, s-a alăturat echipei de jurnaliști G4Media. În prezent, Ioana Câmpean este redactor-șef la G4Media.

1.764 de pacienți cu COVID în stare gravă la 1.624 de paturi ATI în toată țara. Sute de bolnavi sunt tratați în unitățile de primiri urgențe până se eliberează locuri la Terapie Intensivă

18 oct. 12
1.764 de pacienți cu COVID sunt internați, luni, în stare gravă, în condițiile în care sunt 1.624 de paturi ATI pentru bolnavii de COVID în toată țara. Sute de pacienți sunt tratați în unitățile de primiri urgențe până se eliberează locuri la Terapie Intensivă. „În data de 18 octombrie 2021, conform datelor existente în aplicația […]
1.764 de pacienți cu COVID în stare gravă la 1.624 de paturi ATI în toată țara. Sute de bolnavi sunt tratați în unitățile de primiri urgențe până se eliberează locuri la Terapie Intensivă

GRAFIC Pragul de 100.000 de cazuri noi de COVID în șapte zile a fost depășit săptămâna trecută. Un om a murit la fiecare 4 minute și jumătate / 2.347 de decese în 7 zile

18 oct. 36
Pragul de 100.000 de cazuri noi de COVID în șapte zile a fost depășit pentru prima dată de la începutul pandemiei săptămâna trecută, când s-au înregistrat 100.620 de infectări. Au fost realizate peste 427.000 de teste, iar rata de pozitivare a acestora a urcat la 23.5%. Aproape 1 din 4 persoane testate săptămâna trecută a […]
GRAFIC Pragul de 100.000 de cazuri noi de COVID în șapte zile a fost depășit săptămâna trecută. Un om a murit la fiecare 4 minute și jumătate / 2.347 de decese în 7 zile

Arafat, despre tradiționalul pelerinaj de Sf. Dumitru în București: Toată lumea să se gândească ce impact poate să aibă aducerea unui mare număr de oameni într-o zonă care este afectată serios de pandemie

15 oct. 38
Șeful DSU, Raed Arafat, a fost întrebat, vineri, într-o conferință de presă, despre impactul în numărul de infectări după pelerinajul de la Iași de Sf. Parascheva și oportunitatea organizării tradiționalului pelerinaj de Sf. Dumitru în București. Raed Arafat a precizat că nu se pronunță asupra aspectelor religioase, dar că orice activitate care aduce într-un loc […]
Arafat, despre tradiționalul pelerinaj de Sf. Dumitru în București: Toată lumea să se gândească ce impact poate să aibă aducerea unui mare număr de oameni într-o zonă care este afectată serios de pandemie

Simona Pârvu (INSP): În calitate de instituție profesională de sănătate publică am propus carantinarea zonei metropolitane București. De la propunere la decizie sunt o serie de pași și noi nu avem toate datele care ar putea duce la o decizie finală

15 oct. 3
Simona Pârvu din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică a declarat, vineri, într-o conferință de presă, în calitate de instituție profesională de sănătate publică, INSP a propus carantinarea zonei metropolitane București, dar că de la propunere la decizie sunt o serie de pași și instituția nu are „toate datele care ar putea duce la o […]
Simona Pârvu (INSP): În calitate de instituție profesională de sănătate publică am propus carantinarea zonei metropolitane București. De la propunere la decizie sunt o serie de pași și noi nu avem toate datele care ar putea duce la o decizie finală

Medici din Republica Moldova vor veni la spitalul de la Lețcani pentru a ajuta România / OMS ne trimite 200 de concentratoare de oxigen

15 oct.
20 de cadre medicale din Republica Moldova vor veni la spitalul de la Lețcani, județul Iași, pentru a ajuta România în tratarea pacienților cu COVID. Mai multe țări trimit ajutoare României, iar Organizația Mondială a Sănătății va trimite 200 de concentratoare de oxigen de 8 litri, a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, secretarul de […]
Medici din Republica Moldova vor veni la spitalul de la Lețcani pentru a ajuta România / OMS ne trimite 200 de concentratoare de oxigen

Hotărâre CNSU pentru ca aproape 400 de ventilatoare aflate în depozitele Unifarm să ajungă în spitale

15 oct. 4
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat, vineri, hotărârea 86 prin care s-a aprobat transferul din stocurile Unifarm a 396 de ventilatoare fixe și mobile și 20 de concentratoare către Departamentul pentru Situații de Urgență, pentru a ajunge apoi la spitale. 390 de ventilatoare, 27 de milioane de măști și alte materiale sanitare […]
Hotărâre CNSU pentru ca aproape 400 de ventilatoare aflate în depozitele Unifarm să ajungă în spitale

România colorată în roșu închis pe harta epidemiologică a Europei, reprezentând cel mai înalt nivel de îngrijorare, în timp ce restul continentului se înverzește

14 oct. 24
România este colorată în roșu închis pe harta epidemiologică a Europei, realizată săptămânal de Centrul European pentru Controlul Bolilor (ECDC), în funcție de rata de incidență COVID în ultimele 14 zile la 100.000 de locuitori și de rata de pozitivare a testelor. Zonele marcate cu roșu închis sunt cele în care rata de incidență în […]
România colorată în roșu închis pe harta epidemiologică a Europei, reprezentând cel mai înalt nivel de îngrijorare, în timp ce restul continentului se înverzește

Un miliard de lei fără TVA este valoarea estimată pentru achiziția testelor pe bază de salivă pentru școli, care vor fi cumpărate prin negociere directă

14 oct. 15
Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) a publicat, joi, anunțul privind achiziția, prin negociere fără publicare, a celor 70 de milioane de teste pe bază de salivă pentru școli, la o valoare totală estimată de un 1.050.000.000 de lei (200 de milioane de euro) fără TVA. Prețul unitar pentru fiecare test este estimat la 15 […]
Un miliard de lei fără TVA este valoarea estimată pentru achiziția testelor pe bază de salivă pentru școli, care vor fi cumpărate prin negociere directă

BREAKING: 390 de ventilatoare, 27 de milioane de măști și alte materiale sanitare în valoare de 650 de milioane de lei sunt blocate în depozitele Unifarm. Societatea vrea să cedeze stocul către DSU, dar e nevoie de o modificare a legii

14 oct. 14
390 de ventilatoare, 27 de milioane de măști și alte materiale sanitare în valoare de 650 de milioane de lei sunt blocate în depozitele Unifarm, potrivit unui comunicat de presă remis presei joi de către companie. Conducerea acesteia precizează că vrea să cedeze stocul Departamentului pentru Situații de Urgență, dar este necesară o modificare legislativă. […]
BREAKING: 390 de ventilatoare, 27 de milioane de măști și alte materiale sanitare în valoare de 650 de milioane de lei sunt blocate în depozitele Unifarm. Societatea vrea să cedeze stocul către DSU, dar e nevoie de o modificare a legii

Peste 150.000 de doze de la Pfizer și Moderna au expirat / România are 3,7 milioane de vaccinuri anti-COVID în depozite și un ritm de imunizare de doar câteva zeci de mii de persoane pe zi

13 oct. 12
152.122 de doze de vaccin anti-COVID – 137.352 de la compania Pfizer și 14.770 de la Moderna – sunt expirate și eliminate din circuitul de administrare, au precizat, miercuri, reprezentanții Comitetului național pentru coordonarea campaniei de vaccinare (CNCAV). În plus, 748.580 de doze AstraZeneca „sunt carantinate, sunt păstrate la regimul de temperatură corect și se […]
Peste 150.000 de doze de la Pfizer și Moderna au expirat / România are 3,7 milioane de vaccinuri anti-COVID în depozite și un ritm de imunizare de doar câteva zeci de mii de persoane pe zi

72.7% dintre infectări și 91.6% dintre decesele COVID de săptămâna trecută au fost la persoane nevaccinate, anunță INSP

13 oct. 23
72.7% dintre infectările cu coronavirus și 91.6% dintre decesele COVID înregistrate săptămâna trecută în România au fost la persoane nevaccinate, anunță Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În săptămâna 4 – 10 octombrie, 39% din totalul cazurilor s-au înregistrat în București, Ilfov, Timiș, Iași și Cluj, iar 27.9% din totalul deceselor au fost înregistrate în […]
72.7% dintre infectări și 91.6% dintre decesele COVID de săptămâna trecută au fost la persoane nevaccinate, anunță INSP

Florin Cîțu ar fi acceptat de USR pe un post într-un guvern condus de Dacian Cioloș, admite Dan Barna / „Este decizia celor de la PNL cum își vor propune echipa guvernamentală dacă ajungem în etapa aceea”

12 oct. 23
Florin Cîțu ar fi acceptat de USR pe un post într-un guvern condus de Dacian Cioloș, admite vicepreședintele USR Dan Barna. „Este decizia celor de la PNL cum își vor propune echipa guvernamentală dacă ajungem în etapa aceea”, a spus Barna, marți seara, la TVR 1. „E foarte facil să fie privită (nominalizarea lui Dacian […]
Florin Cîțu ar fi acceptat de USR pe un post într-un guvern condus de Dacian Cioloș, admite Dan Barna / „Este decizia celor de la PNL cum își vor propune echipa guvernamentală dacă ajungem în etapa aceea”

100 de școli din București au cerut să treacă la cursuri online și doar 5 în Cluj, 4 în Timișoara, una în Brașov / Cîmpeanu: Dacă părinții se tem atât de mult încât să nu-și trimită copiii la școală, nu are niciun sens să nu fie aprobate solicitările

12 oct. 5
100 de școli din București au cerut să treacă la cursuri online și doar 5 în Cluj, 4 în Timișoara, una în Brașov, a precizat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, într-o intervenție telefonică la Digi24. Ministrul a spus că, „dacă părinții se tem atât de mult încât să nu-și trimită copiii la școală, nu are niciun […]
100 de școli din București au cerut să treacă la cursuri online și doar 5 în Cluj, 4 în Timișoara, una în Brașov / Cîmpeanu: Dacă părinții se tem atât de mult încât să nu-și trimită copiii la școală, nu are niciun sens să nu fie aprobate solicitările

Ghinea: Dacian Cioloș va merge în Parlament cu o propunere de guvern indiferent de poziția PNL și UDMR, dar prioritatea noastră este refacerea coaliției

11 oct. 9
Cristian Ghinea, membru în BPN al USR, a declarat, luni seara, într-o intervenție telefonică la Digi24, că Dacian Cioloș va merge în Parlament cu o propunere de guvern indiferent de poziția PNL și UDMR, dar prioritatea USR este refacerea coaliției. Ghinea a amintit că liderul PSD, Marcel Ciolacu, i-a spus la o dezbatere în Parlament […]
Ghinea: Dacian Cioloș va merge în Parlament cu o propunere de guvern indiferent de poziția PNL și UDMR, dar prioritatea noastră este refacerea coaliției

Barna: Mâine dimineață Dacian Cioloș începe dialogul cu PNL și UDMR, pentru că avem un protocol de coaliție care nu a fost denunțat de niciun partid. Coaliția poate fi reconstituită

11 oct. 9
Vicepreședintele USR Dan Barna a declarat, la Antena 3, că mâine dimineață Dacian Cioloș, desemnat candidat de premier de către președintele Klaus Iohannis, va începe dialogul cu PNL și UDMR, pentru că există un protocol de coaliție care nu a fost denunțat de niciun partid. Principalele declarații ale lui Dan Barna: Nominalizarea lui Dacian Cioloș […]
Barna: Mâine dimineață Dacian Cioloș începe dialogul cu PNL și UDMR, pentru că avem un protocol de coaliție care nu a fost denunțat de niciun partid. Coaliția poate fi reconstituită

Octavian Jurma: Vom avea mâine peste 16.000 de cazuri de COVID și un vârf săptămânal în jurul a 17.000 de cazuri, dar ne apropiem de vârful valului 4. E posibil ca aceasta să fie ultima săptămână de creștere accelerată

11 oct. 10
Cercetătorul Octavian Jurma prognozează că marți se vor înregistra peste 16.000 de cazuri de COVID și va fi un vârf săptămânal în jurul a 17.000 de cazuri, dar ne apropiem de vârful valului 4 și este posibil ca aceasta să fie ultima săptămână de creștere accelerată. „Chiar daca si in aceasta saptamana numarul de cazuri […]
Octavian Jurma: Vom avea mâine peste 16.000 de cazuri de COVID și un vârf săptămânal în jurul a 17.000 de cazuri, dar ne apropiem de vârful valului 4. E posibil ca aceasta să fie ultima săptămână de creștere accelerată

România cere ajutor internațional pentru medicamentul Tocilizumab și pentru concentratoare de oxigen

11 oct. 2
România cere ajutor internațional, prin intermediul Centrului Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre, pentru medicamentul Tocilizumab și pentru concentratoare de oxigen, necesare pentru pacienții cu COVID. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat în ședința de astăzi, 11 octombrie, Hotărârea numarul 84 privind aprobarea solicitării de asistență internațională pentru asigurarea produselor de strictă […]
România cere ajutor internațional pentru medicamentul Tocilizumab și pentru concentratoare de oxigen

BREAKING Municipiul Drobeta Turnu Severin intră în carantină începând de luni / Primar: E plin spitalul, medicii îi internează doar pe cei care au nevoie de oxigen, trebuie să aleagă cine merită să fie internat

10 oct. 31
Municipiul Drobeta Turnu Severin intră în carantină începând de luni, fiind primul oraș mare în care se ia această măsură în valul 4 al pandemiei. Primarul Marius Screciu spune că decizia a fost luată în primul rând din cauza „colapsului” sistemului sanitar, spitalul fiind plin de pacienți cu COVID, iar medicii fiind nevoiți să interneze […]
BREAKING Municipiul Drobeta Turnu Severin intră în carantină începând de luni / Primar: E plin spitalul, medicii îi internează doar pe cei care au nevoie de oxigen, trebuie să aleagă cine merită să fie internat

Criza de Tocilizumab: Medicamentul poate ajuta bolnavii cu forme severe de COVID să nu ajungă în ATI / Unii pacienți au dat peste 3000 de euro ca să-l procure  / De ce nu se găsește în România?

08 oct. 34
Medicamentul Tocilizumab poate ajuta bolnavii cu forme severe de COVID să nu ajungă în ATI, însă nu poate fi procurat nici prin Mecanismul de Protecție Civilă, pentru că este criză la nivel global. România a încheiat un contract chiar în luna septembrie, în urma unei licitații începută acum șase luni, dar producătorul nu îl poate […]
Criza de Tocilizumab: Medicamentul poate ajuta bolnavii cu forme severe de COVID să nu ajungă în ATI / Unii pacienți au dat peste 3000 de euro ca să-l procure  / De ce nu se găsește în România?

Adriana Pistol (INSP): Se observă de câteva zile „o ușoară tendință de scădere” a cazurilor de COVID. Dacă se confirmă, putem să spunem că am trecut de un vârf

08 oct. 20
Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP, medicul Adriana Pistol, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că se observă de câteva zile „o ușoară tendință de scădere” a cazurilor de COVID, care rămâne să se confirme spre sfârșitul săptămânii viitoare, când s-ar putea spune că „am trecut de […]
Adriana Pistol (INSP): Se observă de câteva zile „o ușoară tendință de scădere” a cazurilor de COVID. Dacă se confirmă, putem să spunem că am trecut de un vârf

Studiu MedLife: Doar 1 din 2 cazuri de COVID confirmate prin RT-PCR este identificat și prin test rapid. Având în vedere că 66% din testele raportate oficial sunt rapide, avem șanse mari să ne imunizăm pe cale naturală. România are în mod real aproape 100.000 de cazuri zilnice

08 oct. 54
Doar 1 din 2 cazuri pozitive confirmate cu RT-PCR este identificat și prin test rapid, potrivit unui studiu realizate de MedLife. Intrucât peste 66% dintre testele raportate oficial sunt teste rapide, iar testarea la nivel național rămâne una scăzută, avem șanse mari să ne imunizăm, mai degrabă, pe cale naturală decât prin vaccinare, România având […]