Ioana Câmpean

Ioana Câmpean

Ioana Câmpean a început să lucreze ca reporter în anul 1998, la „Cronica Română”. Din anul 2000, a lucrat timp de 16 ani la agenția de presă MEDIAFAX, inițial ca reporter, apoi ca editor, șef al Departamentului Politic și ulterior redactor-șef adjunct. În anul 2016, a făcut parte din echipa de jurnaliști cu care a fost înființată agenția de presă News.ro. Din anul 2018, s-a alăturat echipei de jurnaliști G4Media. În prezent, Ioana Câmpean este redactor-șef la G4Media.

Președintele Nicușor Dan merge marți să vadă Centrul de mari arși de la Timișoara, primul finalizat după Revoluție / Ce spune ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, despre data la care va putea fi tratat primul pacient

06 apr.
903
Președintele Nicușor Dan va vizita marți, de la ora 11.00, Centrul de mari arși de la Timișoara, primul finalizat după Revoluție. La finalul vizitei, președintele Nicușor Dan va susține declarații de presă, potrivit unui anunț al Administrației prezidențiale. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete va participa la vizita ptreședintelui la Timișoara, a anunțat Ministerul Sănătății. Vizita are […]
Președintele Nicușor Dan merge marți să vadă Centrul de mari arși de la Timișoara, primul finalizat după Revoluție / Ce spune ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, despre data la care va putea fi tratat primul pacient

Vlad Voiculescu, despre contractele pentru vaccinuri: Iohannis și Cîțu s-au urcat pe acest cal alb

05 apr.
Fostul ministru USR al Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat, într-un interviu pentru G4Media, că Ministerul Sănătății nici măcar nu a fost informat atunci când contractele pentru vaccinuri au fost încheiate. Klaus Iohannis și Florin Cîțu au vrut să ia tot capitalul politic de pe urma vaccinării, iar tot ce ținea de contractare era decis de […]
Vlad Voiculescu, despre contractele pentru vaccinuri: Iohannis și Cîțu s-au urcat pe acest cal alb

Alexandru Rogobete, despre provocările momentului în Sănătate: dosarul Pfizer, CNAS, vaccinare, PNRR

05 apr.
Minstrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a explicat, într-un interviu pentru G4Media, de ce vrea să desființeze monopolul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, pentru care este „rezistență”, dar el nu renunță la idee. Ministrul dă asigurări că cele 8 spitale care au mai rămas pentru finanțare în PNRR vor fi finalizate la timp, adică în iulie […]
Alexandru Rogobete, despre provocările momentului în Sănătate: dosarul Pfizer, CNAS, vaccinare, PNRR

INTERVIU VIDEO | Fostul ministru Vlad Voiculescu: Ministerul Sănătății nici măcar nu a fost informat atunci când contractele pentru vaccinuri au fost încheiate / Klaus Iohannis și Florin Cîțu au vrut să ia tot capitalul politic / Declarația din 2021 care a prăbușit rata de vaccinare

03 apr. 3
13709
Fostul ministru USR al Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat, într-un interviu pentru G4Media, că Ministerul Sănătății nici măcar nu a fost informat atunci când contractele pentru vaccinuri au fost încheiate. Klaus Iohannis și Florin Cîțu au vrut să ia tot capitalul politic de pe urma vaccinării, iar tot ce ținea de contractare era decis de […]
INTERVIU VIDEO | Fostul ministru Vlad Voiculescu: Ministerul Sănătății nici măcar nu a fost informat atunci când contractele pentru vaccinuri au fost încheiate / Klaus Iohannis și Florin Cîțu au vrut să ia tot capitalul politic / Declarația din 2021 care a prăbușit rata de vaccinare

EXCLUSIV VIDEO | Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății: Ar trebui să știe toată lumea cine ce a semnat, cum a semnat pe achiziția de vaccinuri. Guvernul este instituția care poate decide ca documentele să fie publice

03 apr.
3205
Vlad Voiculescu, fost ministru USR al Sănătății în perioada decembrie 2020 – aprilie 2021, a declarat, într-un interviu pentru G4Media, că „ar trebui să știe toată lumea cine ce a semnat, cum a semnat” pe achiziția de vaccinuri, iar Guvernul este instituția care poate decide ca documentele să fie publice. „Toate deciziile pe achiziții de […]
EXCLUSIV VIDEO | Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății: Ar trebui să știe toată lumea cine ce a semnat, cum a semnat pe achiziția de vaccinuri. Guvernul este instituția care poate decide ca documentele să fie publice

INTERVIU VIDEO | Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, despre „fenomenul antivaxerilor” și cine l-a creat / De ce merge la Washington pentru un centru de mari arși în București / Cum vrea să desființeze monopolul CNAS și cine se opune / Răspunsurile la întrebările momentului în scandalul procesului cu Pfizer

03 apr. 8
10052
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a explicat, într-un interviu pentru G4Media, de ce vrea să desființeze monopolul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, pentru care este „rezistență”, dar el nu renunță la idee. Ministrul dă asigurări că cele 8 spitale care au mai rămas pentru finanțare în PNRR vor fi finalizate la timp, adică în iulie […]
INTERVIU VIDEO | Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, despre „fenomenul antivaxerilor” și cine l-a creat / De ce merge la Washington pentru un centru de mari arși în București / Cum vrea să desființeze monopolul CNAS și cine se opune / Răspunsurile la întrebările momentului în scandalul procesului cu Pfizer

EXCLUSIV | Alexandru Rogobete: Contractul cu Pfizer s-a aprobat tacit pentru că România nu a răspuns

03 apr.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat, joi, într-un interviu pentru G4Media, că, în mai 2021, România a avut 5 zile să spună dacă vrea contractul cu Pfizer și nu a răspuns, astfel că s-a considerat aprobare tacită și s-a activat contractul pentru 39 de milioane de doze de vaccin anti-COVID.
EXCLUSIV | Alexandru Rogobete: Contractul cu Pfizer s-a aprobat tacit pentru că România nu a răspuns

EXCLUSIV | Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: În mai 2021, România a avut 5 zile să spună dacă vrea contractul cu Pfizer și nu a răspuns. S-a considerat aprobare tacită și s-a activat contractul pentru 39 de milioane de doze

02 apr. 1
3847
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat, joi, într-un interviu pentru G4Media, că, în mai 2021, România a avut 5 zile să spună dacă vrea contractul cu Pfizer și nu a răspuns, astfel că s-a considerat aprobare tacită și s-a activat contractul pentru 39 de milioane de doze de vaccin anti-COVID. „Esența problemei este contractul din […]
EXCLUSIV | Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: În mai 2021, România a avut 5 zile să spună dacă vrea contractul cu Pfizer și nu a răspuns. S-a considerat aprobare tacită și s-a activat contractul pentru 39 de milioane de doze

DOCUMENT Parteneriatul strategic semnat de Zelenski și Nicușor Dan reafirmă sprijinul deplin pentru o pace cuprinzătoare, justă și durabilă pentru Ucraina și subliniază necesitatea ca Rusia să fie trasă la răspundere pentru crimele împotriva umanității

12 mart.
Președinții Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat, joi, la Palatul Cotroceni, Parteneriatul strategic bilateral, document care Dan reafirmă sprijinul deplin pentru o pace cuprinzătoare, justă și durabilă pentru Ucraina și subliniază necesitatea ca Rusia să fie trasă la răspundere pentru crimele împotriva umanității. În document, cele două părți: Condamnă în termenii cei mai fermi […]
DOCUMENT Parteneriatul strategic semnat de Zelenski și Nicușor Dan reafirmă sprijinul deplin pentru o pace cuprinzătoare, justă și durabilă pentru Ucraina și subliniază necesitatea ca Rusia să fie trasă la răspundere pentru crimele împotriva umanității

DOCUMENT Ce prevede acordul în domeniul militar semnat de Zelenski și Nicușor Dan | Primul obiectiv: Producție de drone în România printr-un proiect de 200 de milioane de euro prin mecanismul SAFE

12 mart.
3085
Președinții Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat, joi, la București, un acord care prevede înființarea de instalații de producție pentru sisteme și capacități de apărare în România, cu tehnologie ucraineană, iar primul obiectiv este producția de drone, printr-un proiect de 200 de milioane de euro, finanțat în principal prin mecanismul SAFE. Ce prevede documentul […]
DOCUMENT Ce prevede acordul în domeniul militar semnat de Zelenski și Nicușor Dan | Primul obiectiv: Producție de drone în România printr-un proiect de 200 de milioane de euro prin mecanismul SAFE

Ecuația bugetului se complică: Economii de 2,2 miliarde lei, cât costă pachetul de relansare economică, în pericol după ce reforma administrativă a fost atacată la CCR de Avocatul Poporului / PSD insistă și cu măsurile de solidaritate de 3,4 miliarde lei / Ședință a coaliției luni, după o săptămână de tensiuni

08 mart. 6
5221
Liderii coaliției de guvernare se reunesc, luni de la ora 13.00, într-o ședință în care urmează să discute din nou despre bugetul de stat pe acest an, potrivit surselor G4Media. Ședința coaliției este precedată, luni dimineață, de o ședință a conducerii PSD. După o săptămână în care tensiunile dintre PSD și PNL s-au acutizat pe […]
Ecuația bugetului se complică: Economii de 2,2 miliarde lei, cât costă pachetul de relansare economică, în pericol după ce reforma administrativă a fost atacată la CCR de Avocatul Poporului / PSD insistă și cu măsurile de solidaritate de 3,4 miliarde lei / Ședință a coaliției luni, după o săptămână de tensiuni

EXCLUSIV Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, vrea ca banii din asigurările de sănătate obligatorii să meargă și la case private, pentru a sparge monopolul CNAS / Despre absolvenții de Medicină care ar trebui să lucreze în România: „Profesia este reglementată la nivelul UE”

14 feb. 11
32157
Ministrul Sănătății a declarat, sâmbătă, pentru G4Media că vrea să spargă monopolul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și să introducă o concurență între mai multe case de asigurări, atât publice, cât și private. Măsura este considerată necesară în cadrul reformării modului de finanțare a sistemului de sănătate din România, susține Alexandru Rogobete. „Faptul că […]
EXCLUSIV Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, vrea ca banii din asigurările de sănătate obligatorii să meargă și la case private, pentru a sparge monopolul CNAS / Despre absolvenții de Medicină care ar trebui să lucreze în România: „Profesia este reglementată la nivelul UE”

Cine este șefa DNA Iași, Cristina Chiriac, care candidează la funcția de Procuror General: A ținut la sertar ancheta privind agresiunile sexuale comise de fostul episcop de Huși / A organizat flagrantul la Dumitru Buzatu, dar a clasat dosarul lui Maricel Popa (PSD)

09 feb. 2
9249
Actuala șefă a DNA Iași, Cristina Chiriac, și-a depus candidatura la funcția de Procuror General. Procuroarea a devenit cunoscută în spațiul public pentru că în anul 2017 a ținut la sertar o anchetă privind agresiuni sexuale comise de episcopul de Huși, Corneliu Bîrlădeanu, pe numele de mirean Cornel Onilă. Dosarul a fost redeschis în anul […]
Cine este șefa DNA Iași, Cristina Chiriac, care candidează la funcția de Procuror General: A ținut la sertar ancheta privind agresiunile sexuale comise de fostul episcop de Huși / A organizat flagrantul la Dumitru Buzatu, dar a clasat dosarul lui Maricel Popa (PSD)

Evenimentele majore ale unei săptămâni de tensiune maximă pentru Europa / Care au fost momentele-cheie și personajele decisive / Plus: Liderii politici români, între ezitări și gafe monumentale

24 ian. 3
4809
Se încheie o săptămână de tensiune maximă la nivel global, în care – de neimaginat în urmă cu un an – Statele Unite ale Americii și Europa devin din aliați loiali de zeci de ani, adversari într-un conflict declanșat de ambițiile președintelui Donald Trump. În timp ce evenimentele se desfășoară cu rapiditate nemaiîntâlnită și poziționări […]
Evenimentele majore ale unei săptămâni de tensiune maximă pentru Europa / Care au fost momentele-cheie și personajele decisive / Plus: Liderii politici români, între ezitări și gafe monumentale

EXCLUSIV Ministrul Sănătății, după investigația G4Media despre „mafia parafelor”: Lansăm programul național de teleinterpretare în radiologie / Prezența medicului radiolog va fi obligatorie doar în spitalele de urgență / Au existat „tot felul de rezistențe” din sistem

20 ian.
8814
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat, marți seara, pentru G4Media că va fi lansat un program național de teleinterpretare în radiologie, primul pachet legislativ urmând să apară în primăvara acestui an. Astfel, prezența medicului radiolog va fi obligatorie doar în spitalele de urgență, iar regula se va aplica pentru orice furnizor de servicii medicale, fie […]
EXCLUSIV Ministrul Sănătății, după investigația G4Media despre „mafia parafelor”: Lansăm programul național de teleinterpretare în radiologie / Prezența medicului radiolog va fi obligatorie doar în spitalele de urgență / Au existat „tot felul de rezistențe” din sistem

EXCLUSIV „Mafia parafelor” de radiologie lovește și în stomatologie / O sursă din sistem dezvăluie cum clinicile dentare sunt obligate să aibă medic radiolog pentru radiologia dentară pentru decontare de la stat, deși medicii stomatologi au această competență

20 ian. 4
7267
O sursă din sistemul de stomatologie a explicat pentru G4Media cum este afectat acest domeniu de obligația ca serviciile de radiologie dentară să fie efectuate doar în prezența unui medic radiolog pentru a fi decontate din Fondul de Asigurări Sociale de Sănătate, deși radiologia dentară este inclusă în curriculumul universitar al stomatologilor, care practică efectiv […]
EXCLUSIV „Mafia parafelor” de radiologie lovește și în stomatologie / O sursă din sistem dezvăluie cum clinicile dentare sunt obligate să aibă medic radiolog pentru radiologia dentară pentru decontare de la stat, deși medicii stomatologi au această competență

BREAKING Premierul Bolojan: Vom încheia anul cu un deficit mai mic decât 8,4% din PIB, cât ne-am propus / Dacă vom fi prudenți cu modul cum vom cheltui banii, nu va mai fi nevoie să creștem alte taxe și impozite

30 dec. 12
7699
Premierul Ilie Bolojan a susținut, marți seara, o declarație de presă la finalul ultimei ședințe de guvern din acest an. G4Media a transmis LIVE declarațiile premierului. Ilie Bolojan a făcut un scurt bilanț al reformelor adoptate de la preluarea mandatului, în urmă cu circa șase luni. Premierul a anunțat că România va încheia acest an […]
BREAKING Premierul Bolojan: Vom încheia anul cu un deficit mai mic decât 8,4% din PIB, cât ne-am propus / Dacă vom fi prudenți cu modul cum vom cheltui banii, nu va mai fi nevoie să creștem alte taxe și impozite

ANALIZĂ Mirabela Grădinaru, „prima doamnă” jucătoare, o premieră în România după regimul Ceaușescu

28 dec. 5
13686
Mirabela Grădinaru a apărut, sâmbătă seara, într-un interviu la Digi24, primul în calitate de „primă doamnă”, într-un format de emisiune creată pentru a „umaniza” personajele și în care partenera de viață a președintelui Nicușor Dan a vorbit despre copilărie, familie, viața de student, bucurii și momente grele prin care a trecut, cu emoție dusă până […]
ANALIZĂ Mirabela Grădinaru, „prima doamnă” jucătoare, o premieră în România după regimul Ceaușescu

SURSE Președintele Nicușor Dan, de acord cu revenirea la DNA a cazurilor de corupție cu magistrați

22 dec.
4442
Președintele Nicușor Dan consideră că sunt necesare patru modificări esențiale la legile justiției pentru ca dezechilibrele din sistemul judiciar să fie corectate. Șeful statului apreciază tototdată că este necesară schimbarea CSM, pentru că „degeaba schimbi legea dacă nu schimbi oamenii”, au declarat surse de la Cotroceni. Principalele schimbări legislative: eliminarea subiectivismului la concursurile de promovare, […]
SURSE Președintele Nicușor Dan, de acord cu revenirea la DNA a cazurilor de corupție cu magistrați

Pot pleca „de urgență” membrii CSM, dacă la referendumul inițiat de președintele Nicușor Dan răspunsul majoritar va fi că nu reprezintă interesul public? / Legea stabilește clar că revocarea poate fi inițiată doar de magistrați

21 dec. 10
16911
Președintele Nicușor Dan a anunțat, duminică, într-o conferință de presă, că a decis să inițieze în ianuarie, imediat după sărbători, un referendum în cadrul corpului magistraților cu o singură întrebare: „CSM acționează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”. „Dacă magistrații în ansamblu vor spune că CSM acționează în interes […]
Pot pleca „de urgență” membrii CSM, dacă la referendumul inițiat de președintele Nicușor Dan răspunsul majoritar va fi că nu reprezintă interesul public? / Legea stabilește clar că revocarea poate fi inițiată doar de magistrați

BREAKING Grupul de lucru pentru legile justiției anunțat de Ilie Bolojan a fost constituit oficial / Comitetul este condus de reprezentantul Cancelariei premierului / Decizia de înființare nu prevede niciun termen pentru modificarea legislației

20 dec. 7
8139
Decizia premierului Ilie Bolojan privind constituirea grupului de lucru pentru analiza legislației din justiție, pe care l-a anunțat după izbucnirea scandalului din justiție, a fost publicată în Monitorul Oficial. Comitetul pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției, așa cum a fost denumit oficial, este condus de reprezentantul Cancelariei premierului, iar din acesta fac parte […]