Home » Articole » BREAKING Premierul Bolojan: Vom încheia anul cu un deficit mai mic decât 8,4% din PIB, cât ne-am propus / Dacă vom fi prudenți cu modul cum vom cheltui banii, nu va mai fi nevoie să creștem alte taxe și impozite

BREAKING Premierul Bolojan: Vom încheia anul cu un deficit mai mic decât 8,4% din PIB, cât ne-am propus / Dacă vom fi prudenți cu modul cum vom cheltui banii, nu va mai fi nevoie să creștem alte taxe și impozite

7699
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Ascultă articolul

Premierul Ilie Bolojan a susținut, marți seara, o declarație de presă la finalul ultimei ședințe de guvern din acest an. G4Media a transmis LIVE declarațiile premierului.

Ilie Bolojan a făcut un scurt bilanț al reformelor adoptate de la preluarea mandatului, în urmă cu circa șase luni. Premierul a anunțat că România va încheia acest an cu un deficit mai mic decât ținta propusă, de 8,4% din PIB.

- articolul continuă mai jos -

„Pentru anul viitor, dacă ne vom încasa taxele și impozitele stabilite în acest an și vom fi prudenți în modul în care vom cheltui banii, nu va mai fi nevoie să creștem alte taxe și impozite”, a precizat premierul Bolojan.

Șeful Executivului a menționat că a fost obținut un acord politic în coaliție pentru continuarea reformelor în 2026. Bolojan a enumerat reforma administrației locale și centrale, reducerea cheltuielilor parlamentarilor, precum și reducerea subvențiilor partidelor.

„Nici anul viitor nu va fi simplu pentru România, dar dacă păstrăm cursul stabilit, 2026 ar trebui să fie un an mai bun pentru toți cetățenii”, a spus în încheiere Ilie Bolojan.


Ilie Bolojan:

Am avut în această seară o ultimă ședință de Guvern din anul acesta și după 6 luni de guvernare și la final de an se cuvine să fac câteva aprecieri.

Când am ajuns la Palatul Victoria, am avut 3 obiective importante: să facem ordine în finanțele publice, să guvernăm cât mai bine și să o facem cu respect pentru cetățeni.

Am preluat guvernarea într-un moment dificil pentru România. Eram pe punctul să ne fie suspendate fondurile europene și să ne pierdem încrederea piețelor financiare. AVeam nevoie de aceste piețe pentru a avea acces la banii necesari pentru acoperirea deficitului.

A trebuit să luăm mai multe măsuri dificile, dureroase pentru români: creșterea TVA, eliminarea unor sporuri salriale, înghețarea unor venituri au fost primele măsuri care puteau fi luate atunci, pentru că trebuia să facem dovada că cheltuim atent banii publici și dăm semnale pentru reducerea deficitului.

Am reușit să ne păstrăm credibilitatea în fața creditorilor și deja în această toamnă achităm dobânzi mai mici.

Al doilea pachet de reforme a avut ca scop reducerea unor cheltuieli ale statului, care reprezentau nu doar o povară pentru buget, ci și nedreptăți istorice pe care societatea o reclama de mulți ani.

Am abordat problema pensiilor magistraților, unde valoarea pensiei și vârsta de pensionare erau percepute de români ca nedreptăți. Așteptăm decizia CCR în perioada următoare care să clarifice aceste aspecte.

În domeniul apărării ne-am asumat toate anagajamentele internaționale legate de buget și am acces programul SAFE.

Am abordat finanțarea sănătății, acolo unde în ultimii ani s-au cheltuit mulți bani, dar pacienții nu vedeau transformările. Azi cheltuiam mai judicios banii pentru sănătate.

Am făcut modificări importante în fiscalitate, unde aveam mai degrabă excepții și posibilități de optimizări decât reguli fiscale.

Am atacat și problema companiilor de stat, multe fiind găuri negre, pe care le susțineam prin subvenții de mulți ani din banii românilor. Începem să facem ordine și în acest sector.

Măsurile pe care le-am luat au pus în ordine finanțele publice. După mulți ani, la finalul acestui an ne vom respecta angajamentele pe care ni le-am luat și vom avea un deficit mai mic decât 8,4% din PIB cât ne-am propus.

Am reușit să ținem în frâu cheltuielile.

Mulțumesc tuturor românilor pentru sacrificiile făcute., care nu sunt pentru Guvern, ci ca România să redevină o țară care să-și folosească banii cu responsabilitate și cu folos pentru cetățeni.

Pentru anul viitor, dacă ne vom încasa taxele și impozitele stabilite în acest an și vom fi prudenți în modul în care vom cheltui banii, nu va mai fi nevoie să creștem alte taxe și impozite.

Intrăm anul viitor fără datorii pe programele de dezvoltare.

Pentru anul următor, am obținut un acord politic în coaliție ca anul viitor să continuăm reformele. Avem nevoie de reforma administrației locale și centrale. Acordul prevede și o reducere a cheltuielilor parlamentarilor, lucru care a fost pus în practică, precum și reducerea subvențiilor partidelor.

Nici anul viitor nu va fi simplu pentru România, dar dacă păstrăm cursul stabilit, 2026 ar trebui să fie un an mai bun pentru toți cetățenii.

Le urez tuturor românilor să avem parte de un an mai bun. La mulți ani, dragi români! La mulți ani, România! Vă mulțumesc tuturor!


Pe agenda ședinței publicată la începutul ședinței de Guvern se află trei ordonanțe de urgență:

1. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri temporare în domeniul justiției, precum şi pentru modificarea unor acte normative
2. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea și completarea unor acte normative
3. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate

Proiectele au fost publicate la ora 18.30 și pot fi consultate aici.

Comentarii
  • Ilie saracie, vezi cum faci rost de banii aia de-i datorati la AEP!

  • Serban Daniel

    Sperăm, ca de fiecare dată. Poate vor înțelege și specialii și acoliții lor că societatea evoluează împreună, nu doar unii în defavoarea tuturor celorlalți

  • Asta este vestea bună, căî nu mai cresc taxele și impozitele?
    Vestea bună ar fi fost să scadă taxele și impozitele, că ai primis că e o creștere temporară.
    Ai considerat pensiile de 3000 de lei mari și le-ai impozitat și nu le mai indexezi conform legii.
    Dar pachetele 2, 3, 4 de reforme au rămas doar povești.
    Și spui acum cu nesimțire că românii trebuie să fie fericiți că taxele nu cresc și mai mult.

    • Prostu satului

      Nu va emotionati. Omul a fost chiar excesiv de optimist, asa, ca sa nu ne strice cheful la sfarsit de an. Taxele vor mai creste, altele noi vor fi introduse…
      Dar exista intotdeauna solutia sa-l aducem inapoi pe Ciolacu, pe Grindeanu si tot neamul lor cel neadormit si vesnic hamesit. Cu ei va fi bine, ei stiu cum sa tina electoratul fericit. Macar pentru o vreme.
      Am ajuns la concluzia ca o mare parte a poporului roman si PSD se merita reciproc.

  • Mă uitam la euronews: uzbekistan e mai avansata k romanea. (Nu mai zic de azarbaidjan) noi suntem taranii (daci-maneliști) cu politiceni, doctori, magistrati (ccrmaro) parlamentari, sindicaliști corupti-hoti. Infractorii europei cu figuri de buric al universului.

  • Coruptia lui Ciordacu

    Ilie SĂRACIE ne ai umplut de TAXE și IMPOZITE CRESCUTE,dar CORUPȚIA e de NEATINS, este aceeași și tot crește cam cum cresc TAXELE și IMPOZITELE

    • Da, coruptia e de neatins pentru ca ai votat psd, pe care nu ii injuri nici nu ii balacaresti, in schimb ii spui lui Bolojan Ilie Saracie pentru ca incearca sa puna ordine in buget. Daca nu votai psd, acum procentele din parlament erau altele si poate si reformele se faceau corect, cu reduceri de posturi (nu 10%, e o gluma), cu starpirea sinecurilor, etc, etc. Daca nu votai 35 de ani psd si clonele…

  • Un deficit mai mic de, nu decat. Mai mare rasul.

  • deci nu mai are sens sa se faca restructurari, reforme ..
    scrieti din hartie ca s-a facut .. si gata , sunt politrucii, chelneritele si coafezele de la apele romane happy
    mai ales ca la anul vor fi si mai multi bani din taxe!!( taxele de anul asta )

  • deci nu mai are sens sa se faca restructurari, reforme ..
    scrieti din hartie ca s-a facut .. si gata , sunt politrucii, chelneritele si coafezele de la apele romane happy
    mai ales ca la anul vor fi si mai multi bani din taxe!!( taxele de anul asta )

  • Nomadpeviata

    Pensiile speciale raman, companiile de stat nu se reorganizeaza, fiefurule amantelor si beizadelelor raman, iar romanii sunt din ce in ce mai saraci. Dar ar trebuie sa fim bucurosi, „toata lumea a contribuit la iesirea din criza”, mai putin specialii tarii care desigur o duc si mai bine.

    • Pensiile speciale raman „daorita” psd, care se opune. Companiile de stat raman la fel tot din cauza psd, amantele si beizadelele tot ale psd sunt. Deci nu i se pot imputa lui Bolojan, ci psd. Bolojan vrea, dar psd zice NU.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole