Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele AUR, George Simion, a venit luni la consultările de la Cotroceni cu un program de guvernare în care propune listarea la bursă a companilor de stat pentru finanțarea acestora, după cum arată documentul oficial postat pe site-ul partidului. Există și o mențiune – emiterea de noi acțiuni s-ar face „cu predilecție”către cetățeni și fonduri autohtone. Același partid a semnat împreună cu PSD o moțiune de cenzură în care slogan a fost „nu ne vindem țara”.
Liderul AUR Petrișor Peiu susține că există o diferență esențială între ceea ce propune partidul prin vânzarea de acțiuni a bursă și ceea ce intenționa guvernul Bolojan.
„Diferența esențială este că noi vrem să emitem acțiuni noi, pe care să ne listăm la bursă, iar banii obținuți din vânzarea acestora să ajungă la companii. Guvernul vrea să vândă acțiunile deținute de stat”, spune pentru G4Media, liderul AUR Petrișor Peiu.
„Vor să vândă Hidroelectrica, vor să vândă alte companii profitabile, cheie pentru statul român, așa că au inventat o criză guvernamentală mincinoasă, cap-coadă. Nu există nicio intenție a PSD-ului de a părăsi guvernarea și de a-l da jos pe Ilie Bolojan”, spunea George Simion pe 23 aprilie, în timpul unei vizite la Azomureș.
Era la o săptămână după ce vicepremierul Oana Gheorghiu prezentase un raport privind intenția guvernului a scoate la bursă acțiuni pentru câteva dintre companiile profitabile de stat.
Și cu câteva zile înainte de anunțul moțiunii comune PSD-AUR împotriva guvernului Bolojan.
Vânzarea de acțiuni la câteva dintre companiile de stat a devenit laitmotivul campaniei anti-Bolojan al celor două partide.
Sloganul „nu ne vindem țara”, inventat în anii 90, și resuscitat de AUR în ultimii ani a fost, din nou, scos de la naftalină și folosit în atacturile la adresa guvernului condus de Ilie Bolojan.
Pe 5 mai, moțiunea de cenzură a ajuns la votul Parlamentului. Liderul AUR Petrișor Peiu a citit textul moțiunii în care se spunea despre intenția guvernului Bolojan de a vinde pe bursă acțiuni ale companiilor de stat.
„Vorbim aici de tranzacții din care statul român ar pierde miliarde de lei prin subevaluarea activelor. Practic, sunt bani evaporați din patrimoniul public, urmare a dispoziției premierului Bolojan, prin pixul vicepremierului Gheorghiu. Iar efectele nu se opresc aici: scade valoarea acestor companii, scade influența statului în sectoare strategice, iar în cazul Romgaz se coboară chiar sub praguri de control esențiale. Este o decizie care slăbește poziția statului exact acolo unde ar trebui să fie mai puternic! ” a spus Petrișor Peiu în fața Parlamentului.
Același lider AUR, Petrișor Peiu avea Peiu avea (la finele lui 2024) un portofoliu bursier declarat de 1,5 milioane de euro, în acțiuni la Hidroelectrica, Rogaz, Nuclearelectrica, Transgaz, Transelectrica etc.
AUR a ajutat PSD să treacă prin Senat un proiect legislativ care interzice vânzarea de acțiuni ale companiilor stat pe bursă, până la 31 decembrie 2027. Legea a plecat la Camera Deputaților care este for decizional.
Programul de guvernare „Măsuri pentru repararea erorilor guvernării Bolojan”, cu care AUR a venit la consultările de la Cotroceni, este un plan în 10 puncte care, în opinia AUR, ar scoate România din criză.
Printre măsurile propuse, la capitolul „Un stat mai eficient”, s-au strecurat și trei propuneri care vizează companiile stat.
AUR propune, deci, vânzarea de acțiuni ale companiilor de stat pe bursă pentru „finanțarea dezvoltării”, cu predilecție „către cetățeni și fondurile autohtone”.
Stai așa, si acțiunile alea, de unde sunt ele? Cum adică sunt emise noi? Dacă eu am 10 acțiuni și eu le am pe toate, și mai emit încă 3, să zicem, nu-mi scade proporțional deținerea din 100% inițial în 76,92% după ce am ajuns la 13 acțiuni? Sunt curios cum funcționează matematica la AUR.
Tre’ să investească Petrișor Peiu în acțiuni și nu știe cum să cumpere ieftin. Poate este brokerul de casă al suveraniștilor și îi învață cum să se îmbogățească pe spinarea noastră fără să pară furt sau conflict de interese.
Asa se acapareaza companiile. Prin majorare de capital. Daca actiunea ta era 2 lei dupa dublarea nr de actiuni e 1 leu. Se numeste Bursa.
Asa se acapareaza companiile. Prin majorare de capital. Daca actiunea ta era 2 lei dupa dublarea nr de actiuni e 1 leu. Se numeste Bursa.
Stai așa, si acțiunile alea, de unde sunt ele? Cum adică sunt emise noi? Dacă eu am 10 acțiuni și eu le am pe toate, și mai emit încă 3, să zicem, nu-mi scade proporțional deținerea din 100% inițial în 76,92% după ce am ajuns la 13 acțiuni? Sunt curios cum funcționează matematica la AUR.
@81ack – 😂 Exact asta voiam să subliniez și io. Păi dacă emite acțiuni noi, nu scad proporțional cele deținute de stat? Noaptea minții! Până la urmă, haurștii se pare că vorbesc numai pentru săracii lor care nu înțeleg lucrurile astea!
Split! Ai 10 actiuni, fiecare actiune de imparte la 10 si rezulta 100 de actiuni! tot 100%, dar mai multe actiuni, din care poti sa vinzi!
@Popa Buchholzer Marius – Adică le faci mai mici și mai multe sau cum? Că dacă vrei să spui că după ce vinzi, tu rămâni tot cu 100%, atunci asta e alchimie. Io zic să mai citești o dată ce-ai scris acolo și să explici ce-ai vrut să spui.
Să încercăm ceva mai simplu: dacă ai o pizza, si-o împarți în 8 felii, să zicem c-o mânânci pe toată.
Aceeași pizza, dacă o împarți în 16 felii și dai din ele 3 colegului să le mănânce, câtă pizzai ai mancat tu? Rămâi cu 13 felii. Se cheamă c-ai mâncat tot o pizza întreagă?
Cam la fel e și cu acțiunile alea noi.
@81ACK
Ramai cu 13 felii. Dar sunt mai mici!
Sa ne înțelegem: ori listezi la bursa acțiuni noi, ori listezi acțiunile deja deținute, tot acelasi lucru se intamplae: îți scade participarea procentuala.
Unde e diferența, pentru că e o diferență: e in capitalizarea companiei. Daca sunt acțiuni noi, compania mai primește bani. Banii rezultați din vânzare se duc la companie, că ea emite acțiunile noi, nu la vânzător (daca statul își vinde din participație)
Eu vad altundeva o problema scrisă cu litere mici: poporul are prioritate. Când o aud pe asta cu „poporul” îmi trezesc brusc sentimentul de pe vremea împușcatului: Poporul avea totul atunci 😉 prin reprezentanții săi.
Nu, merci’.
@denvarel – Io am înțeles ce vrei tu să spui, dar zic că te uiți din direcția greșită. Dacă emiți acțiuni în plus, totuși, au și ele o valoare nominală, deci, automat, scazi valoarea nominală a acțiunilor, plus de asta, când ai 100 de acțiuni și mai scoți încă 10 noi nouțe, nu e ca și cum ai avea 110%, ci tot 100% vei avea de împărțit și e clar că participația statului în procente va scădea, că altfel, na, e vrăjitorie.
@denvarel – Și tre’ să mai adaug și asta, ca să înmulțești acțiunile, să emiți acțiuni în plus, adică, implicit, să scazi valoarea nominală a acțiunilor pe care le dețin x, y, și z, tre’ să fie de acord cu asta și x, y, z, adică AGA companiei tre’ să aprobe așa ceva și să-mi arăți și mie cine vrea să-și scadă cu bună știință procentul participației. Ca să nu zic că, la cât de putrede sunt conducerile în companiile în care statul e acționar majoritar, cam unde crezi că vor meerge banii ăia ”în plus”?
Matematica e matematicǎ. Procentual tot ai mai putin, dacǎ vinzi, deci e acelasi lucru. Tot 100% trebuie sa împarți.
Dacă se vând acțiuni existente, banii circulă de la acționarul vechi la cel nou și compania nu vede nimic, nici nu îi crește valoarea.
Dacă se emit acțiuni noi, banii intră în companie și pot fi folosiți pentru investiții, crescând valoarea activelor, a companiei pe ansamblu.
Desigur că procentul de participație din total se schimbă, dar în mod diferit. Să zicem că sunt 100 acțiuni și le vinzi, de la 100% scazi la 0. Dacă sunt 100 și mai emiți 100, scazi de la 100% la 50%, iar valoarea companiei se dublează. Dar mai trebuie să și explici pe ce se duc banii, să aibă noul investitor încredere că randamentul se menține, de exemplu ridică anual dividende de tot 10% din valoarea portofoliului, ceea ce implică și dublarea activității în exemplul prezentat.
Da domne, dar narativul de bază a fost „nu ne vindem țara, nu ne vindem companiile”. Ori fix asta se propune. Că se aleg cu bani de investiții în companiile listate sau că se acoperă găurile de la buget cu banii pe care-i iau, aia e alta discuție.