Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
A recunoaște semnalele fizice și psihologice este deja jumătate din luptă, spune scriitoarea Emma Gannon. Ce faci atunci când ajungi într-un punct mort? Când munca devine prea mult, chiar și prieteniile par obositoare, iar sentimentul dominant este că nu mai poți continua viața așa cum este? Pentru Emma Gannon, răspunsul a fost radical, dar inevitabil: un an întreg de pauză. Sau aproape nimic, scrie The Guardian.
Autoarea londoneză de ficțiune, non-ficțiune și a newsletterului Hyphen a clacat complet la finalul lui 2022. În timpul unui weekend la spa, petrecut alături de o prietenă, a suferit primul ei atac de panică.
Ironia situației, o cădere psihică într-un hotel de lux, nu i-a scăpat, dar starea de alarmă și senzația apocaliptică de „luptă sau fugi” au impus măsuri extreme. Diagnosticată cu anxietate și burnout, Gannon și-a redus viața la strictul necesar și a petrecut următoarele 12 luni încercând să se refacă.
Privind înapoi, spune că burnoutul a fost alimentat de un tipar constant de people-pleasing, care a scos-o treptat de pe drumul ei. În noua sa carte, A Year of Nothing, reflectează asupra lecțiilor acelui „an lăsat pârloagă”, care a obligat-o să învețe cum să se odihnească, să-și construiască reziliența și să se reconecteze cu ce contează cu adevărat.
Iată câteva dintre lucrurile care au ajutat-o să revină la viață după burnout.
Când burnoutul a lovit, Gannon se bucura de succes profesional, relații solide și nu avea impresia că rezervele ei sunt pe terminate. „M-a luat complet prin surprindere”, spune ea.
Privind retrospectiv, semnele existau. În vacanța din acea vară, stătea lipită de telefon, făcea doomscrolling și nu reușea să se relaxeze. Înapoi acasă, evita inclusiv întâlnirile cu cei mai buni prieteni, iar zgomotul artificiilor de Revelion o enerva disproporționat. O dureau ochii, corpul îi părea greu, inert, iar linia părului începea să se rărească.
După primul atac de panică, episoadele s-au repetat, însoțite de stări de disociere, aproape „ieșiri din corp”, care au forțat-o să confrunte epuizarea acumulată.
„Avem cu toții o identitate performativă pe care o îmbrăcăm în fiecare dimineață, acea parte din mine conducea totul”, spune ea. „Dar exista și o voce foarte mică, interioară, care îmi spunea: «Aceasta nu este viața pe care o vrei. Și o vom opri aici».”
După diagnostic, Gannon a anulat toate angajamentele care nu erau strict necesare: a renunțat inclusiv la podcastul de succes pe care îl realizase timp de șase ani și s-a retras din nunta unei prietene din copilărie.
Faptul că a putut face un pas în spate a fost un privilegiu avea stabilitate financiară și control asupra carierei sale, dar experiența i-a schimbat profund relația cu banii. Își amintește o zi în care tot ce a făcut a fost să meargă la supermarket, să cumpere un buchet de narcise de o liră și să se întoarcă acasă. „Când treci prin asta, fă totul foarte mic”, spune ea. „Va veni și momentul în care vei putea fi din nou mare.”
Chiar și pentru cei care nu își permit o pauză completă, reducerea cheltuielilor și crearea unui mic fond de siguranță pot deschide opțiuni, cum ar fi un program part-time sau schimbarea locului de muncă.
„Ce poți face ca să-ți reduci costurile de viață? Chiar și acum, nu mai vreau să cheltuiesc bani pe haine, pentru că prefer să economisesc ca să mai pot sta puțin fără să fac nimic.”
Gannon a observat că folosea alcoolul ca formă de amorțire emoțională. Băutul crea o „pătură chimică” peste nefericire și peste părțile din viața ei care nu funcționau, dar și peste micile bucurii sociale.
„Nu e nimic greșit într-un pahar de vin, dar dacă simți că blochezi lucruri, o pauză de la alcool e un început bun”, spune ea. În plus, evitarea efectului depresiv al alcoolului ține, în esență, de a învăța să ai grijă de tine.
Hrana a devenit o parte centrală a recuperării: „Ai invita un prieten la tine și i-ai da doar o pungă de chipsuri la cină? Probabil că nu. I-ai găti o supă bună, ai lua pâine de calitate. Așa că fă asta și pentru tine.”
După mult timp petrecut în modul de supraviețuire, conectarea cu emoțiile nu a fost imediată. Muzica a fost cheia. În timpul plimbărilor lungi, fără direcție, ascultând Max Richter, Gannon a reușit să simtă din nou, cu adevărat.
Anterior, îi era greu să ducă o piesă până la capăt, semn, spune ea, al cât de deconectată devenise.
Acum recomandă un playlist cu melodii melancolice sau introspective, care să scoată la suprafață emoțiile reprimate: „Îți creezi un spațiu pentru nostalgie și pentru a te reconecta cu o parte din tine pe care ai pierdut-o.”
Dacă îți este greu să plângi, un playlist „pune niște paranteze în jurul momentului”, spune ea. „Este un act de curaj: «Nu voi mai bloca nimic, măcar pentru puțin timp».”
Un efect neașteptat al burnoutului a fost claritatea pe care i-a adus în privința relațiilor. Fără alcool, unele conexiuni s-au estompat natural.
Cei mai importanți oameni pentru ea au fost cei alături de care putea să nu facă nimic. „Stăteam doar cu persoane care acceptau exact starea în care eram”, spune ea, în pantaloni de trening, cu părul nespălat.
O prietenă a venit într-o zi și au văzut ambele filme Sister Act aproape în tăcere, apoi a plecat. „A fost minunat”, își amintește Gannon. Conta prezența, sprijinul discret, lipsa judecății. „E opusul ideii de a repara pe cineva. După burnout, știam foarte clar cine îmi sunt prietenii.”
În „anul de nimic”, Gannon a petrecut timp în casa familiei și a revizitat locuri din adolescență. A fost o modalitate de a se reconecta cu visurile și hobby-urile abandonate.
Acum își ține cărțile preferate din copilărie pe rafturile biroului și obiecte personale lângă pat. „Îmi place să deschid ochii și să-mi amintesc ce vreau să fac cu viața mea.”
Recent, a mers singură la un concert Incubus – o trupă iubită în adolescență – și a fost copleșită de emoția din sală. „Îți dai seama că acel copil de 15 ani încă există și te poți conecta cu el oricând, chiar dacă gusturile și viața s-au schimbat.”
Chiar și atunci când ideea de „a merge în natură” părea prea mult, o simplă schimbare de decor a ajutat-o. „E apă în apropiere? Un parc? Un deal pe care să urci și să stai puțin sus?”, se întreabă ea.
Câștigarea de „altitudine” și schimbarea perspectivei sunt revigorante și susținute de studii despre efectul sentimentului de uimire asupra stării mentale: „Face ceva creierului și te ajută să simți că lucrurile sunt din nou posibile.”
Chiar și cele mai aglomerate orașe au mici oaze verzi. „E aproape ca și cum ai uita de restul.”
Gannon recunoaște că este „puțin woo-woo” și a încercat diverse terapii alternative, inclusiv reflexologia. Yoga, exercițiile blânde sau masajul pot oferi o pauză mentală și pot readuce conexiunea cu corpul.
Deși nu rezonează deloc cu yoga, masajele au declanșat pentru ea momente emoționale intense, lacrimi, revelații bruște. Poate fi vorba de grija terapeutului, de puterea atingerii umane sau pur și simplu de ocazia de a te opri.
Acum, spune ea, este mai rezilientă, mai atentă la semnele epuizării și reacționează mai repede. Pentru că viața nu permite întotdeauna prevenirea burnoutului, recunoașterea acelor semnale personale rămâne esențială.
„O dată pe săptămână, îmi fac un mic check-in: «Cum te simți? Ce se întâmplă?»,vorbind cu mine ca și cum aș vorbi cu o prietenă. Altfel, poți pierde ușor firul.”