În jur de 2.000 de elevi din clasele a VIII-a şi a XII-a, cadre didactice, medici şi asistenţi şcolari din Alba Iulia vor fi testaţi gratuit pentru COVID-19, în vederea reîntoarcerii în siguranţă în şcoli, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, Agerpres. „Aproximativ 2.000 de persoane – elevi, personal didactic şi nedidactic, dar şi personal medical […]
Ministerul Afacerilor Externe anunță că timpul de așteptare în punctele de frontieră bulgare la intrarea în România pot ajunge până la 6 ore, cozile fiind formate din cauza numărului mare de cereri pentru tranzit transmise de misiunile diplomatice. Astfel, durata de procesare a cererile pentru tranzit de către autoritățile bulgare a crescut în mod semnificativ, […]
Directorul programului pentru misiuni cu echipaj uman din cadrul NASA, Doug Loverro, a demisionat, potrivit unui document intern adus marţi la cunoştinţă angajaţilor agenţiei, cu doar o săptămână înaintea unei misiuni programate care ar urma să trimită doi astronauţi în spaţiu de pe solul american pentru prima dată după anul 2011, informează Reuters, preluată de […]
Opera Naţională Română din Cluj va marca, pe 25 mai, aniversarea a 100 de ani de activitate printr-un spectacol transmis live, notează Agerpres. „Luni, 25 mai 2020, Opera Naţională Română Cluj-Napoca celebrează 100 de ani de la prima sa ridicare de cortină printr-un eveniment inedit, transmis live pe TVR Cluj şi Facebook, de la ora 19,00. Prima instituţie lirică înfiinţată în ţara noastră ne demonstrează […]
Serviciul de cumpărături prin aplicația Bringo va oferi livrare gratuită cadrelor medicale și persoanelor care au trecut de 65 de ani pentru a veni în sprijinul luptei împotriva coronavirus, transmit reprezentanții aplicației. ”Misiunea Bringo este de a uşura viaţa oamenilor, zi de zi, printr-un serviciu personalizat de cumpărături, prin intermediul căruia clienţii îşi pot pregăti […]
Şeful DSU, Raed Arafat, spune că a constatat, după atitudinea unor persoane după ieşirea din starea de urgenţă, că unii fac „băşcălie” şi iau în „batjocură şi la mişto” situaţii serioase precum cea privind răspândirea noului coronavirus, transmite News.ro. „Normal, fără nicio discuţie şi aş fi total inconştient dacă aş spune că nu mă tem […]
Personalul medical de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța și pacienții internați în unitatea medicală vor fi de acum mai în siguranță cu ajutorul unui robot de dezinfecție de ultimă generație. Aparatul a fost donat de Camera Notarilor Publici din Constanța cu ajutorul Asociației Notarilor Pontus Euxinus Constanța și Asociatia E Civis, societăți comerciale și […]
„Înaltpreasfințitul Părinte Pimen s-a mutat la Domnul! Dumnezeu să-l odihnească!” este mesajul postat miercuri dimineață pe pagina de Facebook Trinitas TV, postul de televiziune al Patriahiei Române. Conform basilica.ro, Arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților a încetat din viață în jurul orei 0:50, la Institutul „Matei Balș” din Capitală, în urma unui al doilea atac […]
Parlamentul se reuneşte miercuri, în şedinţă comună, pentru a vota hotărârea Guvernului privind încuviinţarea stării de alertă, au decis Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, transmite Agerpres. Şedinţa plenului reunit va avea loc începând cu ora 15,00. Birourile reunite au aprobat marţi scrisoarea premierului Ludovic Orban prin care transmite Hotărârea Guvernului nr. 394/18.05.2020 […]
Peste trei sferturi din ţară se vor afla sub o atenţionare Cod galben de vreme instabilă începând de miercuri dimineaţă, conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Astfel, în intervalul 20 mai, ora 8:00 – 21 mai, ora 18:00, în Oltenia, Banat, Muntenia, Dobrogea şi în cea mai mare parte a Transilvaniei şi Moldovei, vor […]
Biserica Ortodoxă Română a împărțit ajutoare de aproape 19 milioane de lei până la ridicarea stării de urgență, transmite instituția într-un comunicat de presă. ”Prin implicarea directă a centrelor eparhiale, protopopiatelor, parohiilor și mănăstirilor din cuprinsul Patriarhiei Române, doar în perioada 4 – 11 mai 2020, a fost oferit un ajutor financiar și material în […]
În perioada 16 martie 2020 – 11 aprilie 2020, în Arhiepiscopia Tomisului 8.440 de persoane (fie aflate în izolare la domiciliu, fie în carantină sau bătrâni, familii aflate în risc social, familii cu mulți copii) au beneficiat de ajutoare constând în produse alimentare neperisabile, hrană caldă, cumpărături de primă necesitate, plată facturi, servicii medicale, produse […]