G4Media.ro

Arhiepiscopul Teodosie, fără sancțiune de la Consiliul pentru Combaterea Discriminării după comentariile…

sursa foto: Facebook/ Arhiepiscopia Tomisului

Arhiepiscopul Teodosie, fără sancțiune de la Consiliul pentru Combaterea Discriminării după comentariile legate de rolul femeii în biserică: Cultelor religioase le revine sarcina să își aplice propriile regulamente

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis să lase la latitudinea Bisericii Ortodoxe Române orice ”apreciere” legată de conduita Înalt Prea Sfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în cazul legat de declarațiile acestuia față de rolul femeii în biserică, potrivit unui comunicat al CNCD.

”Consiliul constată că, în astfel de cazuri cum este cel supus analizei (doar în acest caz concret ce constituie obiectul plângerii), în temeiul libertății religioase și a principiului autonomiei cultelor recunoscute de statul român, revine acestora din urmă să aprecieze și să-și aplice propriile regulamente atunci când, un ierarh în exprimarea libertății de conștiință și religioasă poate aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în speță dreptului la demnitate a femeilor”, se arată în comunicatul CNCD.

Reamintim că Teodosie a declarat în 6 mai că nu este discriminare faptul că femeia nu are roluri importante în Biserică, aşa cum are bărbatul, deoarece aceasta este condiţia ei şi că femeia “nu poate fi perpetuu într-o rugăciune, pentru că are condiţia slăbiciunilor sale”. ”Ea a început păcatul şi iată, se află cu această neputinţă”, a mai explicat arhiepiscopul Tomisului.

Ulterior, Asociația VeDem Just a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării din cauza afirmațiilor făcute de Arhiepiscopul Tomisului la adresa femeilor.

La doar trei zile după declarațiile inițiale făcute de Teodosie, acesta a susținut predică în care a vorbit despre ”capacitatea de jertfă” a femeilor, despre ”noblețea, frumusețea și gingășia” acestora și în care aduce cuvinte de laudă ”călugărițelor, mamelor, învățătoarelor și profesoarelor”.

Comunicatul integral al CNCD:

Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, întrunit în ședința de soluționare a petițiilor din data de 9 iunie 2021, a adoptat următoarea hotărâre cu privire la afirmațiile arhiepiscopului Tomisului, Petrescu Teodosie cu privire la rolul femeii în cultul BOR, din data de 06.05.2021, în cadrul emisiunii intitulate ”Dialog Duhovnicesc”, difuzată de Radio Dobrogea:

Având în vedere:

–       prevederile art. 1 alin. (3), art. 29 alin. (1), (2), (3) și (5), art. 30 alin. (1), (6) și (7) din Constituția României,

–       art. 2 alin. (1) și (8), art. 15 din O.G. 137/2000,

–       art. 1 alin. (1), art. 5 alin. (4) din Legea nr. 489 din 28 decembrie 2006 (*republicată*) privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, respectiv

–       conținutul declarației,

–       contextul declarației,

–       scopul declarației,

–       funcția, poziția socială a autorului declarației,

Consiliul constată că, în astfel de cazuri cum este cel supus analizei (doar în acest caz concret ce constituie obiectul plângerii), în temeiul libertății religioase și a principiului autonomiei cultelor recunoscute de statul român, revine acestora din urmă să aprecieze și să-și aplice propriile regulamente atunci când, un ierarh în exprimarea libertății de conștiință și religioasă poate aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în speță dreptului la demnitate a femeilor.

Acest drept și această obligație a cultelor recunoscute de stat rezultă și din art. 5 alin. (4) din Legea 498 din 2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor:

„În activitatea lor, cultele, asociațiile religioase și grupările religioase au obligația să respecte Constituția și legile țării și să nu aducă atingere securității publice, ordinii, sănătății și moralei publice, precum și drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.”

Hotărâre adoptată cu 6 voturi pentru și 2 voturi împotrivă.

sursa foto: Facebook/ Arhiepiscopia Tomisului

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

37 comentarii

  1. Ce justificare de maro

    Peste tot vezi doar pupatori de opinci…

  2. Femeia are un rol social si unul spiritual .
    Pe cel din urma il nesocotesc foarte multe femei .
    Chiar despre cel social daca vorbim vedem cu ochiul liber cit de mult l-au denaturat .
    Adevarul ramine adevar chiar daca il acoperim cu noroi sa nu poata fi vazut .

    • Femeile fac ceva pe părerea ta de trist ce ești.

    • Cineva sa dea pup urgent ! Iar tu, Adriene, sa dai pupă la poponeț la mine cand ai timp.

    • @Gagadrian Prostopescu: Vai de femeia care trebuie să suporte un guguman ca tine! Iti bubuie mintea, nefericitule!

    • @Gagadrian Prostopopescu: Bre, iar ai găsit deschisă ușa cabinetului asistentei șefe și te-ai năpustit la computer să faci streaptease (că doar ai capul gol)?! Si nici pastilele nu le-ai luat! Sau poate că ești insuși Întunericimea sa, Teodosie, sub acoperire, după enormitătile pe care le publici!?

  3. cncd ar trebui desfiintat.
    daca unul pe strada striga ce a strigat „saruman” de tomis era crucificat de mongolul de la cncd.
    dar asa…facem o decizie care sa arate ca sunt cetateni pe care ii pedepsim si sunt turnatori la secu care poarta barba si oala in cap si pe care nu-i pedepsim.
    poate e bine caci au creat precedenyt si oricine va fio sanctionat ca jigneste o femeie va aduvce in instanta cest precedent.Nu poti sa ai lege si sa o aplici arbitrar.
    insa fiecare mongol din cncd pe limba lui atilla moare.

  4. BISERICA stat in stat. Nu se supune legilor ca muritorii de rand. De aceea sfiintiile lor platite de la bugetul de stat, adica de noi toti, isi permit, printre altele si perversiuni pentru care nu sunt sanctionati. RUSINICA !!!

  5. Da, BOR e stapana suprema. La fel cum a luat masuri si in cazul preotului care zicea ca ne cresc solzi daca ne vaccinam si ca devenim zombi, nu?
    Sau vorbim de BOR aia care educa oamenii in stiinta si medicina si le explica rolul mastii, manusilor, igienei, medicamentelor, diferentele dintre clase de medicamente, poate chiar cum fucntioneaza o rugaciune ? (faptul ca te rogi sa iti iasa schema ca sa poti incaleca vecina de la 3 sau sa castigi la LOTO nu se pune…)

    Poate confund eu BOR din Evul Mediu cu BOR care sa fie in secolul XXI.

  6. De asta-si permit sa fie niste pedofili spurcati majoritatea pochilor. Stiu ca nu patesc nimic, nu-i trage nimeni la raspundere.

  7. Dar de Eva care se da barbat sau viceversa, nu se plange nimeni?Nu, pentru ca acesta este trendul progresismului!!!

  8. Ce poți aștepta de la o instituție cu angajații unși/puși pe criterii clientelare?! Statul mafiot a mai dovedit încă o dată că unii sunt mai egal decât alții, iar alții sunt în afara prevederilor legale, și a Constituției. Batjocură de la milogii plătiți din banii publici.

  9. Acum să vedem dacă se declanșează art. 1 pct. 2 prin mecanismul de la pct. 21 din legea nr. 489 din 28 decembrie 2006 republicată în Monitorul Oficial nr. 201 din 21 martie 2014.

    • Ha-ha! 🙂

      Pai cine sa declanseze, dat fiind ca Teodosie este mai tare decat Statul Roman?!
      Daca se supara omu’, nu-i exclus sa-l si desfiinteze! 😈

      Sau stii tu pe careva pe aici, prin tara, care sa fie in stare sa, cum zice francezu’, „enforces the law”? Tot caut un exemplu si nu gasesc … 🙁

  10. de aia face in tara asta cine vrea ce vrea. ca toti au cate o derogare de la cate unu, altul … frate ori e pentru toti ori mai terminati in p.la m.ea cu prosteala asta ca unii tre sa respecte regula si altii tre sa o sewga… pana nu se scapa de protejatii astia nu se va face nimic. poate sa fie la putere oricine. psd pnl usr aur petrol sau gaze naturale. tot aia e. o tara de nimic.

  11. Tomitane, vezi că a treia oară când te împiedici, nu o să fie cu noroc.

  12. Poate stie cineva la ce foloseste o astfel de structura de un ridicol indicibil. Auzi la ei, „consiliul national” … Ce tara de kko!
    In orice alta tara civilizata, atunci cand apar astfel de probleme, ele se rezolva printr-un algoritm extrem de simplu:
    1. Fie exista, fie nu exista o parte vatamata.
    – daca nu exista, problema se inchide;
    – daca exista, atunci partea face plangere la un parchet. Parchetul analizeaza vs. prevederile legale existente si decide daca iti face dosar sau nu.
    2. Daca ti-a facut dosar, te pregatesti de proces si instanta decide daca ai lezat pe cineva discriminatoriu sau nu.
    E simplu.
    Nu stabileste Consiliul lui peste prajit daca femeile au fost lezate sau nu si daca si ci cu cat amendeaza el pe cineva. Cine dk e consiliul asta ca sa aiba el aceste puteri in stat. N-am niciun dubiu ca legea de constituire e neconstitutionala. Dar cine sa decida? Dorneanu si Pivniceru?

  13. Toate animalele sunt egale, dar unele animale sunt mai egale decât altele…

    Corbii cu epoleţi de la CNCD nu îi scot ochii corbului cu epoleţi Mache.

    Trăiască gradele! Că legea e pentru fraieri!

  14. Deci pe persoana fizica nu pot fi antisemit, dar daca gasesc 100.000 de „frati” si facem un cult religios, nu ne mai supunem legilor statului?
    Asta e confirmarea oficiala ca Romania nu e stat laic, biserica nesupunindu-se constitutiei si legilor adoptate de parlament.
    In extremis un preot poate ucide un copil recreind scena istorica a sacrificiului lui Iosif si sa scape nepedepsit?(nu cred ca va interveni Dumnezeu sa il opreasca de data asta)

    • Sa-l judece colegii lui, culturistii!
      Mai pe intelesul tuturor, daca maine cultul musulman decide ca femeia e sclava/supusa barbatului (c-asa scrie la Carte, … de altfel si la cartea de capatai a lui teodosie…) si trebuie sa stea inchisa in casa, iar daca l-a dezonorat pe tacsu, frate-su poate s-o omoare ca, asta e… e intre ei.
      Pai atunci, ala de ce a fost amendat ca a zis despre una „tiganca-mputita” crezand ca-l aude numai nevasta…? Ca doar e in traditia populara ca tiganii sunt…
      Adevarul e ca le e frica tuturor de impostorul asta care face pe sfantul… nu stiu de ce mama dra…lui

  15. Daca zicea ceva de LGBT-isti, il lua Aghiuta. Asa, cu femeile, il trecem pe Academiei…

  16. Asadar, cultul religios nu poate fi supus legii dar enoriasii sai, care doar urmeaza invataturile, da! Ce logica!

  17. Daca e maghiar și credincios , sigur nu poate fi inculpat ! Halal organism !
    Și mai pot enumera : fotbaliștii și fotbalul in general , nu că sunt sub tutela FIFA și UEFA ; armata nu că e sub tutela președintelui ; poliția la interne , profesorii la învățământ , medicii la sănătate, etc, etc,.. !
    Cine mai rămâne: noi prostimea și buni plătitori de taxe, pt instituții( angajați bine platiti ) nesimțite și obraznice .

  18. Mai primitivi decat jihadistii. CCD confirma pastrarea barbariei si tiraniei romanesti de la inceputuri si pana in prezent.

  19. Va propun o analiza pe text:

    Comunicatul in sine este o ineptie, de un amatorism juridic juvenil, in sfidarea ratiunii ca principiu.
    1. “In astfel de cazuri (doar in acest caz)” Aici esti dat afara din examen fara explicatii.
    2. Invocarea art. 5 alin. (4) din Legea 498 din 2006 este halucinanta. Tocmai aici e baza legala in care consiliul ar fi trebuit sa-si asume o hotarare.
    3. “Consiliul constata”. Gresit! Consiliul considera fara argumente urmatoarele: “…”

    Acesti indivizi stiu ca nu sunt supusi niciunor sanctiuni. Nu au rusine, nu au nici macar expertiza necesara constientizarii fenomenului de a fi in eroare.

    Stat fara caini! Nemernicilor!

  20. Toti slujitorii BOR sunt platiti din banii publici dar au legile proprii!!! Staretul de la Neamt care a incitat la nevaccinare debitand niste ineptii nu a atentat la siguranta nationala?? Va pati ceva?? Ei au voie sa spuna orice unei adunari de credinciosi, pardon, creduli? Nu ia nimeni nicio masura?? Nu e suficient sa dea o declaratie „usoara” reprezentantul BOR.

    • Este libertate de exprimare și de gândire, cultele sunt autonome, da preotul poate sa zică enoriașilor în Biserica ce vor, dacă are legătură cu viata creștinului! Sîc!

  21. @ Cineva

    Iata o mica dovada ca femeile nu sint egale cu barbatii ….

    https://www.g4media.ro/femeie-depistata-la-volan-in-galati-fara-permis-si-in-stare-de-ebrietate-insotita-de-doi-minori-avea-o-alcoolemie-de-090-mg-alcool-pur-in-aerul-expirat.html

    Femei care fac acel ceva la care va referiti , pute pamintul . Gloata de constipate mintale e mare .

    • Serios? Ai creierul la fel de de neted că și logica. Pentru iq-ul tau negativ o femeie prinsa băută la volan e dovada că femeile sunt inferioare? Adică aia 2-300 de bărbați cu permisul suspendat pentru alcool zilnic sunt parte din normalitate,iar bețiva asta îți distruge mojo-ul?Ești praf ortodoxule,retrage-te pe muntele Athos,că noi nu pierdem nimic .

  22. Baiatul asta ar trebui sa se intoarca unde-i e locul, in ‘Lord of the Rings’ …

  23. BOR e Vatican in Ro. Vai de noi

  24. Banca Ortodoxa Romana a făcut dovada că poate aduce un x număr de voturi de la spălatii pe creier cretin ortodocși.Deci merge înainte cu teoriile medievale daca statul condus de dependenți de voturi ii permite. Mai o generație și ortodoxismul va deveni un hobby și în sfârșit vom scăpa de ” crede și nu cerceta” care a pus bete in roate progresului de vreo 500 de ani.

  25. Îmi fac și eu o religie in care îmi bag pulpa in cncd și ii discriminez pe ei și pe ceilalti comunisti borati

  26. @ Porta

    Iata ce ati inteles dumneavoastra dintr-o mica exemplificare ce reflecta clar faptul ca din punct de vedere lumesc femeile sint ,,egale” cu barbatul . Si unii si altii sint fiinte create supuse acelorasi greseli .
    Spiritual insa lucrurile stau altfel . Nu intru in detalii . Sa nu deranjez constipatimea mintala si blocatii in placerile trupesti .
    Barbatul a fost este si va fi barbat ; diferit de femeie care a fost este si va fi femeie . Asta pentru ca asa am fost creati de Cel ce a creat totul . In rest , poate fiecare sa se creada orice .

  27. @ cumgranosalis

    Din fericire pentru femeile denaturate exista pe lume inalti , frumosi , destepti ca dumneata . Fiecare primeste in viata aceasta si in cea de dupa aceasta fix ceea ce cauta . Vai de noi cind gindim cu burdihanul si cu sexul .

    • @Gagadrian Prostopopescu: Spune drept, iar ai găsit deschisă ușa cabinetului asistentei șefe și te-ai năpustit la computer să faci streaptease (că doar ai capul gol)?! Si nici pastilele nu le-ai luat! Sau poate că ești insuși Întunericimea sa, Teodosie, sub acoperire, după enormitătile pe care le publici!?