Home » Articole » Arafat: Sprijinul României pentru Siria în urma cutremurului devastator va fi umanitar, vom vedea ce putem acoperi din lista trimisă la Protecția Civilă a UE. Și aici lucrăm cu simțul urgenței

Arafat: Sprijinul României pentru Siria în urma cutremurului devastator va fi umanitar, vom vedea ce putem acoperi din lista trimisă la Protecția Civilă a UE. Și aici lucrăm cu simțul urgenței

Arafat: Sprijinul României pentru Siria în urma cutremurului devastator va fi umanitar, vom vedea ce putem acoperi din lista trimisă la Protecția Civilă a UE. Și aici lucrăm cu simțul urgenței
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, miercuri, într-un briefing la Palatul Victoria, că sprijinul României pentru Siria în urma cutremurului devastator va fi umanitar, nu cu echipe de salvatori, iar în următoarele zile Comitetul Național pentru Situații de Urgență va decide ajutorul.

„Sprijinul mai mult va fi umanitar. E o listă deja transmisă de Siria la Protecția Civilă a UE. Vom vedea ce putem acoperi din cadrul listei. Se va decide în CNSU. (…) Vom vedea care e calea optimă de transport, având în vedere și situația din regiune”, a declarat Arafat.

- articolul continuă mai jos -

El a menționat că pe lista trimisă de Siria se regăsesc alimente, saltele, pături, paturi, încălzitoare, generatoare, echipamente medicale și altele.

„Și aici lucrăm cu simțul urgenței, nu lucrăm mai relaxat. Deja când a intrat pe Mecanismul de Protecție Civilă, noi aveam deja discutat și încercăm să realizăm cât mai urgent”, a subliniat Raed Arafat.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a precizat că, trimițând deja echipe în Turcia, e foarte greu pentru România să acționeze în teren și în altă țară.

„Cum a fost cu incendiile: când am trimis în Grecia, nu am putut să trimitem pe teren și în alte țări. Nu putem să fim în 2-3 țări în același timp”, a adăugat Arafat.

Siria a activat mecanismul de protecție civilă al UE la două zile după cutremur, a declarat miercuri Janez Lenarcic, șeful Comisiei Europene pentru gestionarea crizelor.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole