Analize

Autoritățile publice din statele membre pot interzice angajaților să poarte hijab, decide Curtea de Justiție a UE

Autoritățile publice din statele membre pot interzice angajaților să poarte hijab, decide Curtea de Justiție a UE

28 nov. 4
Instanța supremă a Uniunii Europene a decis marți că autoritățile publice din statele membre pot interzice angajaților să poarte semne de credință religioasă, cum ar fi eșarfa islamică pe cap (hijab), în cea mai recentă decizie privind o problemă care a divizat Europa de ani de zile, relatează Reuters. Cazul a ajuns la Curtea de […]
Statele Unite trimit trei avioane cu ajutoare umanitare în Fâşia Gaza, prin Egipt

Statele Unite trimit trei avioane cu ajutoare umanitare în Fâşia Gaza, prin Egipt

28 nov.
Statele Unite urmează să trimită în Egipt trei avioane militare cu ajutoare destinate Fâşiei Gaza – începând de marţi – anunţă oficiali de la Casa Albă, relatează AFP, citată de News.ro. Avioanele – dintre care primul urma să sosească marţi, iar celalte ”în zilele următoare” -, transportă ajutor medical şi alimentar şi echipamente de iarnă, […]
Teheranul a finalizat acordul pentru a achiziţiona avioane de luptă Su-35 şi alte aparate de zbor militare ruseşti – presa iraniană

Teheranul a finalizat acordul pentru a achiziţiona avioane de luptă Su-35 şi alte aparate de zbor militare ruseşti – presa iraniană

28 nov.
Iranul a finalizat aranjamentele pentru livrarea unor avioane de luptă Suhoi Su-35 şi elicoptere de atac ruseşti, a declarat marţi ministrul adjunct iranian al apărării pentru agenţia Tasnim, în contextul în care Teheranul şi Moscova construiesc relaţii militare mai apropiate, transmite Reuters, citată de Agerpres. Forţele aeriene iraniene dispun de doar câteva zeci de aparate […]
Ucraina va boicota reuniunea OSCE de la Skopje din cauza prezenţei lui Serghei Lavrov

Ucraina va boicota reuniunea OSCE de la Skopje din cauza prezenţei lui Serghei Lavrov

28 nov.
Ucraina va boicota o reuniune ministerială a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în această săptămână la Skopje din cauza prezenţei şefului diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, a anunţat marţi Ministerul de Externe ucrainean, potrivit AFP şi Reuters, citată de Agerpres. Ministrul de extern ucrainean ”Dmitro Kuleba va boicota reuniunea ministerială a OSCE ca […]
SURSE Un vot pe Schengen la Consiliul JAI din 4-5 decembrie, improbabil / Discuții în desfășurare pentru organizarea unei reuniuni extraordinare pe 22 decembrie

SURSE Un vot pe Schengen la Consiliul JAI din 4-5 decembrie, improbabil / Discuții în desfășurare pentru organizarea unei reuniuni extraordinare pe 22 decembrie

28 nov. 7
Spania este gata să semneze un acord cu Marea Britanie privind statutul post-Brexit al Gibraltarului începând de miercuri – ministrul spaniol de Externe

Spania este gata să semneze un acord cu Marea Britanie privind statutul post-Brexit al Gibraltarului începând de miercuri – ministrul spaniol de Externe

28 nov.
CALENDAR Începe sezonul pentru alegerea rectorilor în universitățile românești, pentru următorii 5 ani / Anca Buzoianu a fost realeasă la conducerea UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca

CALENDAR Începe sezonul pentru alegerea rectorilor în universitățile românești, pentru următorii 5 ani / Anca Buzoianu a fost realeasă la conducerea UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca

28 nov.
Președinte chinez Xi Jinping cere un stat de drept mai puternic în străinătate, pe fondul „riscurilor şi provocărilor externe”

Președinte chinez Xi Jinping cere un stat de drept mai puternic în străinătate, pe fondul „riscurilor şi provocărilor externe”

28 nov.
Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut un stat de drept mai puternic în ceea ce priveşte afacerile externe, având în vedere „riscurile şi provocările externe”, pe măsură ce China se deschide către lume, a informat marţi presa de stat, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Într-un discurs susţinut la o sesiune de studiu a puternicului […]
De ce este Uniunea Europeană atât de îngrijorată de legea antispionaj a Chinei

De ce este Uniunea Europeană atât de îngrijorată de legea antispionaj a Chinei

28 nov.
În ultima jumătate de an, oficiali de rang înalt din Uniunea Europeană au tras un semnal de alarmă cu privire la legea antispionaj a Chinei, scrie Euronews. Valdis Dombrovskis, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene însărcinat cu relațiile comerciale, a descris această legislație în timpul călătoriei sale în China la sfârșitul lunii septembrie ca fiind o […]
Europol anunţă arestarea liderului unei celebre reţele de hackeri în Ucraina

Europol anunţă arestarea liderului unei celebre reţele de hackeri în Ucraina

28 nov. 1
Forţele de poliţie din Ucraina, Franţa, Germania, Norvegia şi Statele Unite l-au arestat, într-un efort comun, pe liderul unei reţele de hackeri care operează din Ucraina şi care s-a aflat în spatele unor atacuri cibernetice menite să extragă sute de milioane de euro de la victimele lor, a anunţat marţi Europol, potrivit AFP, citată de […]
The Economist: Aplicația ReelShort, cel mai recent export chinezesc care cucerește America

The Economist: Aplicația ReelShort, cel mai recent export chinezesc care cucerește America

28 nov.
Un serial intitulat „Niciodată să nu divorțezi de o moștenitoare miliardară secretă” scufundă spectatorii cu capul înainte într-un melanj de pasiune și trădare, relatează The Economist. În primele 30 de secunde ale micro-serialului, format din 55 de episoade de două minute, o femeie pe nume Joyce este nevoită să îi facă amantei soțului ei o […]
Dincolo de "cordonul sanitar": Uniunea iluzorie a dreptelor extreme în Europa și eforturile de găsire a respectabilității politice

Dincolo de „cordonul sanitar”: Uniunea iluzorie a dreptelor extreme în Europa și eforturile de găsire a respectabilității politice

28 nov.
Fostul prim-ministru britanic Liz Truss semnalează că va sprijini revenirea lui Donald Trump la Casa Albă

Fostul prim-ministru britanic Liz Truss semnalează că va sprijini revenirea lui Donald Trump la Casa Albă

28 nov. 2
Fostul prim-ministru britanic Liz Truss a semnalat că va sprijini revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, relatează marţi PA Media/DPA, citată de Agerpres. Într-un articol pentru Wall Street Journal, Truss a salutat leadership-ul istoric al SUA care „a ţinut afară cu succes ameninţarea comunistă din partea Uniunii Sovietice”. „Lumea ar trebui să beneficieze astăzi […]
Menţiune rară a voturilor în dezacord la alegerile recente din Coreea de Nord, în ciuda aprobării de peste 99% a candidaţilor

Menţiune rară a voturilor în dezacord la alegerile recente din Coreea de Nord, în ciuda aprobării de peste 99% a candidaţilor

28 nov.
Coreea de Nord a făcut marţi o menţiune rară a voturilor în dezacord la alegerile recente, deşi analiştii au respins-o ca fiind mai degrabă o încercare de a prezenta o imagine a unei societăţi normale, decât un semnal al unei creşteri semnificative a drepturilor în acest stat autoritar, potrivit Reuters, citată de Agerpres. Coreea de […]
UPDATE Vizita preşedintelui iranian Ebrahim Raisi în Turcia, anulată fără explicații – președinția turcă

UPDATE Vizita preşedintelui iranian Ebrahim Raisi în Turcia, anulată fără explicații – președinția turcă

28 nov.
UPDATE Vizita preşedintelui iranian Ebrahim Raisi care era programată pentru marţi în Turcia nu va avea loc, a anunţat preşedinţia turcă pentru AFP, fără a oferi o explicaţie sau a preciza dacă aceasta călătorie va fi reprogramată, relatează AFP, citată de Agerpres. Știrea inițială Preşedintele iranian Ebrahim Raisi va efectua marţi prima sa vizită în […]
Jurnalistul american Evan Gershkovich, menţinut în detenţie pentru „spionaj” până la 30 ianuarie – tribunal rus

Jurnalistul american Evan Gershkovich, menţinut în detenţie pentru „spionaj” până la 30 ianuarie – tribunal rus

28 nov.
Un tribunal din Moscova a prelungit marţi cu două luni, până la 30 ianuarie, arestul preventiv al jurnalistului american Evan Gershkovich, care a fost reţinut în Rusia la sfârşitul lunii martie pentru „spionaj”, acuzaţie pe care el o neagă, relatează AFP, citată de Agerpres. „Perioada de detenţie a lui Evan Gershkovich (…) este prelungită cu […]
Primul zbor transatlantic alimentat doar cu combustibili alternativi decolează marți dimineață, de pe aeroportul Heathrow din Londra

Primul zbor transatlantic alimentat doar cu combustibili alternativi decolează marți dimineață, de pe aeroportul Heathrow din Londra

28 nov.
Primul zbor transatlantic alimentat doar cu combustibili alternativi urmează să decoleze marți dimineață. Operat de Virgin Atlantic, acesta va zbura de la Heathrow din Londra la aeroportul JFK din New York la ora 11:30 GMT, anunță BBC. Companiile aeriene consideră că acest zbor, care este susținut prin finanțare guvernamentală, demonstrează că este posibil un mod […]
Salvatorii s-au apropiat la cinci metri de cei 41 de muncitori blocați în tunelul prăbușit din India/ Bărbații sunt blocați de 17 zile

Salvatorii s-au apropiat la cinci metri de cei 41 de muncitori blocați în tunelul prăbușit din India/ Bărbații sunt blocați de 17 zile

28 nov.
Startupul german Lilium a primit aprobarea UE pentru avioanele sale electrice cu decolare și aterizare verticală

Startupul german Lilium a primit aprobarea UE pentru avioanele sale electrice cu decolare și aterizare verticală

28 nov. 2
Lilium, o companie germană producătoare de taxiuri aeriene, a primit aprobarea autorităţilor de reglementare pentru a proiecta şi opera vehiculele sale electrice cu decolare şi aterizare verticală, transmite CNBC, citată de News.ro. Lilium a primit ”Aprobarea de organizaţie de proiectare” din partea Agenţiei pentru Siguranţa Aviaţiei a Uniunii Europene, o licenţă cu condiţii speciale care […]
Gazele toxice pun în pericol milioane de oameni în Orientul Mijlociu (BBC)

Gazele toxice pun în pericol milioane de oameni în Orientul Mijlociu (BBC)

28 nov.
Poluanţii toxici eliberaţi în timpul arderii gazelor naturale pun în pericol mai multe milioane de oameni decât se temea anterior, potrivit unei investigaţii BBC, transmite News.ro. Arderea gazului rezidual – arderea gazelor reziduale în timpul forajului petrolier – are loc în tot Golful, inclusiv în Emiratele Arabe Unite, gazda COP28. Noile cercetări sugerează că poluarea […]
Coreea de Nord susține că satelitul său spion a realizat imagini "detaliate" cu Pentagonul, Casa Albă și portavioane nucleare americane

Coreea de Nord susține că satelitul său spion a realizat imagini „detaliate” cu Pentagonul, Casa Albă și portavioane nucleare americane

28 nov. 3