
Alcaraz, liderul ATP, criticat că pune banii înaintea sănătății
Carlos Alcaraz a declarat forfait de la Mastersul de la Shanghai și a cerut mai puține turnee obligatorii din partea ATP. Liderul mondial s-a plâns de sezonul foarte încărcat și de oboseala extremă pe care o resimt jucătorii de tenis. Ibericul este însă aspru criticat de Rennae Stubbs, fostă jucătoare de tenis și de șase ori campioană de Grand Slam, pentru faptul că va participa în luna decembrie la mai multe meciuri demonstrative.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Turneele de tenis s-au înmulțit semnificativ în ultimii ani, iar acum se dispută competiții în fiecare săptămână a anului.
Carlos Alcaraz i-a criticat pe organizatorii de la ATP pentru faptul că îi obligă pe jucători să fie prezenți la cât mai multe turnee și că oboseala acumulată duce la accidentări.
Retras de la Mastersul de la Shanghai din cauza unor probleme fizice și a oboselii, Carlos Alcaraz va juca la mai multe meciuri demonstrative în luna decembrie.
Decizia liderului ATP a fost aspru criticată de Rennae Stubbs, fostă jucătoare de tenis și de șase ori campioană de Grand Slam (patru titluri la dublu feminin și alte două la dublu mixt).
Stubbs a remarcat că, în ciuda cerinței de a reduce numărul de turnee obligatorii, Alcaraz a semnat pentru mai multe meciuri demonstrative în decembrie, inclusiv în New Jersey și Arabia Saudită.
„E greu să-i iei în serios când spun că programul trebuie redus, dar semnează pentru meciuri demonstrative peste tot în lume”, transmite Stubbs (54 de ani), citată de sportskeeda.com.
În vârstă de 22 de ani, Alcaraz va juca în decembrie (pe 7) un meci în New Jersey împotriva lui Frances Tiafoe, iar pe 8 decembrie un altul în Miami contra lui João Fonseca.
Aceste dueluri vor avea loc într-o perioadă de pauză, în care majoritatea jucătorilor de odihnesc.
Conform spuselor lui Stubbs, participarea lui Alcaraz la aceste meciuri ridică întrebări despre coerența declarațiilor sale privind programul încărcat al ATP.
Fosta campioană de Grand Slam critică decizia lui Alcaraz de a semna pentru meciuri demonstrative, în ciuda plângerilor legate de programul încărcat. Stubbs subliniază contradicția dintre declarații și fapte.
Experții din tenis (dar și mulți dintre fani) se întreabă dacă Alcaraz prioritizează cu adevărat odihna sau interesele comerciale, într-un sezon în care a jucat deja multe turnee.
Sănătate sau bani? Este întrebare la care trebuie să răspundă Alcaraz atunci când se plânge de sezonul din ATP extrem de încărcat și solicitant, transmite Rennae Stubbs.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.