
Agenţia ONU pentru refugiaţi reduce 3.500 de posturi din cauza dificultăţilor financiare
Agenţia ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), afectată la fel ca alte organizaţii internaţionale şi ONG-uri de diminuarea finanţărilor oferite de SUA şi de alţi contributori importanţi, a anunţat luni diminuarea cu 30% a cheltuielilor sale de personal, ceea ce implică reducerea a circa 3.500 de posturi, relatează agenţiile AFP şi EFE, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Având în vedere situaţia financiară dificilă, UNHCR se vede nevoită să reducă anvergura globală a operaţiunilor sale. Ne vom concentra eforturile pe activităţile cu cel mare impact asupra refugiaţilor, sprijinindu-ne pe structuri raţionalizate la sediul central şi birourile regionale”, a transmis într-un comunicat Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiaţi, Filippo Grandi.
După revenirea lui Donald Trump la Casa Albă şi decizia acestuia de a îngheţa finanţarea SUA pentru programe internaţionale de asistenţă, o serie de organizaţii umanitare au făcut anunţuri succesive de concedieri, multe recunoscând că, în afară de SUA, şi alţi contributori le-au redus finanţările.
În declaraţia sa de luni, UNHCR a mai precizat că această organizaţie trebuie „să închidă sau să reducă personalul birourilor sale din întreaga lume şi să implementeze o reducere de circa 50% a posturilor de conducere la sediul central de la Geneva şi în birourile regionale”.
„În total, aproximativ 3.500 de posturi vor fi eliminate. În plus, sute de colegi care sprijină temporar UNHCR au trebuit să părăsească organizaţia din cauza lipsei de fonduri”, a mai transmis agenţia ONU, care estimează că în urma acestei restructurări cheltuielile sale de personal vor fi reduse cu aproximativ 30%.
UNHCR deplânge că se vede forţată să efectueze o asemenea restructurare tocmai când numărul refugiaţilor despre care susţine că sunt „constrânşi să fugă” s-a dublat faţă de situaţia de acum un deceniu, ajungând la ora actuală la peste 122 de milioane de persoane.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.