G4Media.ro

Agenția ONU pentru meteorologie avertizează asupra crizei apei în lipsa unor reforme…

sursa foto: Info Sud-Est

Agenția ONU pentru meteorologie avertizează asupra crizei apei în lipsa unor reforme urgente

Managementul resurselor de apă la nivel global este „fragmentat şi inadecvat”, iar statele ar trebui să adopte urgent reforme pentru intensificarea finanţării şi sporirea cooperării în ceea ce priveşte sistemele de avertizare de urgenţă înaintea unei crize care se prefigurează, a declarat marţi agenţia meteorologică a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), informează Reuters, citată de Agerpres.

Schimbările climatice se estimează că vor contribui la amplificarea pericolelor asociate apei, precum secete şi inundaţii, în timp ce numărul persoanelor afectate de stresul hidric se preconizează că va creşte din cauza deficitului din ce în ce mai accentuat şi a creşterii populaţiei, a avertizat raportul.

„Trebuie să ne trezim în faţa criza apei care se apropie”, a declarat Petteri Taalas, secretar general al Organizaţiei Meteorologice Mondiale, agenţie specializată a ONU.

„The State of Climate Services 2021: Water” („Starea Serviciilor Climatice 2021: Apa”), o colaborare între OMM, organizaţii internaţionale, agenţii de dezvoltare şi instituţii ştiinţifice, estimează că numărul persoanelor cu acces inadecvat la apă va depăşi 5 miliarde până în anul 2050, comparativ cu 3,6 miliarde în 2018.

Se solicită intensificarea finanţării şi acţiuni urgente pentru îmbunătăţirea managementul cooperativ al apei, menţionând necesitatea unor sisteme mai bune de avertizare la inundaţii în Asia şi a unor sisteme de avertizare la secetă în Africa.

În pofida unor progrese recente, s-a constatat că 107 state continuă să nu ţină pasul cu dezideratul de a atinge obiectivul de a-şi gestiona în mod sustenabil resursele de apă până în 2030.

„Aproximativ 60% dintre serviciile naţionale de meteorologie şi hidrologie – agenţiile publice naţionale mandatate să furnizeze informaţii hidrologice de bază şi servicii de avertizare guvernului, sectorului public şi sectorului privat – sunt private de capacităţile depline necesare pentru furnizarea de servicii climatice pentru apă”, se indică în raport.

Taalas a declarat într-un briefing de presă că aceste „lacune majore” în date au fost cele mai accentuate în Asia Centrală, Africa şi în rândul statelor insulare.

În unele cazuri, a spus secretarul general al OMM, lacunele informaţionale se pot dovedi mortale, cum s-a întâmplat în cazul Zimbabwe, care şi-a deschis barajele în timpul ciclonului Idai din 2019, ceea ce a exacerbat inundaţiile Mozambic, aflat în aval. „Acesta a fost un exemplu în care o mai bună coordonare între Zimbabwe şi Mozambic ar fi condus la evitarea victimelor”, a spus el.

În total, peste 300.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în inundaţii şi peste 700.000 în urma secetelor şi al impactului acestora asupra producţiei de alimente, conform OMM.

sursa foto: Info Sud-Est

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...