Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Adrian Cioroianu, șeful Bibliotecii Naționale, a fost făcut suspect de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București după ce a divulgat, într-un mesaj pe Facebook, faptul că jurnalista Emilia Șercan a făcut cerere pentru a studia teza de doctorat a lui Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, au declarat sursele G4Media.
Cioroianu nu a făcut declarații în fața procurorilor și va fi chemat săptămâna viitoare din nou la Parchetului de pe lângă Tribunalul București, conform surselor citate.
La finalul lunii februarie, jurnalista Emilia Șercan a reclamat, pe Facebook, că în sălile de lectură ale Bibliotecii Naționale temperatura este foarte scăzută, doar 16,6 grade. În replică, Adrian Cioroianu i-a spus că face ”fake-news” și a divulgat faptul că jurnalista a făcut cerere de studiere a tezei de doctorat a lui Geoană.
Ulterior, mai multe ONG-uri au cerut demiterea de urgență a lui Cioroianu de la conducerea Bibliotecii Naționale: Prin dezvăluirea documentelor solicitate de Emilia Șercan a încălcat legislația, iar afirmațiile sale reprezintă „o atitudine interlopă”
La 1 iulie, jurnalista a publicat o investigație în publicația PressOne în care arăta că Mircea Geoană ar fi plagiat prin traducere, fără vreun fel de atribuire și fără ghilimele, zeci de pagini din rapoartele anuale prezentate Congresului SUA de președinții americani Bill Clinton și George W. Bush.
În replică, Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO, a respins luni acuzațiile de plagiat aduse de jurnalista Emilia Șercan. El a invocat ”atacuri murdare” și o presupusă ”campanie de fake-news” și a spus într-o postare pe rețelele sociale că ”probabil că unii s-au speriat de discuțiile din spațiul public despre o posibilă candidatură a mea”.
I se comunică zilnic numele tuturor cititorilor, sau cum a aflat?