G4Media.ro

A nins pe Transalpina. Drumarii au intervenit pentru a curăța șoseaua /…

Sursa foto: Turnul Sfatului

A nins pe Transalpina. Drumarii au intervenit pentru a curăța șoseaua / Zăpadă de 17 centimetri în județul Suceava 

Drumarii au intervenit, luni dimineaţă, pe DN 67 C Transalpina, tronsonul cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului, unde pe carosabil s-a depus în timpul nopţii un strat de unu-doi centimetri de zăpadă şi gheaţă, transmite Agerpres. Și în județul Suceava a nins duminică noapte.

UPDATE, ora 14.42

La finalul lunii septembrie iarna și-a intrat în drepturi în zona de munte a județului Suceava, stratul de zăpadă ajungând și la o grosime de 17 centimetri, anunță Monitorul de Suceava.

În noaptea de duminică spre luni a nins puternic pe masivul Rarău, zăpada ajungând aici la o grosime de aproape 10 cm.

Stratul de zăpadă depus a creat duminică noapte probleme de circulație a mașinilor pe drumul dinspre Pojorâta spre Rarău. De luni dimineața circulația rutieră a revenit la normal, drumarii degajând zăpada de pe carosabil. Ninsori abundente s-au înregistrat și în munții Călimani, unde zăpada ajunge și la 17 centimetri.

Articolul inițial:

Potrivit reprezentantului Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, Cristi Tudor, s-a acţionat cu utilaje cu lamă şi material antiderapant.

„În această dimineaţă, din cauza temperaturilor foarte scăzute, am constatat că pe DN 67 C Transalpina, sectorul de drum cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului, precipitaţiile căzute în timpul nopţii s-au transformat în ninsoare şi lapoviţă, care s-au depus pe partea carosabilă, formând un strat de aproximativ unu-doi centimetri de zăpadă şi gheaţă. Am intervenit în timp util cu utilajele de deszăpezire cu lamă şi cu material antiderapant. Nu au fost probleme, pentru că oricum pe perioada nopţii nu se circulă pe acest sector de drum. Drumul este curat acum”, a declarat, pentru Agerpres, Cristi Tudor.

Accesul pe DN 67 C Transalpina, tronsonul cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului, se face între orele 9.00 şi 20.00.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...