
Cel puţin 20 de răniţi, dintre care unul grav, după ce un autobuz s-a răsturnat pe o autostradă în Germania
Cel puţin 20 de oameni au fost răniţi, dintre care unul grav, după ce un autobuz s-a răsturnat pe autostrada A19 din landul Mecklenburg-Pomerania Occidentală din nord-estul Germaniei, a anunţat vineri un purtător de cuvânt al poliţiei germane, informează agenția de știri dpa, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Pasagerul aflat în stare critică a stat prins timp de două ore înainte de a fi descarcerat. Severitatea rănilor sale urmează încă să fie stabilită, a declarat purtătorul de cuvânt.
Autocarul companiei FlixBus virase iniţial pe autostradă la dreapta, înainte de a se răsturna. Cauza accidentului rămâne neclară.
Autocarul, în care se aflau 53 de pasageri şi doi şoferi, se deplasa de la Copenhaga la Viena. Accidentul a avut loc în jurul orei 2:40 (00:40 GMT) lângă intersecţia Robel ce duce spre Berlin.
Echipe pentru intervenţie în situaţii de urgenţă, inclusiv de paramedici, pompieri şi elicoptere de salvare, au fost desfăşurate la locul accidentului. Ofiţeri de la birouri apropiate ale poliţiei de autostrăzi au fost de asemenea implicaţi în operaţiunile de salvare.
Autostrada a fost închisă complet după accident şi nu se ştie deocamdată când anume va fi redeschisă circulaţiei.
FlixBus este o companie germană ce oferă călătorii low-cost în Europa, majoritatea cu autobuzul, dar şi unele cu trenul. În 2018, ea a început să ofere şi curse cu autobuzul pe distanţe lungi în SUA.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.