G4Media.ro

VIDEO Incendiu la o hală din Ploiești, în zona Nuci, cu degajări…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

VIDEO Incendiu la o hală din Ploiești, în zona Nuci, cu degajări masive de fum / Au ars deșeuri petroliere dintr-un rezervor subteran

Update Ora 11.43: Pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, ca urmare a efectului termic al metalului topit (se executau lucrări de tăiere metale) în contact cu reziduurile petroliere aflate în interior.

Update Ora 11.32: Pompierii au anunțat că incendiul este lichidat.

Update Ora 11.20: Ard deșeuri petroliere dintr-un rezervor subteran, cu suprafața exterioară a rezervorului este de aproximativ 100 mp, însă nu se cunoaște încă adâncimea acestuia, au anunțat pompierii.

Acționează aproape 40 de pompieri.

Update Ora 10.45: Hala unde a izbucnit incendiul are aproximativ 2000 mp, iar în interior sunt reziduuri de produse petroliere în interior.

„Hala are aproximativ 2000 mp, sunt reziduuri de produse petroliere în interior. Se intervine pentru evacuarea fumului. Intervenim cu 6 autospeciale de stingere, o autospecială de salvare de la înălțime, un echipaj SMURD și două autospeciale de primă intervenție și comandă”, a anunțat ISU.

Din cauza degajărilor mari de fum, a fost emis un mesaj de avertizare a populației din zonă prin sistemul Ro-Alert.

Până la acest moment, 20 de lucrători s-au autoevacuat. Nu sunt raportate victime.

Știrea inițială: Un incendiu a izbucnit, vineri, la o hală din Ploiești, în zona Nuci, cu degajări masive de fum. Va fi transmis mesaj RO-Alert pentru avertizarea locuitorilor din oraș. Potrivit primelor informații, ard reziduuri petroliere. Nu sunt raportate victime.

„Incendiu hală în Ploiești zona Nuci

Acționează pompierii militari din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Ploiești.

Degajare masivă de fum, se va transmite mesaj RO-ALERT pentru municipiul Ploiești.

Revin cu date, ne deplasăm la locul intervenției. Acțiunea este în dinamică”, a anunțat ISU.

Vom reveni

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...