Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Premierul Ilie Bolojan a precizat, vineri, într-o conferință de presă, că în al doilea pachet fiscal, care va fi adoptat în luna august, va fi inclusă și reforma pensiilor magistraților, cu următoarele componente: creșterea vârstei de pensionare și stabilirea pensiei la 80% din salariul net.
„Pentru a nu se dezechilibra sistemul, cred că cei care astăzi și-au câștigat dreptul de pensionare pot să rămână și să fie o derogare, ca să nu avem o plecare masivă din sistem”, a precizat premierul Bolojan.
„Unul din jaloanele pe care trebuie să le atingem este legat de pensiile magistraților, și extins în pasul doi la toate pensiile speciale.
Avem câteva realități care nu pot fi contestate, avem o pensionare prea rapidă a magistraților, în general la 48 de ani. Din pensionările pe care le-am semnat ca președinte, majoritatea erau la 48 de ani.
A fost o doamnă care a lucrat până la 60 de ani, o să mă duc să îi dau un buchet de flori.
Articolul continuă mai jos
Dacă începi imediat după ce ai terminat facultatea, la 48 de ani te poți pensiona. Trebuie să creștem vârsta, nu știu, 30, 35 de ani de muncă. Să se facă nu foarte departe de vârsta standard de pensionare de 65 de ani.
Nu mai avem oameni în economie și în câțiva ani de zile nu va mai fi nimeni care să ne plătească pensiile. Atunci când ești mai înțelept, cu o capacitate puternică, cu experiență mare și poți întoarce ceva pentru țara asta”, a punctat primul ministru.
Ilie Bolojan spune că pensia trebuie să reprezinte 80% din salariul net.
„A treia componentă: nivelul pensiei.
Astăzi pensia este 80% din salariul brut, dar nu mai mult decât ultimul salariu. Un salariu brut înseamnă în general un salariu net +40-50%. Asta înseamnă că 80% din salariul brut este mai mare decât salariul net.
Cred că o formulare corectă și cinstită – 80% din salariul net și nu mai e cazul să pui, dar nu mai mult decât ultimul salariu. Este o prevedere bună, corectă și cinstită.
Acestea vor fi elementele de bază după care vom discuta în perioada următoare ca să ajungem la o soluție ca după consultarea magistraților să venim cu o soluție corectă, Și sistemul de justiție trebuie să își câștige încrederaa oamenilor.
Trebuie și onouă lege de salarizare, care să nu scadă veniturile, dar să nu mai avem atâtea sporuri. Să avem o salarizare clară, transparentă, predictibilă.
Pentru a nu se dezechilibra sistemul, cred că cei care astăzi și-au câștigat dreptul de pensionare pot să rămână și să fie o derogare, ca să nu avem o plecare masivă din sistem”, a încheiat premierul.
Tare faza. Întreabă lupul dacă cumva ar vrea sa fie vegetarian.
Doriți sa va pensionati la 60 de ani sau ca pana acum la 45?
Cine ar mai sta 15 ani când pensia specială e în medie 5000euro?
Dar as vrea sa ma consulte și pe mine, poate vreau și eu sa ma pensionez la 45 de ani și sa nu plătesc tva mărit.
Ah, am uitat, nu sunt din casta specialilor, mă întorc la loc pe plantație.
De ce nu se calculează pensia la fel ca ale muritorilor de rând ? E suficient că au salarii exorbitante și pe deasupra trec și în avocatură, că banul e ochiul dracului și dacă s-a obișnuit cu el nu scapă așa ușor. E reformă sau cacialma ? Și bănuiesc că nici cu asta nu vor fi de acord dumnezeii din justiție.
Dar ce minune s-ar intimpla daca ar fi obligatorie optiunea absolut normala pensie sau salariu inclusiv in privat pentru ca unii „pensionari” isi gasesc repede de lucru in firme private de partid.
Discriminare legislativă , legi incoerente , tratament preferențial. Acum situația cu pensiile arată ca statul român fie este condus de nebuni care au fugit din ospiciu fie este făcut voit un sistem preferențial de plată a pensiilor și discriminatoriu ptr foarte mulți români.
Azi un funcționar public dacă dorește să-și prelungească activitatea trebuie să renunțe la calitatea de pensionar, însă sunt cazuri “speciale” de pensionari privilegiați dus din magistratură care ies la pensie la 48 de ani cu o pensie egală cu ultimul salariu ( 80% din ultimul salariu dar să nu depășească ultimul salariu net – harneaka românească cum se zice ca de fapt să ies la pensie cu ultimul salariu în loc ca pensia să fie legată de contributivitate și cu un regim standard de vârstă valabil pentru toți cei care ies la pensie. Aceeași pensionari la 48 de ani se angajează la stat fie pe un contract de muncă la un loc călduț fie pe contract de mandat pe o perioadă de interimat prelungit la nesfârșit din 6 în 6 luni. Mai avem și pensionarii din companii și autorități care au avut funcții de conducere și pentru ei se poate să ia și pensie și să fie “ reangajați” mascat cu contracte de mandat tot pe aceeași schemă de mandat și interimat și fără concurs sau alte reglementări care să-i condiționeze să renunțe la pensie și să nu sugă de două ori de la bugetul de stat.
Lipitorile însă își creează și sinecuri iar cei care ar trebui să ia măsuri și știu situația se complac în mocirla asta.
Luați măsuri clare și nu chinuiți oamenii de rând sau pe cei care încă mai cred ca putem ajunge la o așa zisă normalitate . Altfel e o mizerie cu măsurile astea pe care trebuie să le impuneți discriminatoriu.
Daca mai promovati 100 de examene si examenul de intrare in magistratura, cu siguranta ve-ti face parte din casta! Daca nu, ramaneti pe margine si va consolati cu faptul ca strugurii sunt acri! Depinde cata vointa si putinta aveti!