G4Media.ro

Şapte nevăzători cu permis de conducere, sancţionaţi pentru abateri în trafic în…

sursa foto: Pexels

Şapte nevăzători cu permis de conducere, sancţionaţi pentru abateri în trafic în județul Olt / Sunt 78 de persoane în județ cu grad de handicap I şi II, care deţin în continuare permise valabile

Un număr de şapte persoane cu certificat de handicap vizual grav sau accentuat care nu ar trebui să mai aibă permise de conducere auto valabile au fost sancţionate contravenţional anul acesta pentru abateri în trafic în timp ce conduceau autovehicule, a declarat, joi, prefectul judeţului Olt, Mario De Mezzo, informează Agerpres.

Prefectul a iniţiat, în luna octombrie, verificări privind situaţia nevăzătorilor cu permise de conducere auto, din datele Serviciului Permise de Conducere şi Înmatriculări Autovehicule reieşind că 78 dintre persoanele cu indemnizaţie pentru deficienţe de vedere deţin permis de conducere auto valabil.

„În urmă cu aproximativ o lună am solicitat o statistică de la DGASPC Olt şi IPJ Olt pentru a vedea care este situaţia nevăzătorilor cu grad de handicap I şi II care au în continuare permis de conducere valabil. Astfel, am constatat că 78 de persoane din judeţul Olt care au grad de handicap I şi II (grav şi accentuat) deţin în continuare permise valabile. Continuând aceste statistici, am constatat, de asemenea, că şapte astfel de persoane au fost sancţionate contravenţional pentru abateri comise la volan în ultimul an de zile. Mai spun o dată: şapte persoane nevăzătoare cu grad de handicap de nevăzător I şi II, care în mod normal nu ar avea dreptul să aibă permis de conducere, au fost sancţionate contravenţional pentru abateri comise la volan”, a declarat Mario De Mezzo.

Prefectul a mai declarat că face demersuri pentru verificări suplimentare pentru a fi luate măsuri legale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. titlu de cacao. ori sunt nevazatori ori au handicap vizual grav sau accentuat? hotarati-va!

    • @xulescu – Da’ mataluta cam ce crezi ca inseamna handicap vizual grav? Hai sa te iau mai logic. Exista handicap vizual si atat, da? Handicapul este impartit in 3 – grav, accentuat si mediu, da? Deci nevazatorii au handicap grav, dar se pot incadra si la accentuat daca retina e totusi functionala (chiar daca ei de fapt sunt nevazatori).

    • @xulescu – Da’ ma.t.aluta cam ce crezi ca inseamna handicap vizual grav? Hai sa te iau mai logic. Exista handicap vizual si atat, da? Handicapul este impartit in 3 – grav, accentuat si mediu, da? Deci nevazatorii au handicap grav, dar se pot incadra si la accentuat daca retina e totusi functionala (chiar daca ei de fapt sunt nevazatori).