Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Autorităţile din Peru au confiscat 30 de miriapode amazoniene şi şase tarantule care erau transportate ilegal spre Hong Kong, a anunţat miercuri Serviciul Naţional pentru Păduri şi Faună Sălbatică (Serfor), transmite News.ro.
„Nevertebratele au fost găsite în spaţii închise, cum ar fi tuburi de plastic”, a precizat Serfor într-un comunicat.
Marfa a fost identificată în timpul unei inspecţii de rutină pe aeroportul internaţional Jorge Chavez din Lima, capitala ţării.
Potrivit specialiştilor, tarantulele amazoniene se pot vinde cu aproximativ 5.000 de dolari bucata în Asia, în timp ce centipedele şi gândacii de scoarţă sunt, de asemenea, foarte apreciaţi de colecţionari.
Comerţul ilegal cu specii exotice sălbatice este o activitate ilegală profitabilă, care a fost identificată ca fiind una dintre principalele cauze ale pierderii biodiversităţii pe planetă. Potrivit Interpol, acest comerţ valorează 20 de miliarde de dolari pe an.