G4Media.ro

Giorgia Meloni vrea ca premierul Italiei să fie ales prin vot direct

Sursa foto: European Council

Giorgia Meloni vrea ca premierul Italiei să fie ales prin vot direct

Şefa guvernului italian Giorgia Meloni şi mai mulţi dintre responsabilii cabinetului său s-au pronunţat luni în favoarea unei reforme constituţionale prin care premierul să fie ales direct, în efortul de a pune capăt instabilităţii politice cronice a ţării, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.

Italia a avut aproape 70 de guverne după al doilea război mondial, mai mult decât dublu faţă de Marea Britanie şi Germania, iar mai multe încercări de a elabora un sistem mai robust nu s-au concretizat din cauza lipsei unei viziuni comune.

Potrivit propunerilor actuale de reformă, coaliţiile vor fi chemate să se prezinte la alegeri cu candidaţi la postul de premier, pentru a încuraja astfel stabilitatea prin întărirea legăturii dintre guvern şi alegători.

„Am ajuns la un acord asupra legii, care va fi discutat la următoarea şedinţă de cabinet”, a declarat presei vicepremierul Antonio Tajani, liderul formaţiunii guvernamentale Forza Italia, după o întâlnire între principalii responsabili ai formaţiunilor din coaliţie.

Şedinţa respectivă va avea loc vineri, potrivit unor surse.

Principalele formaţiuni de opoziţie de stânga, Mişcarea 5 Stele şi Partidul Democrat, au indicat că se vor opune planurilor de reformă deoarece pun în pericol principiile constituţiei din 1948, adoptată după dictatura lui Benito Mussolini.

Alte grupări de opoziţie au părut mai dispuse să coopereze. Matteo Renzi – fost prim-ministru – a afirmat că mica sa formaţiune centristă Italia Viva va fi gata să susţină alegerea directă a premierului.

În actualul sistem, partidele negociază pentru formarea unui guvern, dacă niciunul nu poate revendica majoritatea în forul legislativ, iar premierul nu trebuie neapărat să fie un politician ales.

În orice caz, o eventuală schimbare a constituţiei trebuie aprobată de două treimi dintre legislatorii ambelor camere ale parlamentului, ceea ce este greu de imaginat, având în vedere divizările din politica italiană. În caz contrar, ea poate fi validată printr-un referendum. 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. asa ar trebui si la noi..si daca s-ar comasa cu functia de presedinte al tarii..ar fi si mai perfect.
    amandoi au putere executiva..si pana acum la noi…amandoi au fost degeaba