G4Media.ro

Eugen Tomac a pierdut procesul Schengen la Tribunalul UE: ”Acțiunea, vădit inadmisibilă”/…

Sursa foto: Facebook / Eugen Tomac

Eugen Tomac a pierdut procesul Schengen la Tribunalul UE: ”Acțiunea, vădit inadmisibilă”/ Liderul PMP atacase refuzul Consiliului JAI de acceptare a României în Spațiul Schengen

Liderul PMP Eugen Tomac a pierdut procesul Schengen de la Tribunalul UE, conform deciziei din 26 octombrie, publicată pe portalul instanței. Liderul PMP atacase refuzul Consiliului JAI de acceptare a României în Spațiul Schengen la 8 decembrie 2022.

  • ”Mai presus de toate, din articolul 4 alineatul (2) al doilea paragraf din protocolul la Actul de aderare a României la Uniunea Europeană rezultă că o astfel de decizie (aderarea la Schengen, n.red.) nu poate fi adoptată de Consiliu decât cu acordul unanim al membrilor săi reprezentând guvernele statelor membre în privința cărora dispozițiile acquis-ului Schengen au produs deja efecte și al reprezentantului Guvernului României în privința cărora aceste dispoziții urmează să producă efecte (…) În cazul de față, trebuie subliniat faptul că, în pofida finalizării procedurilor de evaluare Schengen și a adoptării rezoluțiilor Parlamentului din 8 iunie și 13 octombrie 2011, 11 decembrie 2018 și 18 octombrie 2022, nu a fost întrunită unanimitatea necesară a reprezentanților guvernelor statelor membre în cauză în cadrul Consiliului în ceea ce privește votul asupra proiectului (…)”, se arată în decizia instanței.
  • ”În consecință, rămâne la latitudinea Consiliului de a repune proiectul nr. 15218/22 pe ordinea de zi a unei noi reuniuni sau a Președinției Consiliului de a elabora un nou proiect de decizie a Consiliului privind aplicarea integrală a dispozițiilor acquis-ului Schengen în România. Procedând astfel, votul asupra proiectului nr. 15218/22 nu implică revenirea asupra parcurgerii etapelor premergătoare adoptării unei decizii a Consiliului în sensul articolului 4 alineatul (2) din Protocolul la Actul de aderare a României la Uniune, adică reluarea în întregime a procedurii prevăzute la articolul respectiv”, se mai arată în decizia judecătorilor europeni.
  • ”Având în vedere considerațiile care preced, trebuie să se concluzioneze că, în lipsa unanimității necesare, nu a fost luată nicio decizie a Consiliului în sensul articolului 4 alineatul (2) din Protocolul la Actul de aderare a României la Uniune și că votul care a dus la neadoptarea proiectului nr. 15218/22 nu echivalează, ca atare, cu un refuz al Consiliului de a lua ulterior o astfel de decizie. Prin urmare, nu se poate considera că neadoptarea proiectului nr. 15218/22 dă naștere unui act atacabil în sensul articolului 263 TFUE (…)”;
  • ”În plus, o astfel de concluzie nu este contrară dreptului la o cale de atac efectivă prevăzut la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, întrucât, potrivit unei jurisprudențe constante, articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale nu urmărește să modifice sistemul de control jurisdicțional prevăzut de tratate, în special normele referitoare la admisibilitatea acțiunilor introduse direct în fața instanțelor judecătorești ale Uniunii (…)”;
  • ”Întrucât, astfel cum s-a explicat mai sus, votul care a dus la neadoptarea proiectului nr. 15218/22 nu este o decizie luată de Consiliu în sensul articolului 4 alineatul (2) din Protocolul la Actul de aderare a României la Uniunea Europeană și nu constituie un act atacabil, dreptul reclamantului la o cale de atac efectivă nu poate fi invocat pentru a împiedica aplicarea normelor de admisibilitate la prezenta acțiune (…)”;
  • ”Prin urmare, primul capăt de cerere, care vizează anularea „deciziei” Consiliului din 8 decembrie 2022 de a nu adopta proiectul de directivă nr. 15218/22, trebuie respins ca vădit inadmisibil, fără a fi necesar să se examineze argumentele pe fond prezentate de recurentă în această privință (…)”;
  • Decizia integrală a Tribunalului UE poate fi consultată aici.

Europarlamentarul PMP, Eugen Tomac, anunța la începutul lunii februarie, într-o declarație pentru G4Media.ro, că a depus o acțiune la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin care cere instanței să constate nelegalitatea deciziei prin care Consliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) a respins, la 8 decembrie 2022, aderarea României la spațiul Schengen.

  • ”Drept rezultat, dacă decizia prin care României i se refuză aderarea la Spațiul Schengen va fi considerată una nelegală prin anularea acesteia de către Curte, un nou vot cu privire la aceeași decizie nu va mai putea fi un vot politic, ci un vot tehnic, care să țină cont strict de condițiile de evaluare Schengen, pe care le îndeplinim. Un vot pozitiv”, declara la începutul anului Eugen Tomac pentru G4Media.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. Adio Schengen, Austria ne va bloca pana la adanci batraneti.
    Ar trebui ca si noi sa le blocam toate interesele la nivel european.
    Ma gandesc ca pentru Domn’ Prezidente e mai importanta functia pe care o vaneaza in cadrul Comisiei Europene decat intrarea Ro in Schengen, motiv pentru care cel mai probabil tiate negocierile se fac in avantajul propriu si nu al Ro.
    Mai acu’ 2 zile ne explica ce nasol e cu Schengen si ca e mai bine fara.

    • Usr cu PNL nu au reusit sa o schimbe pe Renate Weber cand aveau majoritatea iar Tomolac singur de ce ar sti ce sa reclame?…

    • +1
      Primul odihnit al țării, stârpitorul democrației este cel mai vinovat.
      Poate așa vor învăța românii să nu mai ofere cu atâta ușurință, al doilea mandat unui președinte, indiferent dacă contracandidat este o mașină de spălat sau un opritor de ușă.

  2. curtea de injustiție europeană. românia este oficial o țară de mâna a 2a in europa. Ma astept ca Albania sau Kosovo sa intre in schengen inaintea româniei

    • De unde stii ca nu vor sa opreasca fructele si legumele din Turcia sa nu fie vandute la Ei ca fiind produse in UE?!

  3. Ce bătaie de joc. De fapt au respins acțiunea, fără judecată propriu-zisă, pe motiv că nu ar exista o „decizie” unanimă a Consiliului JAI. Cumva am putea ataca doar dacă toți ar fi zis NU sau poate toți ar fi zis DA (???). Uluitor. Orice NU acompaniat de DA-uri chipurile ar duce la o stare de fapt care nu ar fi „decizie”.

  4. Era clar ca lumina zilei. Aderarea la Schengen trebuie ratificata de guvernele tuturor tarilor semnatare ale tratatului. Îndeplinirea criteriilor de aderare este o condiție necesara dar nu si suficienta pentru aderarea la spațiul Schengen. Eugen To(lo)mac s-a făcut de cacao.

  5. De ce oare nu putem fi imparțiți în persoane fizice/turisti si persoane juridice/transportatori?

  6. E grav ca un europarlamentar nu cunoaste regulile de functionare a institutiilor europene. Votul in Consilliu este un vot politic, care urmeaza avizului pozitiv al Comisiei, in cazul in care ai indeplinit conditiile tehnice.
    Iohannis ar fi putut sa joace un rol important aici, dar à ratat.
    Actiunea nesabuita a lui Tomac ar putea sa ne coste, Austria nu ne va ierta.

  7. Pe noi ne-a reprezentat la JAI nașul lui Bichineț,cel care este un mare mafiot și care a ținut Vasluiul în sărăcie! Ne merităm soarta!

  8. nadmisibilitatea invocată pentru respingere a acțiunii înseamnă că judecătorul nu s-a pronunțat pe fondul cauzei .Dar și că a admis că în mod discreționar Austria dar și alții pot să cauzeze de votul lor pentru cât nici o instanță nu îi va cenzura .Ceea ce este la rândul său inadmisibil Practic judecătorul s-a ferit să soluționeze fondul cauzei ,,spălându-se pe mâini”ca Pilat.