G4Media.ro

Grecia inaugurează un muzeu dedicat legendarei soprane Maria Callas, în inima capitalei…

sursa foto: captura video

Grecia inaugurează un muzeu dedicat legendarei soprane Maria Callas, în inima capitalei elene

De la o mostră din părul ei la o rochie de catifea albastră pe care a purtat-o după memorabila reprezentaţie din opera „La Traviata” de Verdi susţinută în 1955 la Scala din Milano, vizitatorii Atenei vor putea de acum să admire obiecte care i-au aparţinut divei Maria Callas într-un nou muzeu dedicat legendarei soprane, informează Reuters.

Găzduit într-o clădire neoclasică cu trei etaje din inima capitalei elene, noul muzeu îşi deschide porţile joi şi va marca cea de-a 100-a aniversare a influentei cântăreţe de operă, care va fi celebrată pe 2 decembrie.

Ochelarii de vedere ai Mariei Callas, costume şi un caiet pe care artista îl folosea pentru a memora părţi din rolurile sale se numără printre obiectele expuse, care au fost fie donate, fie împrumutate muzeului.

O schiţă a unei creaţii a designerului de pantofi de lux Manolo Blahnik, inspirată de soprană, care a devenit una dintre cele mai emblematice personalităţi ale operei din secolul al XX-lea, a fost donată de Maria Callas Greek Society împreună cu o şuviţă de păr păstrată de coaforul artistei şi vândută la o licitaţie.

„Fiecare obiect contribuie la crearea unei imagini complete asupra acestei femei uimitoare”, a declarat Kostis Bitzanis, directorul de proiect al muzeului.

„Maria Callas este unul dintre cele mai mari branduri la nivel mondial, este o femeie care a devenit o legendă”, a adăugat el.

Născută Maria Anna Sophie Cecilia Kalogeropoulos la New York, în decembrie 1923, din părinţi greci, Maria Callas a fost creditată ca fiind cea care, aproape de una singură, a revitalizat tehnica vocală belcanto italiană.

La etajul al doilea al muzeului, vizitatorii pot asculta fragmente din interpretările caracteristice ale Mariei Callas, inclusiv aria „Casta Diva” din opera „Norma” de Bellini, şi o pot auzi pe legendara soprană în timp ce preda cursuri la Julliard School din New York în 1971-1972.

„Continuaţi să mergeţi înainte… aşa cum trebuie, nu cu focuri de artificii, nu cu aplauze uşoare”, le spunea Maria Callas elevilor săi într-un discurs de adio în martie 1972.

Maria Callas a murit în urma unui atac de cord în 1977, la vârsta de 53 de ani.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează