G4Media.ro

Tatăl unei fete care a depus jurământul militar, la Sibiu: Nu ne…

Sursa foto: Facebook / Academia Fortelor Terestre

Tatăl unei fete care a depus jurământul militar, la Sibiu: Nu ne e teamă în contextul internaţional dificil / ”Civili sau militari, toţi datorăm un singur lucru acestei ţări: jurământul de a o apăra”

Peste 200 de studenţi, băieţi şi fete, au depus vineri jurământul militar, în prezenţa familiilor emoţionate, la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, informează Agerpres.

Printre cei 228 de studenţi se numără şi Ana Zotică, o tânără din Sibiu, care a terminat Colegiul Naţional Militar din Alba Iulia, după care a ales să revină acasă, dar să îşi continue pregătirea militară.

Părinţii Anei, vizibil emoţionaţi, şi-au încredinţat copilul profesorilor de la Academia Militară din oraş şi au încredere că fata lor va fi bine, chiar dacă este un context internaţional dificil, cu tot mai multe conflicte.

„Sunt şi eu emoţionat, iar pentru un tată parcă este mai dificil, pentru că taţii au o relaţie specială cu fetele, dar categoric datoria noastră este să o susţinem. Iar dacă tot aţi pomenit de acest context internaţional dificil, nu, nu ne este teamă, pentru că, civili sau militari, toţi datorăm un singur lucru acestei ţări: jurământul de a o apăra. Repet, civili sau militari, aşa că nu ne este teamă”, a declarat Ovidiu Zotică, tatăl Anei.

Spre deosebire de acesta, Laura Zotică, mama Anei, recunoaşte că veştile despre conflictele armate care s-au înmulţit în ultima vreme o îngrijorează.

„Am foarte mari emoţii. E un moment unic. Ea e singurul copil pe care îl avem şi nu ne-am fi aşteptat să îmbrace această haină atât de frumoasă, dar cu atât de multe responsabilităţi. Ne bucurăm că a venit la Sibiu. Contextul acesta (internaţional – n.r.) creează mari probleme pentru oricare părinte, dar noi suntem alături de ea şi ştim că tot ce va învăţa în această Academie o va ajuta să depăşească momentele critice pe care viaţa i le va pune, dar suntem convinşi că, la final, totul va fi bine. Chiar avem încredere în ea şi în aceşti oameni cărora le-am încredinţat copilul nostru”, a precizat Laura Zotică.

Ana a ales Academia Militară din Sibiu, specializarea Telecomunicaţii, pentru că i-au plăcut mereu, aşa cum ea însăşi mărturiseşte, „disciplina, ordinea, siguranţa”. Şi mereu i-a plăcut să facă ceva diferit de restul şi aici le-a găsit pe toate.

Ea este convinsă că această carieră militară este ceva unic.

„Este ceva unic, ceva ce nu găseşti peste tot, la facultăţile civile, şi este ceva special, mai ales pentru cineva căruia îi place să socializeze, să fie cu colegi, să lucreze în echipă. Chiar recomand dacă se găseşte cineva într-o situaţie ca mine, recomand o academie, mai ales cea de la Sibiu”, a spus Ana Zotică.

Când vine vorba despre ştirile despre războiul din Ucraina şi situaţia din Israel şi Fâşia Gaza, Ana Zotică recunoaşte că nu îi este uşor.

„Nu este uşor, dar aici învăţăm cum să trecem peste momentele grele şi cum să le depăşim”, a declarat aceasta.

Cei 228 de studenţi din anul I de la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” au făcut legământ cu ţara. Cele 102 fete şi cei 226 băieţi studenţi din anul I şi colegii lor mai mari sunt şcolarizaţi la Sibiu pentru Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerul Justiţiei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Gresit, nea tata Caisa; una e juramntul militar si alta e datoria cetateneasca. Nu confunda mere cu pere; nici pensiile nu par la fel.

  2. Nu ma refer la inteligenta autorului articolui.. mi-ar fi foarte greu sa o gasesc. Una e patriotismul si alta e reclama proasta si agresiva.

  3. „Părinţii Anei, vizibil emoţionaţi, şi-au încredinţat copilul profesorilor de la Academia Militară din oraş şi au încredere că fata lor va fi bine, chiar dacă este un context internaţional dificil, cu tot mai multe conflicte.” Care copil, e major. Copil e tot timpul pt. parinti, dar nu e cazul acum. Copilul s-a dus la Armata ca a vrut el sau nu? Daca a fost incredintat armatei, se pare ca nu. Ii doresc succes Anei. 🙂

  4. „Sunt şi eu emoţionat, iar pentru un tată parcă este mai dificil, pentru că taţii au o relaţie specială cu fetele, ” Asta e in Vaslui, nu in restul tarii. 🙂

    • Las-o mosule cu Vaslui. Am vazut lepre in toata tara. Nu sunteti mai breji.
      Iar ptr articol: Nu sunt dator cu nimic. N-am ce sa apar. Nu ma puteti obliga sa merg sa mor ptr niste hoti care in 30 de ani au pradat tara asta. Cine e platit sa apere sa apere.

  5. Si, daca tot am comentat despre armata, readuc acum aminte despre ideea buna, dupa parerea mea, a unui general si a unui ganditor: vrem sa detensionam relatiile cu maghiarii: mutati toate academiile si regimentele din Sibiu in Miercurea-Ciuc.
    Motive sunt multe dar in principal ca acum suntem NATO si pericolul vine de la Est. Sfat diplomatic.

  6. eu apar tara doar daca in prima linie va fi zidul gros de politicieni prin care cu greu vor trece gloantele

  7. Nu cred că e bine să avem mai multe fete în învățământul militar decât băieți. La testul războiului se știe că majoritatea celor care se adaptează sunt băieții. Ori pentru asta îi pregătim pe acești copii. Nu pentru paradă, nu pentru cât de frumoasă e haina militară, nu pentru carieră privită ca o succesiune a gradelor ce conduc spre o pensie specială. ÎI PREGĂTIM PENTRU RĂZBOI !!!! A fost un caz în Germania când Curtea lor Constituțională a condamnat faptul că în cadrul trupelor de antiterorism erau admiși doar băieți. Acum sunt admise și fetele. Doar cele care trec normele fizice și psihice impuse băieților. De ce? Pentru că în situații de viață sau moarte trebuie să fi pregătit să faci ceea ce poate face un bărbat. Sunt și arme unde accesul fetelor trebuie să fie mai ușor. Ce nu solicită foarte mult rezistența fizică și psihică.