G4Media.ro

Bărbat din Târgu Jiu, dat în urmărire internaţională pentru o tentativă de…

sursa foto: Captură video

Bărbat din Târgu Jiu, dat în urmărire internaţională pentru o tentativă de omor comisă în Belgia, prins în urma cooperării dintre cele două state

Un bărbat de 29 de ani din Târgu Jiu, Mutu Ioan Romica, cercetat pentru o tentativă de omor comisă la Bruxelles, în Belgia, a fost găsit în urma schimbului de informaţii făcut de autorităţile din cele două state, prin Biroul Sirene. În acest dosar, au fost emise opt mandate de arestare, din care trei în lipsă, pentru persoane care l-au ajutat pe bărbat să iasă fraudulos din ţară, relatează news.ro

”La data de 12 octombrie a.c., în urma schimbului de informaţii realizat prin intermediul Biroului Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – I.G.P.R., dintre poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj şi autorităţile judiciare din Belgia, a fost depistat un bărbat, de 29 de ani, din municipiul Târgu Jiu, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor, pe teritoriul Belgiei, în Bruxelles”, a transmis, vineri, Poliţia Română.

Conform sursei citate, după comiterea agresiunii, din 23 septembrie, poliţiştii şi procurorul de caz au efectuat activităţi pentru depistarea bănuitului şi probarea activităţii infracţionale a acestuia, precum şi a celor care l-au sprijinit să se sustragă de la urmărirea penală.

”Reamintim că, după comiterea agresiunii, au fost emise 8 mandate de arestare preventivă, dintre care 3 în lipsă, pentru mai multe persoane care l-ar fi sprijinit pe bărbat să se sustragă de la urmărirea penală şi să treacă frontiera de stat în mod fraudulos. De asemenea, pe parcursul cercetărilor, au fost efectuate 6 percheziţii domiciliare, la locuinţele mai multor persoane, ca urmare a sprijinului acordat în scopul îngreunării cercetărilor în cauza penală. Un aspect important care a condus la prinderea bănuitului a fost strânsa colaborare cu autorităţile străine, prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române”, a arătat Poliţia.

În acest dosar, se fac cercetări, pe lângă tentativă de omor, şi pentru favorizarea făptuitorului, trecerea frauduloasă a frontierei de stat şi complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

Momentan, bărbatul se află în custodia autorităţilor beligiene, urmând a fi iniţiată procedura predării, informează news.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează