G4Media.ro

Cauza exploziei gigantului acvariu din Berlin rămâne o necunoscută / AquaDom, înalt…

sursa foto: captura video

Cauza exploziei gigantului acvariu din Berlin rămâne o necunoscută / AquaDom, înalt de 15 metri, a explodat deversând peste un milion de litri de apă, precum şi peştii din interior, în foaierul hotelului Radisson Blu şi pe străzile adiacente

Ancheta privind explozia, în luna decembrie, a unui acvariu gigantic din Berlin, nu a reuşit să stabilească cu exactitate cauza dezastrului, fatal pentru aproape toţi cei 1.400 de peşti tropicali, potrivit raportului final publicat miercuri, informează AFP conform Agerpres.

Expertul Christian Bonten, care a condus ancheta, a declarat că există trei teorii posibile, dar recunoaşte că originea incidentului riscă să nu fie cunoscută niciodată.

”Este frustrant”, a recunoscut el cu prilejul prezentării unui raport de 66 de pagini în faţa presei.

În dimineaţa zilei de 16 decembrie, AquaDom, un acvariu cilindric cu o înălţime de circa 15 metri, a explodat, deversând peste un milion de litri de apă, precum şi peştii din interior, în foaierul hotelului Radisson Blu şi pe străzile adiacente.

Două persoane au fost rănite uşor de cioburi din sticlă. Doar circa zece peşti au fost salvaţi şi găzduiţi în grădini zoologice locale.

AquaDom, care făcea parte din complexul Sea Life, era prezentat precum ”cel mai mare acvariu cilindric din lume”. Era echipat cu un ascensor din sticlă, în care nu se afla nicio persoană în momentul exploziei, din interiorul căruia vizitatorii puteau observa viaţa maritimă din interior.

Anchetatorii au demontat rapid ipoteza unui sabotaj şi s-au concentrat asupra posibilelor defecte materiale care ţin fie de construcţie sa în urmă cu două decenii, fie de renovarea sa din 2020.

După ce au examinat sute de cioburi de sticlă acrilică, materialul din care era construit acvariul, au bănuit că dezastrul putea fi provocat de defecte ale adezivului utilizat pentru asamblarea panourilor, de daunele suferite în momentul înlocuirii soclului, care au cauzat mici fisuri sau poate în urma degradării anumitor părţi ale acvariului.

Bonten a subliniat că explozia nu putea fi evitată de personalul care asigura întreţinerea. ”S-a petrecut brusc şi din senin”, a mai spus el.

Potrivit lui Fabian Hellbusch, purtător de cuvânt al Union Investment, proprietarul complexului, magazinele şi restaurantele din holul hotelului urmează să se redeschidă progresiv în noiembrie, iar hotelul, la o dată ulterioară, care nu a fost încă stabilită.

Holul va fi reamenajat, a spus el. ”Dar nu va mai exista un acvariu”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...